Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2043/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2043/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 2043/2015
Dosar nr._ Acțiune în răspundere contractuală
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 24.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. F.
GREFIER – D. E.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2043
Pe rol, pronunțarea în cauza civilă având ca obiect ,,acțiune în răspundere contractuală”, formulată de reclamanta . B., în contradictoriu cu pârâtul B. C. M..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la termenul de judecată din data de 12.02.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față :
Prin cererea înregistrată în data de 25.09.2014 pe rolul Judecătoriei B., sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul B. C. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să oblige pe acesta din urmă la plata sumei de 1115,60 lei din care: 712,85 lei reprezentând contravaloarea facturilor pentru serviciile de furnizare apă prestate și neachitate în perioada 23.09._11 și 402,75 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru debitul restant aferent perioadei 23.09._11.
În motivarea acțiunii, s-a arătat, în esență, că pârâtul a beneficiat în perioada menționată de serviciile de alimentare cu apă furnizate de către reclamantă, fără a achita contravaloarea acestora. În vederea identificării posibilităților de plată, reclamanta a inițiat procedura concilierii prealabile, însă pârâtul nu a dat curs invitației societății creditoare. Mai precizează reclamanta că a emis și a distribuit lunar facturile ce fac obiectul prezentului litigiu, facturi care nu au fost contestate ori respinse la plată.
În privința majorărilor de întârziere, se arată că acestea au fost calculate în baza prevederilor Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 241/2006, fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a datoriilor bugetare. În concret, arată reclamanta, începând cu data de 01.01.2007 s-au aplicat majorări de întârziere în procent de 0,1%, potrivit Legii 210/2005. Ulterior, respectiv din data de 01.07.2010, s-au calculat dobânzi de întârziere de 0,05%, conform art. 1 pct. 10 din OUG nr. 39/2010. În cele din urmă, anume din data de 04.04.2011, s-au aplicat dobânzi de întârziere de 0,04%, potrivit art. 120 alin. 7 CPF, modificat prin Legea nr. 46/2011.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1177,1178,1270,1272,1522, 1526,1531, 1535 C.civ., art. 43 C.comercial, ale Ordinului ANRSC nr.88/2007, Ordinului ANRSC 90/2007, ale Legii nr. 51/2006, nr. 241/2006, nr. 210/2005, ale OUG nr. 39/2010.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 77 din Legea 85/2006.
Pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări scrise.
În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri, reclamanta depunând la dosar contract și facturi, notificările adresate pârâtului, procesul-verbal de conciliere, fișe ale abonatului și calculul penalităților.
La termenul de judecată din data de 09.01.2015, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la debitul aferent facturilor emise în intervalul 22.10._10, precum și cu privire la penalitățile calculate la acest debit, inserate în facturile emise în intervalul 22.10._11 ( conform fișei aflată la fila 10 ds.), solicitând părților să își exprime punctul de vedere față de excepția invocată.
Analizând excepția prescripției dreptului la acțiune,invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Articolul 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie regula conform căreia instanța va soluționa mai întâi excepțiile de procedură cât și cele de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin urmare, instanța va proceda la analiza cu prioritate a excepției prescripției dreptului la acțiune, cu privire la debitul aferent facturilor emise în intervalul 22.10._10, invocată din oficiu.
Potrivit art.201 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil :„Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
Cum, în cauză, prescripția a început să curgă înainte de data intrării în vigoare a Codului civil, rezultă că sunt aplicabile dispozițiile Decretului 167/1958 privitor la prescripția extinctivă ( în vigoare la acea dată), iar conform prevederilor art. 18 din acest act normativ, instanța este obligată să cerceteze, din oficiu, dacă dreptul la acțiune este prescris.
Mai reține instanța că, potrivit art.3 teza I din Decretul 167/1958, „termenul prescripției este de 3 ani ” ”, iar conform art.12 din același act normativ :”În cazul cînd un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebita”.
Așadar, în speță, termenul de prescripție curge distinct pentru fiecare debit, respectiv de la scadența facturii în care este cuantificat. Așadar, pentru debitele aferente facturilor fiscale anterior menționate, emise în intervalul 22.10._10, termenul de prescripție s-a împlinit pentru fiecare în parte. În acest sens, instanța relevă că facturile emise de reclamantă au scadența la 15 zile din momentul emiterii, conform prevederilor art. 30 alin.(3) din Legea 241/2006. Prin urmare, se observă că, raportat la ultima factură menționată, respectiv cea din 24.10.2010, scadența a fost pe 09.11.2010, termenul de prescripție fiind împlinit la data de 09.11.2013.
Argumentele reclamantei în vederea respingerii excepției, precum că organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu, potrivit art.2506 C.civil coroborat cu prevederile art.2510, 2512 alin.(1) C.civil și art.5 alin.(1) din Legea nr.71/2011 nu sunt întemeiate, conform celor arătate în precedent.
De asemenea, plata în cuantum de 48,62 lei efectuată de pârât la data de 14.11.2011, din debitul aferent facturii nr._/23.09.2009 a avut efect întreruperea termenului de prescripție doar cu privire la acest debit.Or, în privința debitului rămas din factura susmenționată nu s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
În ce privește faptul că pârâtul a recunoscut debitul restant, conform procesului verbal de conciliere nr. 122/22.09.2011, instanța relevă că această recunoaștere a avut efect întreruptiv al prescripției extinctive, astfel că de la data susmenționată a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani care, în condițiile în care nu a amai avut loc o altă întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție, s-a împlinit la data de 22.09.2014.
Or, acțiunea reclamantei a fost introdusă la data de 25.09.2014, așadar, după împlinirea termenului de prescripție.
Față de cele expuse, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la debitul aferent facturilor emise în în intervalul 22.10._10.
Pe fond instanța reține între părțile în litigiu s-au desfășurat raporturi contractuale în virtutea cărora societatea reclamantă a furnizat pârâtului servicii de alimentare cu apă, cu obligația pentru acesta din urmă de a achita la scadență contravaloarea serviciilor furnizate. Deși relația contractuală dintre părți nu s-a materializat sub forma unui contract scris, pârâtul a beneficiat de serviciile prestate, fiind considerat un abonat de drept al societății furnizoare.
Astfel, potrivit art.36 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat, iar potrivit art.41 alin.4 lit. c) din Legea nr.51/2006, utilizatorii au obligația să achite în termenele stabilite contravaloarea serviciilor prestate.
În executarea acestui contract, reclamanta a furnizat pârâtului în luna ianuarie 2009 serviciile contractate, aspect ce rezultă din factura fiscală nr._/23.09.2009, depusă la dosar, în cuantum de 78,63 lei, din care pârâtul a achitat 48,62 lei la data de 14.11.2011, rămânând de plată suma de 30,01 lei, din care 25,53 lei debit și 4,48 lei penalități.
Așadar, instanța constată existența unei creanțe principale în cuantum de 25,63 lei în favoarea reclamantei și în sarcina pârâtului, cu titlu de rest plată debit principal aferent facturii nr._/23.09.2009.
În ce privește suma de 4,48 lei, rămasă cu titlu de penalități de întârziere din factura nr._/23.09.2009, instanța nu o va acorda întrucât este aferentă unui debit anterior, ce nu face obiectul analizei în prezenta cauză, ce apare ca fiind prescris.
Totodată, potrivit art.30 alin.(2) din Legea nr.241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și canalizare: Utilizatorii au obligația de a respecta clauzele contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, inclusiv prevederile regulamentului serviciului, iar potrivit alin.(3) al aceluiași articol :Prin derogare de la prevederile art.42 alin.9 din Legea nr. 51/2006, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură. Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Prin urmare, instanța urmează a obliga pârâtul și la plata sumei de 31,94 lei cu titlu de penalități de întârziere, calculate asupra debitului de 66,89 lei, aferent facturii fiscale_/23.09.2009, pentru perioada 09.10._11, conform fișelor „detaliu calcul factură penalizări” depuse la dosar de reclamantă.
În ce privește penalitățile calculate asupra debitului din componența facturilor emise în intervalul 22.10._10, instanța nu le va acorda, având în vedere că potrivit art. 1 alin.2 din Decretul 167/1958, Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Cât privește restul penalităților, ce au fost calculate asupra unui debit, izvorând dintr-o perioadă anterioară celei indicate în acțiune, așa cum se observă din fișele „detaliu calcul factură penalizări” ( filele 33-52) nu va fi acordat, întrucât respectivul debit nu face obiectul analizei, astfel că nu se poate verifica dacă nu cumva penalitățile au fost calculate asupra unui debit prescris.
În consecință, față de cele expuse în precedent, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâtul la plata sumei de 25,53 lei către reclamantă, cu titlu de rest plată debit principal aferent facturii nr._/23.09.2009 și la plata sumei de 31,94 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului principal din factura nr._/23.09.2009, calculate pentru perioada 09.10._11. Va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata debitului principal aferent facturilor emise în intervalul 22.10._10, ca fiind prescris dreptul la acțiune, iar restul pretențiilor ( privind debitul accesoriu) ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la debitul aferent facturilor emise în intervalul 22.10._10, invocată din oficiu.
Admite în parte cererea având ca obiect ,,acțiune în răspundere contractuală”, formulată de reclamanta . B., cu sediul în mun. B., ..3, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul B. C. M. cu domiciliul în mun. B., ..35, ..
Obligă pârâtul la plata sumei de 25,53 lei către reclamantă, cu titlu de rest plată debit principal aferent facturii nr._/23.09.2009.
Obligă pârâtul la plata sumei de 31,94 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului principal din factura nr._/23.09.2009, calculate pentru perioada 09.10._11.
Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata debitului principal aferent facturilor emise în intervalul 22.10._10, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din 24.02.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. VF / Tehnored. DE / 11.03.2015 / 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2042/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
