Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 507/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 507/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 507/2015
DOSAR NR._ - sesizare, O.G.2/2001-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. C.-N.
GREFIER – L.-M. V.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 507
Pe rol, judecarea sesizării formulate în baza O.G.2/2001 de către petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. în contradictoriu cu intimatul R. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul, lipsă fiind reprezentantul legal al petentului.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimatul R. D. se legitimează cu C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP B. la data de 31.03.2008, CNP_, cu domiciliul în ., jud. B.. Depune la dosar o întâmpinare, la care este anexată, în copie, o chitanță emisă la 15.06.2010 de Primăria . de 20 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în tem. art. 244 din NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului.
Intimatul lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin adresa nr._/25.07.2014, petentul I.P.J. B. a solicitat instanței înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate contravenientului R. D., prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ DIN 18.06.2010 încheiat de IPJ B., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 29.07.2014, sub numărul_ .
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Petentul a depus la dosar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.06.2010 (fila 4), precum și alte înscrisuri.
Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare la dosar si nici nu a fost reprezentat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.06.2010, încheiat de IPJ B. intimatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 120 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 167 alin. 1 lit. b din H.G. 1391/2006, constând în aceea că în ziua de 18.06.2010 s-a angajat în traversare fără a se asigura, prin fața auto_ și circula pe partea dreaptă, pe direcția Blândești – Cerchejeni.
Prin adresa nr. 225 din 26.06.2014 Primăria . petentului procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor arătând ca nu exista posibilitatea executării silite întrucât intimatul nu are venituri si bunuri urmăribile.
Conform art.9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Prin Decizia nr. 1354/2008 a Curții Constituționale, s-a constatat că sintagma “cu acordul acestuia” este neconstituțională și, în consecință, nu mai este condiționată înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității de acordul contravenientului.
Contravenientul nu a achitat amenda în termenul stabilit de lege și nici nu există posibilitatea executării silite, astfel cum rezultă din adresa nr. 225 din 26.06.2014 a Primăriei comunei ..
La termenul de judecată din data de 19.01.2015 intimatul, prezent în instanță, depune la dosar o chitanță emisă la 15.06.2010 de Primăria . de 20 lei, reprezentând o parte din cuantumul total al amenzii aplicate, de 120 lei.
Prin decizia nr. 7/2010 a ICCJ pronunțată în interesul legii se stabilește că dispozițiile art. 9 alin. 3 – 5 din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt sancționate, alternativ cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Pentru a stabili numărul de ore pe care intimatul urmează a le presta instanța va ține cont de numărul mediu de ore prestate lunar de un angajat care este, potrivit dispozițiilor HG nr._/2014, de 168,667. De altfel, art.1 din reglementarea menționată prevede că „începând cu data de 1 ianuarie 2015, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 975 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 5,781 lei/oră”.
Instanța urmează să admită, în parte, sesizarea formulată si să procedeze la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, apreciind că 17 ore de muncă în folosul comunității sunt suficiente, ținând cont de cuantumul amenzii aplicate și de plata făcută și având în vedere și dispozițiile art. 391 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, mai sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, sesizarea formulată în baza O.G.2/2001, de către petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul in mun. B., ..57, județul B., prin reprezentant legal – comisar șef C. C., în contradictoriu cu intimatul R. D., domiciliat în ., județul B., CNP_.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/18.06.2010 încheiat de IPJ B. cu prestarea unui număr de 17 ore de muncă în folosul comunității.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, data de 19 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. T.C./Tehnored. L.V./4 ex/10.02.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2043/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 32/2015. Judecătoria... → |
|---|








