Pretenţii. Sentința nr. 1787/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1787/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 8890/193/2014
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17 FEBRUARIE 2015
COMPLET CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE – B. A. E.
GREFIER – S. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1787
La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect „ pretenții” formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean B. în contradictoriu cu pârâtul C. I. – C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat A. A., cu împuternicire avocațială pentru pârâtul lipsă, lipsă fiind și reprezentantul reclamantului.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Verificându-și competența în temeiul art. 131 Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Interpelat, apărătorul ales al pârâtului arată că nu mai are alte cereri sau probe de formulat în afara celor deja existente la dosar.
În temeiul art. 238 Noul Cod procedură civilă, instanța estimează că cercetarea procesului se va finaliza la prezentul termen de judecată.
În temeiul art. 258 Noul Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse de părți la dosar.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 alin. 1 Noul Cod procedură civilă instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Avocat A. A., pentru pârât, solicită respingerea acțiunii pentru motivele expuse în întâmpinare. Solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit, precum și a excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 24 ale legii speciale, respectiv O.G. 121/1998.
J U D E C A T A,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 17.06.2014, sub nr._, reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean B. a solicitat obligarea pârâtului C. I. – C. la plata sumei de_ lei, a dobânzilor aferente și a cheltuielilor judiciare ocazionate de acest proces.
În motivare, reclamantul arată că, prin adresa nr._/04.09.2012, IPJ B. – Biroul Control Intern, a sesizat P. de pe lângă Tribunalul B. solicitând a se efectua cercetări față de mai mulți agenți de poliție, printre care și pârâtul, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind acordarea compensației pentru chirie. Cu privire la pârât, s-a reținut că în data de 19.09.2008, în timp ce deținea funcția de agent III la Poliția orașului B., a încheiat cu numitul P. Ș. contractul de închiriere înregistrat la AFP sub nr. 2526/10.09.2008, fiind astfel pus în plată cu suma de 500 lei chirie /lună. Prin adresa nr._/31.07.2012, AFP B. a comunicat că părțile contractante au încheiat la data de 17.02.2009 o convenția de anulare a contractului de închiriere nr. 2526/16.09.2008, în ciuda acestui fapt, la data de 10.12.2009, urmare a prelungirii vizei de reședință în orașul B., pârâtul solicitând acordarea compensației lunare, fiind pus în plată cu suma de 500 lei chirie pentru perioada 10.12.2009 – 10.12.2010. Ulterior, la data de 01.02.2011, în baza aceluiași contract nr. 2526/10.09.2008, pârâtul a solicitat din nou acordarea compensației lunare, fiind pus în plată cu suma de 500 lei chirie /lună pentru perioada 01.02.2011 – 20.01.2012. La fel s-a întâmplat și la data de 31.01.2012, când pârâtul a fost pus în plată cu suma de 500 lei chirie/lună, pentru perioada 31.01.2012 – 19.12.2012. Menționează reclamantul că pârâtul s-a obligat sub semnătură a informa în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situației, orice schimbare intervenită de natură să modifice condițiile care au stat la baza acordării compensației lunare pentru chirie, acesta declarând pe proprie răspundere că datele prezentate sunt reale și că în cazul nesincerității acestora, se obligă să restituie sumele încasate nelegal.
S-a concluzionat astfel că pârâtul a indus în eroare conducerea Inspectoratului cu privire la valabilitatea contractului de închiriere, urmare a cercetării administrative efectuate în cauză, pârâtul nefiind de acord cu restituirea sumelor primite. Astfel, IPJ B. s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. 402/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. cu suma de_ lei, reprezentând prejudiciul cauzat instituției de către pârât, pagubă care nu a fost recuperată. Prin Rezoluția din 05.11.2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârât, soluție ce a avut la bază justificarea că infracțiunilor constatate le lipsește un element constitutiv, fără a clarifica însă situația sumei primite de pârât. Astfel, reclamanta a rămas cu un prejudiciu nerecuperat,, deși este cert faptul că pârâtul a beneficiat în mod incorect, prin fraudă, de această sumă. Apreciază reclamantul că acțiunea sa îndeplinește condițiile pentru a fi admisă, respectiv caracterul ilicit al faptei, existența unui prejudiciu material, existența unei vinovății certe și existența certă a legăturii de cauzalitate între vinovăția pârâtului și prejudiciul produs. Conchide că pârâtul a indus în eroare instituția în scopul obținerii unor foloase necuvenite.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul, căruia i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. Pe cale de excepție a invocat inadmisibilitatea acțiunii, având în vedere raportul juridic dintre părți, izvorul obligațiilor, precum și calitatea persoanelor angrenate în litigiu, precum și prescripția dreptului material la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 24 ale legii speciale, respectiv O.G. 121/1998.
În motivarea excepției inadmisibilității acțiunii, pârâtul arată că, din motivarea cererii de chemare în judecată se desprinde ideea că în speță este vorba despre o răspundere materială, a cărei reglementare este dată de dispozițiile OG 121/1998. Arată că natura sumelor pretinse a fi restituite de către el, pârâtul, reprezintă chirii și indemnizații încasate fără drept, sume la care avea însă dreptul, în calitatea sa de agent III la formațiunea Rutieră a Poliției orașului B., aceste sume fiind acordate în baza HG 284/2005. De altfel, arată pârâtul, a existat și o decizie de imputare pentru suma de 14.239 lei, emisă de IPJ B., decizie care a fost însă anulată prin Hotărârea nr._/03.12.2013, în urma admiterii contestației formulate de el.
Pe fondul cauzei, consideră că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum în mod eronat apreciază reclamanta. Arată că, la data de 10.09.2008 a încheiat un contract de închiriere cu numitul P. Ș. dar că, la sfârșitul lunii decembrie 2008, găsind o locuință mai spațioasă, proprietate a numitului A. P. Ș., s-a mutat acolo împreună cu soția, încheind în acest sen convenția înregistrată sub nr. III 745 privind anularea vechiului contract. Subliniază faptul că, la acel moment, a apreciat că nu este necesară o înștiințare a angajatorului, întrucât nu se modificase vreo condiție din contractul anterior, nici cu privire la situația locativă, nici sub aspectul cuantumului chiriei.
În dovedire, pârâtul a depus la dosar înscrisuri.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat de reclamant, acesta reiterează susținerile din cererea de chemare în judecată, răspunzând în același timp excepțiilor invocate de pârât. Astfel, arată că sumele solicitate a fi restituite de către pârât provin dintr-o faptă ilicită și din nesoluționarea corectă a laturii civile a unui dosar penal în care IPJ s-a constituit parte civilă și că data constatării pagubei este 10.10.2012 (data procesului – verbal al comisiei de cercetare administrativă), iar acțiunea a fost înregistrată la data de 17.06.2014, situație în care nu s-a împlinit termenul de 3 ani prevăzut de art. 24 din OUG 121/1998.
În analiza excepției prescrierii dreptului material la acțiune, instanța retine, in primul rând, că potrivit art. 6 alin. 4 NCC ( Cap. Aplicarea legii in timp ): prescripțiile … începute si neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi, sunt in întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Ca urmare, o prescripție care a început să curgă înainte de . noului cod civil, rămâne guvernată în întregime de vechea reglementare. Or, in vechea reglementare, prescripția este concepută ca o instituție juridică de ordine publică, destinată ocrotirii unui interes general, acela al înlăturării incertitudinii în raporturile juridice civile și asigurarea stabilității lor. Întreruperea prescripției își are sediul principal în Decretul nr. 167/1958 (art. 16) Plângerea penală adresată organului de urmărire penală atrage întreruperea cursului prescripției extinctive pentru că acesta are atribuții judiciare iar persoana vătămată prin săvârșirea unei infracțiuni se poate constitui parte civilă atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare, astfel încât până la soluționarea plângerii sale de către organul de urmărire penală, nu i se poate reproșa lipsa de acțiune în rezolvarea cauzei și nici vreo neglijență în realizarea dreptului. În speță, I.P.J. B. reclamă la data de 04.09.2012 un prejudiciu de ordin material suferit ca urmare a unei fapte ilicite, săvârșită la data de pârâtul C. I. C. cu privire la nerespectarea dispozițiilor legale privind acordarea compensației pentru chirie. (fila 6 ds.) Reclamantul a formulat plângere penală, înregistrată sub nr. 402/P/2012. Prin Rezoluția pronunțată la data de 5.11.2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale a pârâtului C. I. – C. Prin urmare, raportând situația de fapt expusă în precedent la dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, instanța constată că prezenta acțiune este înregistrată înainte de împlinirea termenului de prescripție, aspect care conduce către respingerea excepției ca neîntemeiată.
Referitor la excepția de inadmisibilitate invocată de pârât, instanța apreciază că argumentele expuse de pârât conturează mai degrabă o apărare de fond, astfel încât nu se va pronunța o soluție asupra acestei excepții. Pe de altă parte, este de reținut că disponibilitatea este un principiu fundamental care guvernează etapa dezbaterilor judiciare și care în procesul civil desemnează, în sens material, dreptul părții de a dispune de „obiectul” procesului, iar în sens procesual, dreptul acesteia de a dispune de „mijloacele procedurale acordate de lege”. Instanța apreciază că în cauză, principiul disponibilității constituie, în sensul art. 22 NCPC, un obstacol pentru orice tentativă (chiar și din partea instanței) de a modifica obiectul litigiului sau limitele acestuia. În acest sens, reținând că reclamantul a stabilit atât calea procesuală de urmat, temeiul acțiunii, - art. 1357 cod civil - dar și părțile în contradictoriu cu care se judecă, că în virtutea rolului activ instanța de judecată, nu poate refuza cercetarea cazului pentru argumentul unui cadru procesual imperfect sau incomplet, se constată că susținerile pârâtului sunt neîntemeiate.
Cu privire la fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 16.09.2008 pârâtul a încheiat cu numitul P. Ș. contractul de închiriere înregistrat la AFP sub nr. 2526/10.09.2008. Potrivit susținerilor reclamantului, contractul de închiriere nr. 2526/10.09.2008 a fost reziliat de părți la data de 17.02.2009. Această susținere însă nu are corespondent în plan probator, în sensul că nu se regăsește la dosar nicio dovadă a anulării contractului de închiriere nr. 2526/10.09.2008. Simpla mențiune a adresei înregistrată sub nr. III 745 la Administrația Finanțelor Publice B. nu este aptă a forma convingerea instanței că într-adevăr, contractul de închiriere nr. 2526/10.09.2008 a fost anulat. Chiar și așa, prelungirea vizei de reședință în orașul B. conturează faptul că pârâtul a locuit efectiv în această localitate, în baza unor raporturi de locațiune.
În temeiul dispozițiilor HG 284/2005, reclamantul în calitate de angajator a plătit pârâtului C. I. – C. care avea funcția de agent III la formațiunea Rutieră a Poliției Orașului B. suma totală de 14.239 lei reprezentând indemnizații lunare pentru chirie pentru perioada 23.09.2008 – 22.09.2009, perioada 10.12.2009 – 10.12.2010, perioada 01.02.2011 – 20.01.2012 și perioada 31.01.2012 – 19.12.2012.
Având în vedere că în materie civilă, răspunderea are o conotație aparte, pentru a fi angajată răspunderea celui care comite un delict civil, respectiv pentru a putea fi stabilită răspunderea civilă delictuală este necesară îndeplinirea cumulativă a tuturor elementelor acesteia, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, vinovăția, legătura de cauzalitate între faptă și vinovăție și în fine existența prejudiciului. Totodată, în cadrul răspunderii civile delictuale, cel ce se consideră vătămat, trebuie să dovedească cu probe existența și întinderea prejudiciului, cât și întrunirea celorlalte condiții specifice acestui tip de răspundere.
Pe de altă parte, obligația - în sens larg - definită ca raport juridic în conținutul căreia intră atât latura activă, care este tradusă printr-un drept, cât și latura pasivă, reprezentată de obligația corelativă, are ca izvor, acte sau fapte juridice. În speța dedusă judecății se urmărește repararea unui prejudiciu săvârșit printr-o faptă ilicită, izvorul raportului de drept substanțial material al reclamantului fiind un delict civil. Răspunderea civilă delictuală reprezintă dreptul comun al răspunderii civile, iar răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter derogator. De aceea, ori de cate ori nu suntem în prezența unei răspunderi care derivă din neexecutarea unei obligații contractuale se vor aplica regulile răspunderii civile delictuale.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată, privit ca pretenție concretă, instanța apreciază că cererea reclamantului este nefondată, pentru considerentele care succed:
Răspunderea civilă delictualăeste reglementată în art 1357 Cod civil (art. 998-1003 C. civ. din 1864), care sintetizează un număr redus de principii ce corespund tuturor cerințelor de etică și echitate socială, principiul răspunderii civile pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii. Principiile și regulile răspunderii civile delictuale sunt aplicabile în toate situațiile în care unei persoane i s-a cauzat un prejudiciu printr-o faptă ilicită extracontractuală. Fapta ilicită este acea conduită prin care se încalcă obligația de a nu aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte persoane, cât și neexecutarea lato sensu a obligațiilor născute dintr-o faptă licită și dintr-un act juridic unilateral Literatura și practica judiciară consideră că răspunderea civilă delictuală este o sancțiune civilă care se aplică în cazul săvârșirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, prin urmare având un caracter reparator, fără a fi în același timp o pedeapsă. Pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:a) existența unui prejudiciu; b) existența unei fapte ilicite; c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; d) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul;
a) existența unui prejudiciu; Nu poate exista răspundere delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu, deoarece dacă o persoană nu a fost păgubită, ea nu are dreptul de a cere nici o reparație, pentru că nu poate face dovada niciunui interes. Atingerea adusă dreptului unei persoane sau a interesului legitim al acesteia, nu îndreptățește nașterea dreptului la despăgubire, dacă printr-o asemenea atingere nu s-a produs nici un prejudiciu. Este ceea ce deosebește răspunderea civilă de răspunderea penală. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare este necesară întrunirea a două condiții: să fie cert și să nu fi fost reparat. Prejudiciul cert presupune atât existența lui sigură, neîndoielnică, cât și posibilitatea evaluării lui în prezent.
În speță, nu este îndeplinită condiția existenței unui prejudiciu cert pentru că, Decizia de imputare nr. 199/09.10.2013 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean B. (fila 46 ds.) a fost anulată prin Hotărârea nr._/03.12.2013 dată de Comisia de soluționare a contestațiilor a IPJ B. (fila 49 ds.)
b) existenta unei fapte ilicite - adică a unei fapte prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că pârâtul C. I. – C. a fos mutat în interesul serviciului în localitatea B. din jud. B., unde a locuit efectiv. În temeiul dispozițiilor HG 284/2005, pârâtul a încasat pentru perioada 23.09._12 indemnizația pentru chirie.
c) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. În cauză nu a fost dovedită vinovăția pârâtul. Dimpotrivă, Prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul B. dată în dosar 402/P/2012 la data de 05.11.2012, s-a reținut lipsa vinovăției pârâtului.
Potrivit art.16 din Codul civil (actuala reglementare) „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai pentru faptele sale săvârșite cu intenție sau din culpă. (2) Fapta este săvârșită cu intenție când autorul prevede rezultatul faptei sale și fie urmărește producerea lui prin intermediul faptei, fie, deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat. (3) Fapta este săvârșită din culpă când autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă. Culpa este gravă atunci când autorul a acționat cu o neglijență sau imprudență pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o față de propriile interese. (4) Atunci când legea condiționează efectele juridice ale unei fapte de săvârșirea sa din culpă, condiția este îndeplinită și dacă fapta a fost săvârșită cu intenție.”
Din perspectiva dispozițiilor codului civil, pentru a se putea angaja răspunderea civilă a aceluia care a cauzat altuia un prejudiciu, nu este suficient să fi existat o faptă ilicită și un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, ci mai este necesar ca acea faptă ilicită să fi fost săvârșită cu vinovăție, respectiv să-i fie imputabilă autorului ei. Când se analizează vinovăția unei persoane, se analizează latura subiectivă a faptei, atitudinea subiectivă a autorului faptei față de aceasta și de urmările ei, la momentul săvârșirii acesteia. Necesitatea vinovăției ca element al răspunderii, rezultă în mod expres din dispozițiile art. 1357 NCC (art. 998 C. civ., vechea reglementare) care prevede obligația de reparare a prejudiciului celui „din a cărui greșeală s-a ocazionat”. Pentru a fi în prezența vinovăției trebuie să se realizeze atingerea unui drept,vinovățiaînseamnă încălcarea unei îndatoriri legale sau morale determinate. Din definiția data de legiuitor vinovăției prin art. 16 din Codul civil, rezultă că aceasta este un proces psihic complex, care implică un element intelectiv, de conștiință și un element volitiv, de voință.Iată deci că vinovăția este o atitudine subiectivă a omului față de o anumită faptă concretă și față de urmările acesteia și nu o atitudine subiectivă, generică, teoretică, ideală. Prin urmare, rezultă logic că nu orice atitudine subiectivă a făptuitorului față de o faptă ilicită constituie vinovăție, ci doar acea atitudine imputabilă autorului ei. Este vorba despre atitudinea subiectivă a individului, ce presupune conștientizarea semnificației sociale a faptei sale, a caracterului său antisocial, și voința de a săvârși fapta și de a-și asuma urmările acesteia, în ordinea de drept. Pe de altă parte, pentru a putea delimita prudența de imprudență și diligența de neglijență este necesar a se aprecia atât concret cât și subiectiv conduita autorului faptei pornindu-se de la faptul că vinovăția constă în aceea că persoana respectivă nu s-a conformat cerințelor legii, deși ar fi putut să o facă. Or, raportat la particularitatea speței, instanța reține că nu există nicio prevedere legală care să sancționeze necomunicarea în 5 zile a modificărilor în starea locativă a beneficiarului compensației de chirie. ( adresă)
Reținând că vinovăția este atitudinea psihică a unei persoane față de fapta sa, iar toate faptele și împrejurările care au anihilat sau atenuat această atitudine, exclud sau atenuează vinovăția autorului, instanța constată că în speță, condiția vinovăției pârâtului C. I. – C. nu este îndeplinită, iar din această perspectivă acțiunea reclamantului apare ca nefondată.
Având în vedere că acțiunile civile, ca mijloc procesual prin care se poate realiza protecția judiciară a drepturilor subiective și a situațiilor juridice ocrotite de lege sunt clasificate în doctrină în funcție de anumite criterii, respectiv calea procedurală aleasă, scopul material urmărit ori natura dreptului subiectiv ce se valorifică, făcând aplicarea principiului disponibilității, în sensul analizării cererii reclamantului din perspectiva temeiului invocat respectiv a răspunderii civile delictuale reglementată de Codul civil, instanța constată că acțiunea este nefondată urmând a o respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge excepția prescrierii dreptului material la acțiune.
Respinge acțiunea civilă având ca obiect „ pretenții” formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în mun. B., .. 57, jud. B. în contradictoriu cu pârâtul C. I. – C., cu domiciliul în mun. B., .. 8, jud. B..
Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria B., în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.E./Tehnored S.A../4 ex./27.08.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1521/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1389/2015. Judecătoria... → |
|---|
