Plângere contravenţională. Sentința nr. 644/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 644/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 644/2015

Dosar nr._ /2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 644

Ședința publică de la 20.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Z. A. A.

GREFIER: N. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta A. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13.01.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.01.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.02.2014, sub numărul_, petenta A. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/11.02.2014, încheiat de intimat, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

În fapt, petenta a arătat că la data de 11.02.2014, în jurul orelor 10:00, în timp ce se afla în fața unității „Î.I. A. C.”, pe care o administrează, situată în Piața Centrală a municipiului B., s-a întâlnit cu numitul A. D., căruia i-a cerut socoteală cu privire la faptul că ar fi jignit-o în mod repetat prin mai multe apeluri telefonice, la care acesta a devenit extrem de violent, începând s-o jignească și s-o amenințe. A mai arătat aceasta că a mers imediat la Postul de poliție din Piața Centrală, anunțând incidentul. De asemenea, a precizat petenta că, atât numitul A. D., cât și ea au fost amendați, deși a fost victima incidentului și cea care a reclamat faptele petrecute. Mai mult, a susținut petenta că agentul de poliție care i-a aplicat sancțiunea nici măcar nu a fost prezent la fața locului.

A relevat totodată, petenta că, în procesul verbal de contravenție contestat în mod eronat s-a reținut că faptele s-au petrecut în fața unității aparținând „Î.I. Pălei I.” și nu a celei aparținând „Î.I. A. C.”, așa cum în mod corect trebuia reținut.

În subsidiar, a solicitat petenta înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea contravențională a avertismentului, arătând că nu a mai fost sancționată contravențional până în prezent.

În drept, plângerea contravențională nu a fost motivată.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar, în copie: procesul verbal de constatare și sancționare a contravenție contestat (fila 6) și cartea de identitate (fila 7).

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 28.03.2014, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate și menținerea procesului verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta.

În fapt, intimatul a arătat că în ziua de 11.02.2014, în jurul orelor 10.00, agentul de poliție se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zona Pieței centrale din B., moment în care s-a prezentat petenta sesizând faptul că numitul A. D., pe fondul unui conflict mai vechi, a venit la societatea unde lucrează și a agresat-o verbal, motivat de faptul că și-ar fi apelat telefonic sora, P. M., adresându-i acesteia injurii prin telefon. A menționat intimatul că, în urma declarațiilor verbale ale părților implicate, petenta a fost sancționată conform procesului verbal contestat, apreciind că sancțiunile au fost individualizate în mod corect, proporțional cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

În drept, întâmpinarea nu a fost motivată.

În conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedire, au fost depuse la dosar: originalul procesului verbal de contravenție contestat (fila 17), cazier contravențional (fila 18) și raportul agentului constatator (fila 19).

La data de 23.04.2014, petenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a precizat că scandalul în speță a fost început și întreținut de numitul A. D., care, a fugit imediat de la fața locului, fiind identificat ulterior de organele de poliție și condus la postul de poliție din Piața centrală. A susținut petenta că ancheta nu a fost efectuată în mod obiectiv, nefiind adevărate susținerile intimatului precum că numita P. M., sora sa, ar fi concubina lui A. D. și nici faptul că și-ar fi apelat telefonic sora, adresându-i injurii. Mai mult, a arătat petenta că agentul de poliție a acționat discreționar, fără a ține cont de împrejurările producerii evenimentului.

Cu privire la cererea subsidiară, de înlocuire a sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea contravențională a avertismentului, a mai relevat petenta că nu a fost sancționată niciodată contravențional și că nu a avut niciun conflict în cei 20 de ani de când își desfășoară activitatea în zona Pieței centrale.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru petentă și proba testimonială cu martora C. I.. Totodată, instanța a administrat din oficiu proba testimonială cu martorul A. D..

Analizând actele și lucările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 11.02.2014, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991 și sancționate de art. 4 alin. 1 lit. b din Legea 61/1991.

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției s-a reținut că, la data de 11.02.2014, în jurul orei 10:00, petenta aflându-se în Piața Centrală din municipiul B., pe fondul unui conflict mai vechi a adresat cuvinte și expresii jignitoare numitului A. D. (fila 17).

Procesul-verbal a fost semnat de petentă, cu mențiunea: „nu sunt de acord cu sancțiunea aplicată, întrucât eu am fost persoana jignită, amenințată și tot eu am reclamat acest aspect la postul de poliție”.

Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În drept, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină un proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții sunt următoarele: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Totodată, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.

Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petentă, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente și cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește susținerea petentei, în sensul că există o . neconcordanțe în ceea ce privește descrierea faptei, întrucât în mod greșit agentul constatator a consemnat în procesul verbal că se afla în fața unității vecine aparținând de Î.I.„Pălei I.”, atribuindu-i totodată calitatea de administrator al acesteia, când de fapt se afla în fața unității Î.I.„ A. C.”, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată.

Astfel, instanța apreciază că agentul constatator a respectat dispozițiile imperative ale art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

Din procesul-verbal rezultă care este locul săvârșirii contravenției, respectiv Piața Centrală din municipiul B., consemnarea din eroare a denumirii unității Î.I. „P. I.”, în loc de Î.I. „A. C.”, nefiind de natură a atrage anularea procesului verbal contestat. Mai mult decât atât, fapta reținută în sarcina petentei a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative, în cauză, iar pe de altă parte, fiind un motiv de nulitate relativă, petenta trebuia să facă dovada unei vătămări suferite din pricina descrierii necorespunzătoare a faptei. Cum însă aceasta, prin plângerea contravențională a formulat și apărări privind netemeinicia faptelor reținute în sarcina sa, instanța constată că nu a suferit nicio vătămare și că a înțeles cu ușurință faptele care i se impută.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 11.02.2014, a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța constată că, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 1 și ale art. 4 alin. 1 lit. b din Legea 61/1991.

Astfel, potrivit art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991, constituie contravenție săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.

De asemenea, conform art. 4 alin. 1 lit. b Legea nr. 61/1991: „(1) contravențiile prevăzute la art. 3 se sancționează după cum urmează: (...) b) cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct. 1), 12), 16), 24), 25) și 28)”.

Petenta s-a prezentat în instanță și a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosar, precum și a probei testimoniale cu martora C. I.. Totodată, instanța a administrat din oficiu proba testimonială cu martorul A. D..

Cu privire la probațiune, instanța constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere că procesul verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, s-a statuat că sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul verbal.

Referitor la procesul verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, se bucura de prezumția de veridicitate în privința constatării stării de fapt.

În ceea ce privește incidența și aplicabilitatea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale drepturilor omului și în materie contravențională și care, în plan procedural, se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, instanța reține că jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza N. G. împotriva României (cererea nr._/05) procedura de contestare a unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții în domeniul asigurării ordinii și liniștii publice intră în sfera de aplicare a art. 6 CEDO sub aspect penal. Garanțiile prevăzute de acest articol, inclusiv prezumția de nevinovăție, sunt pe deplin aplicabile. Curtea a statuat că odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. Nu mai puțin important este faptul că, pentru a nu se aduce atingere art. 6 din Convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.

În speță, se constată că norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.

Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentei este o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, dând astfel posibilitatea petenților de a proba cu probe certe și concludente contrariul celor constatate în cuprinsul procesului verbal de contravenție.

Prin urmare, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori, nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Instanța reține că petentei i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina petentei responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Astfel, instanța apreciază că situația de fapt reținută în cuprinsul actului constatator corespunde adevărului, întrucât din tot ansamblul materialului probator, respectiv din procesul verbal de constatare a contravenției contestat aflat la fila 17 din dosar, din raportul agentului constatator aflat la fila 19 din dosar și din declarația martorului A. D. aflată la fila 49 din dosar, reiese fără niciun dubiu că, la data de 11.02.2014, în jurul orei 10:00, petenta aflându-se în Piața Centrală din municipiul B., pe fondul unui conflict mai vechi a adresat cuvinte și expresii jignitoare numitului A. D..

Referitor la declarația martorului audiat în cauza, anume numita C. I., instanța o va respinge ca nesinceră, constatând că sunt vădite contradicții între cele declarate și cele menționate în cuprinsul plângerii contravenționale formulate de către petentă. Astfel, martora C. I. afirmă că imediat ce a intrat în chioșcul petentei a venit numitul A. D., care a început să o amenințe și să-i adreseze cuvinte jignitoare petentei, în timp ce, petenta în cuprinsul plângerii formulate menționează că scandalul a avut loc în fața unității Î.I. „A. C.” și nu în incinta acesteia.

Cu privire la apărarea petentei, în sensul că în mod greșit s-a menționat în întâmpinare faptul că numita Pălei M. este concubina numitului A. D., instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată, acestă eroare nefiind de natură a înlătura caracterul contravențional al faptei reținute în sarcina sa.

În consecință, întrucât petenta prin probele propuse și administrate nu a făcut dovada pozitivă a unei alte situații de fapt, instanța apreciază că aceasta se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa, aceasta neputând invoca în fața instanței o culpă proprie pentru a obține anularea procesului verbal, legal întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Față de aceste aspecte, instanța apreciază că procesul verbal . nr._ din data de 11.02.2014, a fost întocmit cu respectarea condiției temeiniciei.

În ceea ce priveștesancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 200 lei aplicată petentului pentru fapta prevăzută de art. 3 pct. 1 și sancționată de art. 4 alin. 1 lit. b din Legea 61/1991, instanța are în vedere faptul că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (art.5 alin.5 OG 2/2001), iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă (art.7 alin.2 din OG 2/2001). De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 O.G. nr.2/2001, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Astfel, instanța apreciază că sancțiunea aplicată a fost corect individualizată de agentul constatator, amenda contravențională în cuantum de 200 lei pentru fapta reținută în sarcina petentei reprezentând limita minimă prevăzută de art. 98 alin. 4 din OUG 195/2002. Mai mult, în ceea ce privește persoana petentei, instanța constată că aceasta a avut o atitudine nesinceră, nu a recunoscut și nu a regretat săvârșirea faptei susținând în mod neîntemeiat că agentul constatator a săvârșit un abuz. De asemenea, instanța reține că petenta a mai fost sancționată contravențional cu avertisment pentru încălcarea dispozițiilor art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991, astfel cum rezultă din cazierul contravențional depus la dosar la fila 18, de către intimat.

Prin urmare, instanța apreciază că petenta va avea un comportament civilizat pe viitor, în acord cu normele de conviețuire socială, doar prin executarea sancțiunii pecuniare, întrucât fapta săvârșită prezintă o gravitate ridicată, având în vedere atitudinea de care a dat dovadă petenta și care a fost de natură să tulbure grav ordinea publică.

Constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, din data de 11.02.2014, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta A. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. și va menține procesul verbal de constatare a contravenției contestat.

Instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petenta A. C., domiciliată în B., ., scara A, etaj 2, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în B., Bulevardul M.E., nr. 57, județul B., ca neîntemeiată.

Menține ca fiind temeinic și legal procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, din data de 11.02.2014, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B..

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Z. A.-A. N. M.

Red: Z.A.A/.Tehnored: Z.A.A./4 ex./10.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 644/2015. Judecătoria BOTOŞANI