Partaj judiciar. Sentința nr. 5187/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 5187/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 27594/193/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Ședința publică din data de 21.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – L. C.

GREFIER – R. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5187

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul B. A. A. în contradictoriu cu pârâtul H. A., având ca obiect partaj judiciar.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut în ședința publică din data de 18.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când instanța având nevoie de mai mult timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 21.05.2015, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față :

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 17.12.2013 sub numărul_, reclamanta B. A. A. a chemat în judecată pe pârâtul H. A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună lichidarea stării de indiviziune asupra apartamentului nr. 6 situat în B., ., jud. B. și atribuirea acestuia în lotul pârâtului, având în vedere că acesta locuiește acolo, cu obligarea acestuia la plata unei sulte către reclamantă în cotă de ½ și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, se arată că prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 552/07.08.2010 de către BNP A. M. P. reclamanta și pârâtul au dobândit în cote egale apartamentul de la bunicii acestora, M. C. și M. M..

Se mai arată că bunicii părților au decedat iar între părți s-au ivit neînțelegeri așa încât solicită lichidarea stării de indiviziune.

În drept a invocat dispozițiile art. 278, 1143 din C.civ și art. 983, 451 din C.pr.civ..

În dovedire a depus în copie înscrisuri (filele 5-22 ds.).

Reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar,cerere ce a fost admisă în parte, fiind scutită de plata taxei de timbru în cuantum de 50%, pentru suma de 1050 lei.

Cererea a fost legal timbrată cu diferența de taxă de timbru în cuantum de 1050 lei (fila 50 ds.).

Pârâtul, H. A., legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.

Pentru justa soluționare a cauzei s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar, proba cu raportul de expertiză tehnică judiciară de specialitate întocmit de expert tehnic judiciar C. V. (filele 71-91 ds.).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:

În fapt, la data de 07.08.2010 părțile au dobândit, în cote egale, în temeiul contractului de întreținere nr. 552/07.08.2010 (fila 13 ds.) de la bunicii acestora, M. C. decedat la data de 02.07.2011 (fila 19 ds.) și M. M. decedată la data de 03.04.2013 (fila 18 ds.), apartamentul nr. 6, situat în B., ., județul B. compus din trei camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 47,65 m.p. cu nr. cadastral_-C1-U1, fiind înscris în C.F. nr._-C1-U1 a localității Buceeca și fiind întabulat sub Nr. 8884/15.04.2010 la Biroul de Carte Funciară B..

Reclamanta B. A. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul H. A. ieșirea din indiviziune asupra masei de împărțit aflată în indiviziune, în temeiul contractului de întreținere și asupra bunului imobil arătat.

Instanța reține astfel că, părțile coindivizare sunt reclamanta B. A. A., în calitate de coproprietar cu o cotă de 1/2 și pârâtul H. A., în calitate de coproprietar cu o cotă de 1/2, iar masa de împărțit, fiind compusă din apartamentul nr. 6, situat în B., ., județul B. compus din trei camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 47,65 m.p. cu nr. cadastral_-C1-U1, fiind înscris în C.F. nr._-C1-U1 a localității B. și fiind întabulat sub Nr. 8884/15.04.2010 la Biroul de Carte Funciară B., în valoare de_ lei conform raportului de expertiză (fila 83 ds.) întocmit în cauză de expert tehnic judiciar în specialitate evaluare imobile, C. V..

Pentru formarea loturilor și identificarea suprafețelor de teren înscrise în contractului de întreținere nr. 552/07.08.2010, instanța a dispus proba cu raportul de expertiză tehnică judiciară de specialitate în construcții civile întocmit de expert tehnic judiciar C. V. (filele 72-91 ds.), care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Față de aspectele descrise, instanța va constata că masa de bunuri în litigiu include, imobilele indicate în debutul prezentelor considerente, masă judiciară de împărțit fiind compusă din bunul imobiliar apartament în valoare de_ lei.

În următoarea etapă, instanța va trebuie să stabilească întinderea cotei-părți a fiecăruia dintre soți, etapă prealabilă și necesară pentru a da curs cererii reclamantei de a dispune ieșirea din indiviziune urmând ca după această operațiune juridică să lichideze starea de indiviziune prin individualizarea materială a părții din imobilele care vor fi atribuite separat reclamantei și pârâților.

În acest sens instanța va avea în vedere, dispozițiile contractului de întreținere nr. 552/07.08.2010 prevăd o cotă egală de ½ pentru fiecare parte aflată în stare de indiviziune asupra apartamentului indicat.

În privința individualizării în materialitatea sa a fiecărei părți din imobilul apartament, care să corespundă cotei-părți ideale egale ale fiecărui coproprietar în devălmășie, instanța a administrat proba cu raportul de expertiză în specialitatea construcții (filele 72-91 ds.), care a stabilit o stare de fapt și de drept, pe care instanța constată că răspunde cel mai bine necesităților practice ale părților.

În acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 669 coroborat cu art. 686 Noul Cod Civil, nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, oricare dintre coproprietari putând cere sistarea stării de indiviziune, solicitând partajul oricând, acest drept fiind imprescriptibil sub aspect extinctiv, principala modalitate de realizare a partajului, conform dispozițiilor art. 984 alin. 2, art. 988 și art. 990 C.pr.civ., este partajul în natură prin formarea de loturi și atribuirea acestora coproprietarilor.

Instanța observă că, potrivit raportului de expertiză dispus în cauză, că partajarea în natură poate fi comod efectuată, datorită naturii imobilelor arătate și descrise precum și a mobilelor aduse la masa de împărțit, construcția apartamentului fiind o unitate locativă unifamilială, varianta de partajare cea mai eficientă fiind reglementată de dispozițiile dinCodul procedură civilă arătate, prin atribuirea întregului acestuia unuia dintre copărtași și prin stabilirea în sarcina celuilalt a obligației de plată a unei sulte care va avea rol de egalizare a loturilor astfel formate.

Constatând, așadar, existența în speță a unei stări de coproprietate, între reclamantă și pârât rezultate din încheierea contractului de întreținere nr. 552/07.08.2010 (fila 13 ds.) de la bunicii acestora, M. C. decedat la data de 02.07.2011 (fila 19 ds.) și M. M. decedată la data de 03.04.2013 (fila 18 ds.), instanța urmează a admite acțiunea și a dispune încetarea stării de coproprietate, cu formarea și atribuirea de loturi, potrivit criteriilor oferite de art. 984Cod procedură civilă, respectiv mărimea cotei cuvenite fiecăreia dintre părți, natura bunurilor, domiciliul și ocupația acestora.

Având stabilită masa de împărțit, precum și cotele care se cuvin părților, instanța în temeiul art. 631coroborate cu dispozițiile art. 669 Noul cod civil raportat la art. 980 și următoarele cod procedură civilă va dispune lichidarea stării de indiviziune, prin atribuirea în natură pârâtului, H. A. a bunului imobil constând în apartament situat în B., ., .. 6, județul B., cu o valoarea totală de_ lei, așa cum rezultă din raportul de expertiză (filele 72-91 ds.) întocmit în cauză de expert tehnic C. V., raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre și totodată, pentru egalizarea loturilor obligă pârâtul, să plătească reclamantei B. A. A., suma de_ lei, cu titlu de sultă, potrivit cu cota sa parte de 1/2.

În atribuirea bunului, instanța are în vedere dispozițiile art. 988 și art. 984 Cod procedură civilă, în acord cu situația de fapt, potrivit căreia pârâtul a preluat în posesie bunul imobil și locuiește în acesta.

Instanța arată că, s-au făcut cheltuieli de judecată de către reclamantă, astfel încât va obliga pârâtul la plata acestora în cuantumul cotei sale de ½, iar pe reclamantă la plata taxei de timbru către stat, tot potrivit cotei sale de ½ întrucât în temeiul art. 502 Cod procedură civilă a obținut bunuri cu o valoare mai mare decât cuantumul de 10 ori a ajutorului public acordat, asemenea pârâtului, motiv pentru care instanța va dispune plata către stat în sarcina acestora de 500 lei fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea având ca obiect partaj judiciar și ieșire din indiviziune, formulată de reclamanta B. A. A., cu domiciliul în Suceava, ., ., . în contradictoriu cu pârâtul, H. A., cu domiciliul în . .

Constată că, părțile, au dobândit în indiviziune, cu o contribuție egală de 50% fiecare, bunul imobile constând în apartament situat în B., ., .. 6, județul B., cu o valoarea totală de_ lei, așa cum rezultă din raportul de expertiză (filele 72-91 ds.) întocmit în cauză de expert tehnic C. V., raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Constată că bunurile imobile nu pot fi comod partajabile în natură și dispune lichidarea stării de indiviziune prin atribuirea în natură pârâtului, H. A. a bunului imobil constând în apartament situat în B., ., . B., cu o valoarea totală de_ lei, așa cum rezultă din raportul de expertiză (filele 72-91 ds.) întocmit în cauză de expert tehnic C. V., raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Pentru egalizarea loturilor obligă pârâtul, să plătească reclamantei B. A. A., suma de_ lei, cu titlu de sultă, potrivit cu cota sa parte de 50%.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care, 500 taxă judiciară de timbru, 450 lei cu titlu de onorariu expert și 750 lei onorariu avocat.

Obligă pârâtul să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Obligă reclamanta să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, în temei art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. C. R. R.

Red. C.L/Tehnored RR /4ex, 25.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 5187/2015. Judecătoria BOTOŞANI