Partaj judiciar. Hotărâre din 09-12-2015, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 11797/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Completul compus din

Președinte – N. M. A.

Grefier – A. M.

Ședința publică din data de 09.12.2015

Sentința civilă nr._

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect partaj judiciar, formulată de reclamanta B. (fostă M.) C. M. în contradictoriu cu pârâții B. N., V. A., B. D. și O. A..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta asistată de avocat M. V. și numitul V. R. în calitate de procurator al pârâtei V. A., lipsă fiind pârâții.

S-a făcut referatul cauzei, după care s-au analizat actele și lucrările dosarului; se constată că pârâtul B. D. a depus la dosar o cerere.

Avocat M. V. depune la dosar delegație de reprezentare. Arată că terenul provine de la tatăl părților, că titlul de proprietate a fost emis acestora, in calitate de moștenitori ai defunctului.

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei B., față de împrejurarea că ultimul domiciliul al defunctului a fost în ., jud. B., si acordă cuvântul părților prezente asupra excepției.

Apărătorul reclamantei arată că este de acord cu admiterea excepției.

I N S T A N ȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 20.11.2015, sub nr._, reclamanta B. (fostă M.) C. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții B. N., V. A., B. D. și O. A., ieșirea din indiviziune cu privire la suprafețele de teren înscrise in titlul de proprietate nr._/16.03.1999 emis pe numele defunctului B. C. și atribuirea către reclamantă a suprafetei de 5000 m.p. teren extravilan situat pe teritoriul comunei M. E., jud. B., situat in sola 97, p.c. 819/50.

În motivare s-a arătat că la apariția Legii nr. 18/1991, reclamanta, împreună cu fratele și unchii săi, pârâții in cauză, au solicitat reconstituirea terenului ce a aparținut bunicului B. C.., fiind emise TP nr._/1999, TP nr._/1999, TP nr._/2004 și TP nr._/2008. Arată reclamanta că in ce privește ieșirea din indiviziune cu privire la suprafețele de teren înscrise în titlurile de proprietate TP nr._/1999, TP nr._/2004 și TP nr._/2008 a formulat o acțiune pe rolul Judecătoriei Săveni.

În drept au fost invocate disp. art. 1143 N.C.civil, coroborate cu art. 668 – 686 și 979 și urm. C.pr.civ..

În dovedire au fost depuse la dosar înscrisuri.

Pârâtul B. C. D. a depus la dosar o cerere (f. 96 – 97 ds.) prin care a arătat că nu i s-a comunicat duplicat al acțiunii, astfel că nu poate formula un punct de vedere.

La termenul din 09.12.2015, instanta din oficiu a invocat si a pus in discutie exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Botosani, față de împrejurarea că ultimul domiciliul al defunctului a fost în . si a ramas in pronuntare pe exceptie.

Analizand actele si lucrarile dosarului, asupra exceptiei necompetentei teritoriale a Judecatoriei Botosani, instanta retine următoarea situatie de fapt si de drept :

Excepția necompetentei teritoriale a instanței de judecata in materia cererilor privitoare la moștenire, este o excepție de procedura, privind o condiție esențiala pentru promovarea unei cereri de chemare in judecata: sesizarea instantei competente. Totodată, excepția necompetentei teritoriale exclusive a instanței este o excepție absoluta, privind incalcarea unor norme juridice de ordine publica in ce priveste competenta, astfel ca instanta este obligata sa verifice, cu prioritate fata de fondul cauzei, indeplinirea acestei conditii esentiale. In acelasi timp, exceptia necompetentei teritoriale a instantei de judecata este o exceptie dilatorie, in caz de admitere, împiedicând judecata pe fond a cauzei de catre prezenta instanta.

Astfel, in analiza acestei exceptii, instanta retine, in primul rand, ca prezenta cerere de chemare in judecata are ca obiect o cerere privitoare la moștenire, respectiv partaj succesoral cu constatarea masei succesorale, a succesorilor, si partajarea averii succesorale.

Un atare obiect al cererii de chemare in judecata este guvernat ca regula absoluta, de normele juridice de ordine publica - de la care nu se poate deroga prin vointa partilor, ce instituie competenta exclusiva a instantei de la cel din urma domiciliu al defunctului, regula reglementata de art. 118 N.C.pr.civ. Regula este justificata prin aceea ca la ultimul domiciliu al defunctului care este si locul deschiderii succesiunii, se găsesc, de regula, înscrisuri privind raporturile juridice dintre defunct si moștenitori, precum si defunct si terți, testamente autentice sau olografe, alte asemenea. Oricum, ratiunea adoptarii unei asemenea norme, tine de legiuitor, iar nu de interpret, care este tinut sa faca aplicarea corespunzatoare a normei absolute adoptata de legiuitor.

In ce priveste notiunea de ultim domiciliu, aceasta, in materie succesorala, are intelesul statuat fara echivoc in literatura si practica judiciara, de ultima locuința efectiva a lui de cujus, ca domiciliu de facto, si nu intereseaza domiciliul ca mentiune din actul de identitate..

Or, in cauza, la data deschiderii sucesiunii, de cujus-ul de prezenta cauza avea locuința statornica în ., așa cum inclusiv reclamanta a arătat concordant in sedință publica.

Pentru aceste motive, instanta apreciaza ca intemeiata exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Botosani, competenta de a solutiona prezenta cauza revenind Judecatoriei Săveni, in conformitate cu dispozitiile art. 118 N.C.pr.civ. Instanta subliniaza ca aceste norme de competenta nu permit derogarea, fiind vorba de acel tip de competenta teritoriala absoluta, iar judecarea cauzei cu incalcarea acestor norme ar insemna pronuntarea de la inceput a unei hotarari nelegale, pentru care caile de atac ordinare si chiar extraordinare ar fi deplin exercitabile.

Pentru aceste motive, instanta urmeaza sa admita exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Botosani, si sa dispuna declinarea cauzei in favoarea Judecatoriei Săveni, jud. B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecatoriei B., invocată din oficiu de către instanță.

Declină competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect partaj judiciar, formulată de reclamanta B. (fostă M.) C. M., cu domiciliul în B., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții B. N., cu domiciliul în B., ., jud. B., V. A., cu domiciliul în mun. Piatra – N., .,.. B, ., jud. N., B. D., cu domiciliul în loc. Piatra Naeamț, .. 4, .. C, ., jud. N., și O. A., cu domiciliul în Iași, ., ., ., jud. Iași, în favoarea Judecătoriei Săveni.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2015.

P.,GREFIER,

N. M. A. A. M.

Red. NMA

Tehnored. . style="margin-left:4.5pt"> 7 ex./09.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Hotărâre din 09-12-2015, Judecătoria BOTOŞANI