Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1038/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1038/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 1038/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 29.01.2015
Completul compus din
PREȘEDINTE – N. M. A.
GREFIER – A. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1038
La ordine fiind judecarea cauzei civile formulată de petenta U. . cu intimatul P. S., având ca obiect înlocuire amenda contravenționala cu sancțiunea muncii in folosul comunității.
La apelul nominal făcut in ședința publica se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, având în vedere că este primul termen de judecată, în temeiul art. 131 alin. 1 NCPC, instanța procedează la verificări din oficiu, stabilind că este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina dedusă judecății, în temeiul prevederilor art. 39.1 din O.G. nr. 2/2001.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, instanța constata cauza in stare de judecata și o reține spre deliberare.
I N S T A N T A,
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrata sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., U. . instanței ca, în contradictoriu cu intimatul P. S., sa dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicata intimatului prin procesul - verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._ din 23.08.2014 cu sancțiunea prestării unei munci in folosul comunității.
In motivarea cererii, s-a arătat ca intimatul a fost sancționat cu amenda contravenționala în sumă de 360 lei. Arata petenta ca intimatul nu a achitat de buna voie amenda aplicata, astfel ca s-a procedat la executarea silita, insa acesta nu deține bunuri in proprietate si nu realizează venituri, astfel ca se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu munca in folosul comunității.
În drept au fost invocate disp. art. 9 din OG nr. 2/2001 și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2010.
In dovedire, au fost depuse la dosarul cauzei procesul verbal de contravenție, si copie după dosarul de executare, privind imposibilitatea executării silite asupra intimatului.
Intimatul deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță si nu a făcut apărări in prezenta cauza..
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarea situație de fapt si de drept :
Prin procesul – verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._ din 23.08.2014, intimatul P. S. a fost sancționat cu amenda contravențională in suma de 360 lei pentru săvârșirea unei contravenții prevăzută și sancționată de OUG nr. 195/2002.
Procesul – verbal de constatare si sancționare, nedesființat in instanța, a fost trimis spre executare organelor administrație financiare ale localității de domiciliu a intimatului. Cum însa acesta nu deține bunuri executabile si nu realizează venituri, organul fiscal a constat imposibilitatea efectuării executării silite, așa cum rezulta din adresa nr.6750/24.11.2014 emisă de Primăria comunei R., jud. B..
Or, potrivit art. 391 din O.G. nr. 2/2001, in cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii si nu exista posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța de judecata pe a cărei raza teritoriala s-a săvârșit contravenția, in vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunitarii, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitata.
Având in vedere starea de fapt prezentata precum si dispozițiile legale invocate, instanța apreciază ca in speță sunt întrunite condițiile pentru înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități in folosul comunității. D. urmare, de vreme ce numărul mediu de ore prestate lunar de un angajat este, potrivit dispozițiilor HG nr. 871/2013, de 168 ore, prin raportare la salariul minim brut lunar pe economie, instanța va retine ca amenda contravenționala de 360 lei aplicata intimatului va fi compensata prin executarea unui număr de 50 ore de munca in folosul comunității, făcându-se in acest sens si aplicarea art. 39.1 din OG nr. 2/2001 care stabilește că sancțiunea alternativă în discuție poate fi stabilită pentru o durată maximă de 50 de ore.
Instanța mai are in vedere si faptul ca potrivit Deciziei nr. 7/2010 a ICCJ, măsura înlocuirii amenzii operează inclusiv in situația in care actul normativ ce incriminează fapta contravenționala a intimatului nu prevede o atare posibilitate.
Pentru aceste motive, instanța urmează a admite cererea si a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului in cuantum total de 360 lei prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 23.08.2014, cu sancțiunea prestării unei munci in folosul comunității pentru 50 ore.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite cererea formulată de U. .. B., in contradictoriu cu intimatul P. S., domiciliat in ., jud. B..
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicată intimatului în cuantum total de 360 lei prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 23.08.2014 cu sancțiunea prestării unei munci in folosul comunității de 50 ore.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2015.
Președinte,Grefier,
N. M. A. A. M.
Red. NMA
Tehnored .> 4ex./11.02.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1050/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 317/2015. Judecătoria... → |
|---|








