Pensie întreţinere. Hotărâre din 06-11-2015, Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 10305/2015
Dosar nr._ pensie întreținere
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BOTOSANI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. A.
GREFIER – L.-M. V.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect pensie de întreținere, formulată de reclamanții G. C. și G. I.-M., prin reprezentant legal G. C., în contradictoriu cu pârâta P. C..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 23 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată în data 02.03.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanții G. C. și G. I.-M., prin reprezentant legal G. C., au chemat în judecată pe pârâta P. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere datorată de pârâtă, în raport de veniturile realizate de aceasta.
În motivare se arată că din relațiile de conviețuire ale lui G. C., reprezentantul legal al reclamanților, cu pârâta P. C., au rezultat minorii G. C. și G. I.-M., iar de câțiva ani de zile pârâta a părăsit domiciliul conjugal și nu s-a mai întors. De asemenea, nu s-a interesat de situația copiilor și nu a contribuit cu nimic la întreținerea lor.
A menționat reprezentantul reclamanților că în prezent locuiește împreună cu minorii în gospodăria părinților săi și, personal, realizează venituri în mod sporadic și se ocupă, împreună cu părinții, de creșterea și educarea copiilor.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 516, 524, 529 cod civil și art. 451 Cod procedură civilă.
În dovedire s-au depus la dosar înscrisuri și a solicitat proba cu martori și anchetă socială.
În temeiul art. 29 alin. 1 lit. c) din OUG nr. 80/2013, cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.
Legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare în cauză.
Pentru o justă soluționare a cauzei, instanța a solicitat relații de la ANAF – D.G.R.F.P. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., de la Primăria . și de la I.T.M. Iași, referitoare la veniturile pârâtului.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de părți la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanții G. C., născut la 14.07.2003 și G. I.-M., născut la 21.07.2004 sunt copiii numitului G. C. și P. C., astfel cum rezultă din certificatele de naștere depuse la dosar și în prezent sunt elevi, aflați în întreținerea exclusivă a tatălui.
Potrivit art. 499 alin. 1 din Noul Cod civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională, acest drept esențial al copilului de a beneficia de sprijinul financiar necondiționat al părinților fiind consfințit nu numai în întreaga reglementare a fostului Cod al familiei, preluat în Noul Cod civil, dar este precizat și subliniat și în reglementări legale multiple privind protecția copilului.
În lumina acestor dispoziții legale, instanța reține că numiții G. C. și G. I.-M. au calitatea de creditori ai obligației legale de întreținere a cărei debitoare este pârâta P. C.. Obligația de întreținere dintre reclamanți și pârâtă său are un conținut complex, cuprinzând atât mijloacele necesare traiului, cât și mijloacele necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a tânărului.
Reclamanții sunt elevi și nu există probe din care să rezulte că ar avea mijloace materiale proprii pentru a se întreține singuri.
Având în vedere situația de fapt prezentată și textele legale invocate, instanța apreciază că cererea reclamanților este întemeiată și urmează să o admită.
În ce privește cuantumul contribuției pârâtei la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale reclamanților, instanța va avea în vedere, în temeiul art. 529 alin. 1 din Noul Codul civil, că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar potrivit alin. 2 când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.
Instanța constată că pârâta nu lucrează i și nu obține niciun fel de venituri - potrivit relațiilor furnizate de la ANAF – D.G.R.F.P. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., de la Primăria . și de la I.T.M. Iași.
Raportat la starea materială a pârâtei, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada unei imposibilități obiective de a munci. Pasivitatea în privința dobândirii legale a unor mijloace din care se pot acoperi obligațiile de întreținere față de copiii aflați în întreținerea tatălui, nu poate fi considerată în afara relei-credințe, decât strict în măsura în care se demonstrează convingător că, în pofida unor eforturi reale, dobândirea unui serviciu nu a fost cu putință, ceea ce în cauză, nu s-a întâmplat.
Asadar, instanța se va raporta la venitul minim pe economia națională și la criteriile oferite de dispozițiile art.529 alin.2 Noul cod civil. În consecință, instanța va calcula obligația de întreținere prin raportare la salariul minim pe economie stabilit prin HG nr. 1091/2014– pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată 1050 lei-nivelul salariului net fiind de 777 lei.
În consecință, instanța va admite cererea și va dispune obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 259 lei lunar în favoarea reclamanților G. C. (născut la data de 14.07.2003) și G. I.-M. (născut la data de 21.07.2004), câte 129,5 lei pentru fiecare minor, începând cu data introducerii acțiunii-02.03.2015 și până la majoratul minorilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanții G. C. și G. I.-M. prin reprezentant legal G. C., cu domiciliul în municipiul B., ., județul B., în contradictoriu cu pârâta P. C., domiciliată în ., județul Iași.
Obligă pârâta la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 259 lei lunar în favoarea reclamanților G. C. (născut la data de 14.07.2003) și G. I.-M. (născut la data de 21.07.2004), câte 129,5 lei pentru fiecare minor, începând cu data introducerii acțiunii-02.03.2015 și până la majoratul minorilor.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 06.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Redactat C.A.M.
Tehnoredactat LMV
Ex. 4 /26.XI.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1931/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 4021/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








