Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 28-12-2015 în dosarul nr. 12224/2015
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 28.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. A. O.
GREFIER – H. A. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 12 224
Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta . B., în contradictoriu cu intimatii A. DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ SUCEAVA și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREȘTI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18.12.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 28.12.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.07.2015, sub numărul_, petenta . B., în contradictoriu cu intimatii AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREȘTI și A. DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ SUCEAVA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._, din data de 16.07.2015 iar în subsidiar înlocuirea măsurii amenzii cu sancțiune avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 16.07.2015 s-a constatat că respectiv contribuabilul . nu emitea bonuri fiscale pentru toate serviciile prestate. Acesta a arătat că în caseria unității a fost găsit un plus de 40 de lei. Se arată în cererea de chemare in judecată faptul că suma respectivă era o diferență pentru un rest uitat a fi marcat. Petentul susține în cererea sa că neemiterea bonului fiscal este doar o concluzie a agentului constatator. În concret cu ocazia controlului nu s-a constatat o asemenea faptă respectiv să se presteze un serviciu către populație și să nu se emită bon fiscal, acest lucru trebuind constatat direct de către inspectorii antifraudă. În apărarea sa petentul arată că faptele constatate nu au fost descrise, respectiv nu au fost stabilite care sunt serviciile prestate pentru care nu s-a emis bon fiscal, menționarea faptei fără a fi descrisă fapta în concret echivalează cu lipsă a descrierii faptei, ce se sancționează cu nulitate absolută prev de art. 34 din OG 2/2001. Totodată menționează petentul că lipsa tuturor împrejurării săvârșirii faptei duce la imposibilitatea verificării de către instanță a gravității faptei fiind în consecință prezentă vătămarea prev de art. 34 din OG 2/2001, neputându-se verifica de către instanță legalitatea și temeinicia procesului verbal. De asemenea consideră petentul că suma de 40 de lei găsită în plus nu poate întrunii elementele constitutive la art. 10 lit. c din OUG 28/1999 respectiv ale contravenției prevăzute la art. 10 lit. gg din aceeași lege. Totodată petentul arată că sancțiunea pentru o astfel de sumă nejustificată găsită în plus în casa de marcat este avertismentul.
Petentul a indicat ca temei de drept al cererii sale OG 2/2001 și OUG 28/1999.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar copie după raportul general și raportul zilnic pentru perioada 10-16 mai, iunie, 10-15 iulie, proces verbal de constatarea a contravenției, dovada corectării setărilor din casa de marcat, certificatul de înregistrare, actul constitutiv.
În conformitate cu dispozițiile art. 411, alin. 1, pct. 2 C.pr.civ., intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 06.11.2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenție contestat, ca fiind legal și temeinic.
În fapt, a arătat intimata că, la data de 16.07.2015, inspectorii antifraudă au efectuat un control la sediul petentei constatându-se că nu se emit bonuri fiscale pentru toate serviciile prestate. Se învederează că suma de 40 de lei nu a putut fi justificată prin datele înregistrate în aparatul de marcat electronic fiscal. De asemenea precizează intimata că din declarațiile date reprezentantul societății . a recunoscut faptul că suma de 40 de lei reprezintă un rest de plată pentru care s-a omis a se elibera bon fiscal. Această sumă nu a putut fi justificată prin nici unul dintre mijloacele de proba prevăzute limitativ de art. 10 lit. gg din OUG 28/1999. Contribuabilul are obligația de a înregistra orice sumă în aparatul de marcat electronic fiscal sub formă de rest de plată, serviciu prestat și de a emite bon fiscal. De asemenea intimatul arată că petentul nu a utilizat nici celelalte două mijloace prevăzute expres de lege, respectiv registrul special al AMEF sau chitanțe. Totodată intimatul precizează că cuantumul amenzii aplicate a fost stabilit de legiuitor în raport cu fapta săvârșită conform prevederilor OUG 28/1999. Intimata subliniează că fapta săvârșită de petentă poate avea caracter repetitiv, astfel deși la prima vedere prejudiciul adus bugetului statului pare mic, datorită posibilității de a persista în săvârșirea faptei consecințele pot fi grave.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG 28/1999, OG 2/2001.
În dovedire, intimata a depus la dosar, în copie: procesul verbal de sancționare și constarea a contravențiilor, raportul intermediar x al AMEF seria: BT_, notă explicativă redactată de Smarăndoiu G., registrul special al AMEF, chitanță și bon fiscal emise cu ocazia efectării unei plăți prin card bancar, fragmente din rola jurnal emisă de AMEF.
În conformitate cu dispozițiile art. 411, alin. 1, pct. 2 C.pr.civ., intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de 18.12.2015, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 28.12.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept :
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ din data de 16.07.2015, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Antifraudă Fiscală- Direcția Regională Antifraudă fiscală (DRAF) 1 Suceava, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 3500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.10 lit.c din OUG nr. 28/1999 și cu amendă în cuantum de 3000 pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 10, lit. gg din OUG nr.28/1999.
În cuprinsul actului constatator s-a reținut că, în urma controlului operativ și inopinat efectuat la sediul social situat în bulevardul M. E., mun. B., au fost constatate următoarele: că nu se emit bonuri fiscale pentru toate serviciile prestate, constatându-se o diferență în plus de 40 de lei ce nu a putut fi justificată prin documente emise de casa de marcat, registru special și chitanțe.
Petenta a semnat de luare la cunoștință procesul- verbal, iar la rubrica „alte mențiuni”, au fost consemnate următoarele: ”Nu am obiecțiuni”.
Față de cele consemnate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, petenta a formulat plângere în termen legal, în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, motivând că nu se face vinovată de contravențiile reținute în sarcina sa.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Conform dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.
Procedând la verificarea legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petentă, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu iar petenta nu a inovcat niciun motiv de nulitate relativă.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 16.07.2015, respectă condiția legalității.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În ceea ce privește prima faptă reținută în cuprinsul procesului-verbal, instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. C din OUG nr. 28/1999 și art.11 pct.ii lit.e din același act normativ.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 10, lit. c din OUG nr. 28/1999, „Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni:(…)c) neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară prețului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului ori nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (8), care determină existența unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înțelege contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, diferența până la prețul de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului în cazul emiterii de bonuri cu o valoare inferioară ori contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate fără respectarea prevederilor art. 1 alin. (8)”
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 11, pct.ii, lit. e din același act normativ, “1) Contravențiile prevăzute la art. 10 se sancționează cu amendă aplicată operatorilor economici, după cum urmează: (…) e) cele prevăzute la art. 10 lit. c) și d): (ii) cu amendă în cuantum de 3.500 lei, în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este de până la 300 lei inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului.”
Instanța constată faptul că petenta, legal citată, s-a prezentat la termenul din data de 18 decembrie 2015 prin apărător.
Cu privire la probațiune, instanța arată că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere că procesul-verbal legal întocmit face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, s-a statuat că sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Din materialul probator administrat in cauză, instanța reține că petenta nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contraventie. Astfel, petenta a recunoscut faptul că într-adevăr s-a găsit suma de 40 de lei aferentă unor servici prestate și pentru care nu s-a emis bonuri fiscale.
În ceea ce privește cea de-a doua faptă reținută în procesul-verbal de contravenție, respectiv faptul că agentul economic deținea suma de 40 de lei pe care nu a putut să o justifice prin datele înscrise în aparatul de marcat, în registrul special și/sau în chitanțe, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art.10 lit.gg) din OUG 28/1999 și ale art. 5,6,7 din OG 2/2001.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. art.10 lit.gg) din OUG 28/1999, “Constituie contravenție următoarele fapte: (…)gg) deținerea la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor a unor sume care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special și/sau în chitanțe.”
Instanța constată că pentru această faptă, agentului economic i-a fost aplicată sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 3000, conform art. 5,6 și 7 din OG 2/2001. Din materialul probator administrat in cauză, instanța reține că petenta nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contraventie. Astfel, petenta a recunoscut faptul că într-adevăr s-a găsit suma de 40 de lei aferentă unor produse vândute și pentru care nu s-a emis bonuri fiscale din neglijența vânzătoarei.
Mai mult, referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt și a încadrării juridice.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, care pot fi abordate și cumulativ, atunci când analiza lor separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, respectiv: natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
În speță, se constată că normele în baza cărora au fost constatate faptele au caracter general, iar amezile aplicate petentei, în cuantum total de 6500 de lei, nu au scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.
Calificarea faptelor ca ”acuzații în materie penală” are drept consecință directă, în privința probațiunii, incidența prezumției de nevinovăție de care se bucură petenta și, pe cale de consecință, obligația organelor statului de a convinge instanța în privința vinovăției ”acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzațiile aduse petentei reprezintă acuzații penale în sensul Convenției, iar aceasta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar nu petentei.
În acest sens, este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt, în principiu, contrare Convenției.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku împotriva Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragraful 28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentei i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
În speță, petenta a avut posibilitatea de a-și proba susținerile și de a-și formula apărările, acesteia fiindu-i comunicate întâmpinarea depusă de intimată, precum și înscrisurile anexate, având totodată posibilitatea de a solicita administrarea de probe și obținând încuviințarea de către instanță a probei cu înscrisuri.
Pe cale de consecință, instanța reține că petentei i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina acesteia responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Având în vedere că petenta nu a adus probe pertinente pentru a-și dovedi susținerile, instanța nu poate reține o altă situație decât cea menționată de agentul constatator în procesul- verbal de contraventie, astfel încât plângerea este apreciată ca neîntemeiată.
Astfel, din tot ansamblul materialului probator s-a constatat că la data de 16.07.2015 în urma controlului efectuat la sediul social situat în bulevardul M. E., mun. B., au fost constatate următoarele: că nu se emit bonuri fiscale pentru toate serviciile prestate, constatându-se o diferență în plus de 40 de lei ce nu a putut fi justificată prin documente emise de casa de marcat, registru special și chitanțe.
În ceea ce privește sancțiunea amenzii în cuantum de 3500 lei aplicată petentei pentru fapta prevăzută de art. 10, lit. c din OUG nr. 28/1999, instanța are în vedere faptul că potrivit art.12 alin 5 din OUG 28/1999 „ Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, avertismentul ca sancțiune contravențională principală nu se aplică în cazul contravențiilor prevăzute la art. 10 lit. c), d), e) și dd), cu excepția situației prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. (e) pct. i).”
Prin urmare, instanța constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.5, 6 și 7 din OG 2/2001, întrucât diferența de 40 de lei pentru care nu s-a emis bon fiscal reprezintă mai mult de 3% din valoarea serviciilor prestate, astfel încât instanța va menține sancțiunea contravențională a amenzii de 3500 lei.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentei pentru fapta prevăzută de art. 10, lit. gg din OUG nr.28/1999, instanța are în vedere faptul că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (art.5 alin.5 OG 2/2001) iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă (art.7 alin.2 din OG 2/2001). De asemenea, potrivit art.21 alin.3 O.G. nr.2/2001, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Astfel, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, raportat la împrejurările săvârșirii faptei și la gradul de pericol social al acesteia și având în vedere că petenta nu a mai fost sancționată contravențional, instanța consideră că aplicarea sancțiunii avertismentului este suficientă pentru îndeplinirea scopului preventiv și educativ al sancțiunii contravenționale.
Instanța va atrage atenția petentei cu privire la respectarea pe viitor a tuturor obligațiilor legale ce îi revin, în caz contrar, față de antecedența sa contravențională, sancțiunile care i se vor aplica vor fi mult mai aspre și nu va mai beneficia de clemență pentru înlăturarea sancțiunilor pecuniare.
Constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ din data de 16.07.2015, instanța, în temeiul art.34 O.G. nr.2/2001, va admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. D. CLINIC SRL., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ –DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ SUCEAVA, va modifica procesul-verbal întocmit de intimată, în sensul că va înlocui sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 3000 de lei, aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 10, lit. gg din OUG nr.28/1999 cu sancțiunea contravențională a avertismentului și va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Totodată, în temiul art. 453 C.pr.civ și a dreptului de dispoziție a părților prevăzut de art. 9 C.proc civ., instanța urmează să ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către S.C. D. CLINIC S.R.L., cu sediul social în mun. B., ..45, jud. B., J07?95/2012, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ –DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ SUCEAVA, cu sediul în București, ., sector 5.
Modifică procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 16.07.2015, în sensul că înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 3000 de lei, aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 10, lit. gg din OUG nr.28/1999, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Menține restul dispozițiilor din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 16.07.2015.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.12.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. A.A.O./tehnored. H.A./3ex./28.12.2015
| ← Suspendare provizorie. Hotărâre din 09-12-2015, Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 08-12-2015,... → |
|---|
