Pretenţii. Sentința nr. 3594/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3594/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 3594/2015
Dosar nr._ Acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
SENTINȚA nr. 3594
Ședința publică din data de 06 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - M. R.-R.
GREFIER - C. A.
Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamanții C. M. și C. G., în contradictoriu cu pârâții V. ROMÂNIA S.A. și V. ROMÂNIA S.A. – SUCURSALA B..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință corespunzătoare, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 08.05.2014 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanții C. M. și C. G., în contradictoriu cu pârâții V. România S.A. și V. România S.A. – Sucursala B., au solicitat instanței:
- să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze din convenția de credit nr._ din 11.07.2007: pct. 3 lit. d), pct. 4 lit. a), pct. 4 lit. b), pct. 5 lit. a), pct. 6 lit. b), parag. 2 și 3, lit. c) și d) ale Secțiunii 8 din Condițiile generale și pct. 10.2 al Secțiunii 10 din Condițiile generale;
- să oblige pârâții la modificarea convenției de credit în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive;
- să oblige pârâții la respectarea contractului de credit și a graficului de rambursare anexat, înmânate cu ocazia încheierii convenției (fără a aplica actul adițional întocmit în mod discreționar de către bancă și neînsușit de către părțile împrumutate);
- în condițiile anulării clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a) din convenția de credit, să dispună eliminarea acestui paragraf din ansamblul clauzelor contractelor, întocmirea de noi grafice de rambursare în funcție de noile costuri ale creditului și restituirea sumei totale de 1.833,98 EUR, cu titlu de comision de risc de la data de 20.07.2007 până la data de 20.01.2014 (data ultimei rate plătite) și în continuare până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii pronunțate în prezenta cauză.
- să oblige pârâții la plata dobânzii legale pentru sumele solicitate (cu titlu de comision de risc), calculată de la data de 20.07.2007 (data punerii în întârziere) până la data plății efective;
- să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanții au arătat că prin convenția de credit nr._/11.07.2007, încheiată cu V. S.A. – Sucursala B., au contractat un credit în valoare de 41.000 EUR, garantat cu ipotecă de rang II asupra imobilului reprezentat de apartamentul situat în B., ., ., înscris în C.F. nr._/N sub nr. cadastral 691/B;0;22.
Cu privire la clauza de la pct. 3 lit. d) din convenție, au arătat că are caracter ambiguu și abuziv, atât timp cât dobânda nu poate fi calculată cu ușurință de către client, lăsând la libera apreciere a băncii modificarea unilaterală a acesteia, situație contrară art. 4 din Legea nr. 193/2000, de natură să îi prejudicieze. Astfel, banca își rezervă dreptul „de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară”, fără să specifice din ce domeniu pot face parte aceste schimbări (politic, economic, social), modificările fiind efectuate unilateral de către bancă, contrar legii. Practic, această clauză anulează efectele pct. 3 lit. a) din convenție, în care dobânda aplicată contractului în cuantum de 5,95 % p.a. este menționată în mod expres ca dobândă fixă (creditul este rambursat în anuități în valoare de 330,68 EUR, respectiv lunar), dând posibilitate băncii să modifice în orice moment rata dobânzii curente, invocând probabil schimbări pe care consumatorul nu le poate verifica sau înțelege. Această clauză este contrară prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar, conform cărora „contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare nu va putea fi modificat decât în scris de către părți, prin încheierea de acte adiționale”. Legea nr. 190/1999 se completează cu prevederile Legii nr. 193/2000, iar în conformitate cu lit. a) din Lista clauzelor abuzive, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. În convenția de credit nu este precizat nici un motiv întemeiat, identificabil și ușor de verificat, care să permită băncii modificarea unilaterală a dobânzii. Prevederile paragrafului 2 lit. a) din Lista clauzelor abuzive se referă la faptul că în condițiile în care un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii cu un motiv întemeiat, precizat în contract, poate face acest lucru fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată care justifică urgența. Motivația care justifică urgența nu este același lucru cu motivul întemeiat care stă la baza modificării unilaterale a ratei dobânzii, ulterior, cât mai curând posibil, fiind obligat să informeze cealaltă parte contractuală, aceasta având libertatea de a rezilia contractul. Prin inserarea acestei clauze banca își rezervă dreptul de a modifica o valoare pentru care oricum nu există o formulă clară de calcul și pentru care nu specifică nici o condiție de modificare.
În momentul încheierii convenției au acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca. Nu au avut nici o clipă posibilitatea să negocieze clauzele contractului, întregul document fiindu-le impus în forma prestabilită de către bancă, aspect lesne de observat în condițiile în care toate contractele de credit ale clienților V. cuprind aceleași clauze textuale, diferențele existând doar în ceea ce privește cuantumul dobânzilor sau comisioanele percepute. În momentul încheierii contractului, li s-a explicat că dobânda este fixă. Însă, prevederile de la pct. 3 lit. d) nu pot fi eliminate, întrucât „așa este modelul de contract” și nu se pot face modificări (se poate observa că modelul actului este întocmit într-un program intern al V. S.A. - intranet.vbr.ro).
Prin neprecizarea elementelor care permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente, prin neindicarea nici unui criteriu care să dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii sau interpretarea clauzelor contractelor (drept exemplu, schimbarea caracterului dobânzii creditului din fix în variabil), clauza menționată la pct. 3 lit. d) din convenție încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îi prejudicieze.
Prevederile art. 3 lit. d) din convenție reprezintă o clauză abuzivă în accepțiunea art. 4 din Legea nr. 193/2000, care stabilește că „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”.
Cu privire la clauza de la pct. 4 lit. a) din convenție, au arătat că textul menționat stabilește un comision de penalizare de 2% flat, dar cel puțin 10 EUR, calculat la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadențele menționate în graficul de rambursare, plătibil în maxim 5 zile de la data scadenței. Modalitatea de percepere a penalităților pentru întârzierea la plată este nelegală, întrucât comisionul de penalizare nu este aplicat sumei împrumutate (adică principal) ci sumei datorate (adică principal + dobândă). În aceste condiții, comisionul de penalizare apare sub forma unei dobânzi la dobândă (anatocism), clauza fiind nulă de drept în raport de O.G. nr. 9/2000.
Cu privire la clauza de la pct. 4 lit. b) din convenție, au arătat că banca stabilește ca începând cu a 6-a zi de la data scadenței, aceasta să perceapă un procent de 5% peste rata dobânzii curente, cu sensul unei penalizări pentru întârzieri majore la plata ratei lunare. Această clauză (ca și cea menționată anterior - pct. 4 lit. a) are caracter abuziv, fiind contrară textului cuprins la lit. r) din Lista clauzelor abuzive a Legii nr. 193/2000, potrivit căruia sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant. Or, prevederile pct. 4 lit. a) și b) din convenție stabilesc dobânzi penalizatoare numai în sarcina lor, banca nefiind ținută și obligată în nici un fel să-și execute obligațiile contractuale, motiv pentru care nu și-a executat nici până în prezent obligațiile ce-i revin conform pct.. 3 lit. a) din convenția de credit (referitor la calculul dobânzii). Astfel, ei se află pe o poziție inegală față de bancă, care, după numai o zi de întârziere le încasează obligatoriu 10 EUR, deși ei nu pot constrânge banca în nici un mod să-și respecte obligațiile contractuale. Aceste clauze contractuale nu au fost negociate în mod direct de către ei, creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Cu privire la clauza de la pct. 5 lit. a) din convenție, au arătat că prin prevederile acestui punct din contracte, se introduce un comision de risc, definit în Condițiile generale ale convenției ca fiind comisionul perceput de bancă în urma punerii creditului la dispoziția împrumutatului. Această definiție este ambiguă și lipsită de sens, în condițiile în care după contractarea creditului, au avut o . de obligații și costuri de plătit băncii: dobânda de 5,95% p.a., comision de penalizare pentru întârziere în primele 5 zile (dar minim 10 EUR încă din prima zi), rata dobânzii penalizatoare (de 5% peste rata dobânzii curente, începând cu cea de-a 6-a zi de întârziere la plată), comision de rambursare în avans (de 1% sau 1% din suma rambursată in avans), costuri legate de întocmirea polițelor de asigurare pentru imobilele ipotecate și reînnoirea anuală a acestora (care sunt oricum cesionate în favoarea băncii), comision de analiză dosar credit (în cuantum de 35 EUR), comision de gestiune (în sumă de 375 lei), ipotecă de rang II asupra imobilului sus-menționate, etc. În mod logic, pentru punerea la dispoziție a creditului de către bancă, împrumutatul are obligația de a plăti dobândă, nu un comision de risc nejustificat. în mod real. situația noastră personală și financiară în calitate de viitori împrumutați a fost cântărită de către bancă la momentul analizei dosarului de creditare, iar în urma acordului de împrumut, se presupune că aceasta a evaluat în mod corect și atent solvabilitatea noastră ca și debitori, care deținem un loc de muncă stabil, vârsta și posibilitățile financiare necesare contractării creditului în condițiile stabilite. Nu se justifică perceperea unui comision de risc în condițiile în care toate riscurile privind variabilitatea dobânzii, variațiunile monedei creditului, întârzierile la plată, rambursarea anticipată sau apariția stării de insolvabilitate sunt suportate în întregime de către împrumutat, obligații inserate deja în convenția de credit încheiată. Numai variațiunile monedei creditului sunt de natură a acoperi toate riscurile posibile ale băncii, având în vedere că în cazul EUR sunt semnificative, valoarea acestuia crescând de la aproximativ 3,35 RON în data de 01.10.2007, la 4,47 RON în prezent, adică o diferență majoră între costurile creditului la momentul contractării, și cel din prezent. Perceperea unui comision de risc la valoarea stabilită în contract, respectiv 0,06% lunar, pe toată durata creditului, în valoare totală de 4.776,12 EUR este de natură să creeze un dezechilibru grav în privința drepturilor și obligațiilor asumate de noi în raport de bancă. Plata sumei totale 4.776,12 EUR pe o perioadă de 25 de ani, eșalonată lunar, reprezentând comisionul de risc, numai pentru acțiunea de punere la dispoziție a creditului, fără alte precizări, reprezintă un dezechilibru vădit în defavoarea oricărui consumator în baza acestei clauze, cu atât mai mult în cazul nostru, suma reprezentând peste 8 % din suma contractată. însă nu corespunde nici unei contraprestații a băncii în schimbul acestei sume.
Punerea la dispoziție a creditului reprezintă însuși obiectul contractului încheiat, pe marginea căruia sunt detaliate drepturile și obligațiile fiecărei părți contractante. Tocmai pentru această prestație a băncii au plătit acesteia comision de analiză dosar, comision de administrare garanții și vor plăti dobânda menționată pe toată durata creditelor, garantând eventuala neplată a acestora cu imobilul proprietate personală și polițele de asigurare ale acestora cesionate în favoarea băncii. Față de această situație, rezultă că impunerea de către bancă în mod unilateral și discreționar a unui comision intitulat de risc, dar care în conținut are aceleași obligații pe care le-au îndeplinit cu bună-credință încă de la încheierea convenției, constituie un abuz din partea băncii, aceasta înregistrând la finalul perioadei de rambursare a creditului o îmbogățire fără justă cauză, întrucât în contracte nu se menționează nimic despre restituirea sumelor percepute cu acest titlu în condițiile în care presupusul risc nu s-a materializat. Modalitatea discreționară de stabilire și percepere a acestui comision rezidă și din faptul că acesta nu înregistrează aceeași valoare la toți clienții băncii și nici nu este stabilită o perioadă egală de încasare a acestuia pentru toate contractele de credit. Au constatat, astfel, că pentru bancă noțiunea de risc are dimensiuni diferite, în sensul în care alți clienți, în aceleași condiții de creditare, datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului care se plătește lunar în primele 12 luni ale creditului, și nu pe toată durata acestuia, astfel cum le-a fost impus prin formularele de contracte semnate de noi.
In acest context, se poate observa că un comision de risc nu poate fi perceput în mod legal, întrucât nu justifică acoperirea unor riscuri, după cum pretinde banca, ci constituie o dobândă ascunsă impusă clienților cu scopul de a încasa un plus de dobândă peste cea oficială, care este fixată într-un cuantum mai mic decât majoritatea dobânzilor existente pe piață, tocmai pentru a constitui o ofertă atractivă, insă mincinoasă, care ascunde un comision nejustificat. Comisionul de risc nu a fost inserat în contractul de credit cu scopul de a acoperi riscurile prezentate de clienți, ci pentru obținerea unui profit suplimentar, mascat. Însăși concepția modalității de percepere a comisionului în forma în care este prezentat în contract și evidențiat valoric în scadențar nu susține ideea că acest comision și sumele adunate lunar ar putea sprijini banca în recuperarea sumelor neplătite ori sprijini în situațiile de neexecutare a garanției, de urmărire a garanției, de depreciere a garanției, de neîncasare a valorii asigurării etc, astfel cum încearcă să susțină banca în răspunsurile comunicate nouă ulterior notificărilor depuse. Se observă ușor că acest comision de risc perceput de bancă, în prima perioadă de rambursare a creditului nu poate în nici un mod asigura recuperarea soldului și nu poate căpăta rolul unui element de garanție pentru bancă decât în ultimii ani ai contractului, motiv pentru care, pentru acoperirea riscurilor reale ale împrumutului, sunt suficiente garanțiile imobiliare și polița de asigurare cesionată în favoarea băncii, menționate la pct. 7 din convenția de credit. Existența în mod nejustificat și abuziv a comisionului de risc în contractele bancare a fost semnalată și de legiuitor care, prin adoptarea O.U.G. nr. 50/2010, în art. 36, prevede în mod explicit tipurile de comisioane permise, nefăcând referire în nici un mod la riscurile asumate de către unitățile bancare sub formă de comisioane pentru punerea la dispoziție a creditelor.
Astfel, banca va trebui să restituie sumele încasate nelegal de la data încheierii convenției (11.07.2007) și până în prezent cu titlu de comision de risc (conform graficelor de rambursare) și să elimine pe viitor acest comision din clauzele contractului.
Cu privire la clauza de la pct. 6 lit. b) paragr. 2 si 3din convenție, au arătat că textul acestei clauze stabilește că valoarea anuității se va modifica în mod corespunzător în condițiile pct. 3 lit. d), iar „la scadența finală împrumutatul va achita și eventualele sume datorate ca urmare a ajustării dobânzii în condițiile pct. 3 lit. d)”; de asemenea, graficul de rambursare se va modifica periodic, automat, corespunzător ajustării ratei dobânzii. Toate aceste clauze au caracter vădit nelegal, aflându-se în contradicție cu art. 3 lit. a) din convenție, conform căruia rata dobânzii curente are caracter fix, fără a suporta variațiuni ale indicilor financiari. Astfel, având în vedere că, probabil, modelul standard de contract conținea toate clauzele amestecate, urmând a fi selectate pentru fiecare tip de contract sau client în parte (fiind lăsate, însă, în mod intenționat să facă parte din contract, indiferent de natura lui), se impune a se constata că aceste clauze sunt abuzive, contradictorii în funcție de alte clauze ale contractelor (dobânda fixă), astfel încât contravin art. 1 din Legea nr. 193/2000.
Cu privire la clauza de la Secțiunea 8 lit. c) și d) din Condițiile generale ale convenției, au arătat că în orice moment, banca își rezervă dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate conform convenției: ,,c) în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-i poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției; d) în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător”. Din aceste mențiuni se înțelege că banca, în orice moment, poate solicita rambursarea anticipată a creditului, pentru motive necunoscute și neexemplificate în vreun mod, în funcție de care aceasta ar putea evalua posibilitatea împrumutatului sau a garanției de a acoperi plata lunară a creditului. Se poate observa că în mod discreționar banca stabilește o . condiții imposibil de determinat, creându-le o stare permanentă de nesiguranță mai ales în contextul actual al crizei economice, al scăderilor salariate sau al reducerii semnificative a locurilor de muncă. Este posibil ca ei să își piardă locul de muncă (lucrând poate fără forme legale) și să fie în mod automat obligați la restituirea anticipată a împrumutului, cu toate costurile sale (dobânzi, comisioane etc), fiindu-le valorificată inclusiv garanția imobiliară, doar pentru că banca ar considera că nu mai pot îndeplini obligațiile; aceleași urmări ar avea aprecierile băncii asupra garantării creditului în urma apariției unei situații neprevăzute. Sintagma „situație neprevăzută” este una ambiguă, evazivă, care lasă loc la interpretări din partea băncii, care poate acționa oricând ca un veritabil organ de executare silită, însă fără bază legală. Această clauză le prejudiciază grav interesele și le creează o stare de disconfort permanent la gândul că oricând banca va considera că nu mai îndeplini anumite condiții numai de aceasta cunoscute, putând fi obligați la restituirea unor sume imense, rămânând chiar fară locuință.
Cu privire la clauza de la Secțiunea 10 pct. 10.2 din Condițiile generale, au arătat că în convenție se inserează o . costuri ascunse, nedeterminate valoric și imposibil de calculat sau de anticipat, având în vedere textul care le „anunță”: „în oricare din cazurile menționate mai sus, .... împrumutatul va plăti acesteia (băncii) sumele suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursări”. Este inadmisibil ca pentru modificări ale actelor normative în vigoare, reglementări legale noi sau politici monetare stabilite de forurile naționale sau internaționale, care generează schimbări de calcule sau costuri suplimentare pentru bancă în calitate de comerciant și organism cu activitate de creditare, să fie îngreunată situația împrumutatului în timpul derulării convenției de credit. Banca, în calitate de comerciant, având prin natura activităților pe care le desfășoară, posibilități de câștig și riscuri de pierdere, nu poate impune clienților săi obligația de despăgubire în nici unul dintre cazurile menționate, și mai ales, fără o negociere directă a costurilor rezultate, care pot fi semnificative și imposibil de plătit de către împrumutat. Nu este posibil ca, în urma încheierii unui contract de împrumut care nici nu a fost negociat în mod direct, toate clauzele fiindu-le impuse de către bancă, aceasta să le impute costuri suplimentare ale căror valoare nu poate fi anticipată nici măcar de către comerciant, cu atât mai puțin de către ei, în calitate de împrumutați.
Reclamanții au precizat și faptul că în data de 22.10.2007, pârâții le-au trimis o notificare prin care i-au anunțat că „datorită creșterii costurilor de refinanțare la nivel global, în ultimele 12 luni au survenit modificări semnificative inclusiv în ceea ce privește costurile de refinanțare ale băncilor din Europa, implicit ale băncilor din România. Această situație a determinat majorarea atât a costurilor bancare directe generate de creșterea continuă a indicelui de referință EURIBOR) cu aproximativ 1% cât și a costurilor bancare indirecte (în special a cotelor de rezervă minimă obligatorie, impuse de Banca Națională a României) cu încă aproximație 0,6%”. În urma acestei notificări, dobânda fixă stabilită prin convenția de credit de 5,95% pe an s-a majorat la 7,45% pe an, anuitatea de la 264,21 EUR s-a majorat la 303,16 EUR, iar dobânda anuală efectivă (D.) de la 7,12 EUR s-a majorat la 8,65 EUR.
În concluzie, după cum se poate observa, contractul semnat cu V. România S.A., în integralitatea lui, conținea unele clauze prestabilite, fără a avea posibilitatea negocierii directe a clauzelor acestuia, unele dintre ele având un vădit caracter abuziv, care creează în detrimentul lor și contrar principiului bunei-credințe dezechilibre grave între drepturile lor și cele ale băncii, fără a le oferi posibilitatea să influențeze natura clauzelor convenției.
În drept, au fost invocate art. 992-1092 cod civil din 1864 și art. 14 din Legea 193/2000.
În baza art. 411 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În probațiune, a fost propusă proba cu înscrisuri, fiind depuse convenția de credit nr._/11.07.2007 și procesul-verbal nr. 46/19.05.2014 încheiat de mediator.
În proces, reclamanții au fost reprezentați sau, după caz, asistați de av. A. I., cu împuternicire avocațială, fiind depusă chitanță plată onorariu avocat de 1.000 lei.
Prin „note de apărare”, pârâtul V. România S.A. a ridicat excepția prescripției parțiale a dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de trei ani de la data introducerii acțiunii, iar pe fond, respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
Cu privire la excepție, pârâtul a arătat că invocă dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, conform căruia prescripția începe să curgă în momentul când ia naștere dreptul la acțiune, respectiv la data cunoașterii pagubei/făptuitorului. Data încheierii convenției de credit este 11.07.2007, iar data introducerii acțiunii intervine după aproape șapte ani de la data la care aceștia au cunoscut eventuala pagubă, pentru fiecare rată cu titlu de comision curgând prescripție separată. În temeiul calificării acțiunii ca fiind în nulitate relativă s-a invocat Decizia nr. 1535/2009 a Curții Constituționale, care a stabilit că răspunderea întemeiată pe Legea nr. 193/2000 este o răspundere civilă delictuală, cu o sancțiune specifică, a înlăturării clauzei constatate a fi abuzivă.
Pe fond, pârâtul a arătat că legiuitorul a prevăzut posibilitatea consumatorului de a supune eventualei cenzuri a instanței clauzele contractelor încheiate, în condițiile strict prevăzute în actul normativ indicat de către reclamanți în cererea de chemare în judecată.
În analiza clauzelor contractuale, trebuie plecat de la costurile convenției, care au fost următoarele pentru convenția de credit nr._/11.07.2007: D. - 7,12% (la data încheierii convenției), dobânda - 5,95% pe an, comision de risc - 0,06% lunar la sold, iar ulterior costurile de creditare au suferit modificări, fiind agreata o alta structura a costurilor, pe care instanța trebuie să o analizeze în mod temeinic. După încheierea actului adițional nr. 1/19.10.2010, costurile au fost de: D. - 6,87% pe an, dobânda -5,95% pe an și comisionul de administrare - 0,06% lunar la sold.
Pentru a fi incidente dispozițiile invocate din Legea 193/2000 trebuie să fie întrunite cumulativ condițiile care sunt strict prevăzute de legea sus-menționate. în cazul de față niciuna dintre acele condiții nu sunt întrunite, după cum vă vom demonstra în cele ce urmează:
Cauza actului juridic, este o componentă a voinței juridice care reflectă scopul pentru care s-a încheiat actul juridic, și anume - punerea la dispoziție a unor sume de bani in schimbul unei contraprestații - dobânda și comision. Existența cauzei obligației și caracterul ei real și licit sunt prezumate prin lege până la proba contrară, iar prin argumentele aduse prin acțiune reclamanții nu răstoarnă aceasta prezumție.
Nu se poate afirma ca banca a urmărit, la momentul încheierii convenției de credit, să fraudeze legea protecției consumatorilor, fiind suficient în acest sens să se compare dobânda anuală efectivă din contractul reclamanților cu celelalte dobânzi efective de pe piață - dacă întregul cost al creditului ar fi fost mai mare decât ofertele celorlalte bănci, atunci, eventual, s-ar fi putut încerca să se răstoarne prezumția de cauza licită.
Practica Înaltei Curți a considerat că ne aflăm în prezența unui caz tipic de cauză ilicită și imorală, atunci când o parte contractantă urmărește să obțină contraprestația dintr-un contract sinalagmatic, cunoscând că nu poate executa obiectul contractului, astfel cum acesta a fost stipulat de către părți. Or după momentul încheierii contractului, au fost onorate obligațiile contractuale, atât pe cea principală, de punere la dispoziție a creditului, cât și cele subsidiare, stipulate în convenție.
Reclamanții se prevalează de dispozițiile Legii nr. 193/2000, arătând că atât prevederea națională, cât și cea comunitară stabilesc trei condiții a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii: clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul și clauza să fie contrară bunei-credințe, iar prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
În explicitarea conceptului de „clauză care nu a fost negociată” menționat de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prevederile următorului alineat al aceluiași articol stabilesc că el presupune impunerea unei clauze de către agentul economic „fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”. Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție relativă în sensul că o clauză va fi considerată a nu fi fost negociată în mod individual dacă a fost pre-redactată, consumatorul neputând să influențeze conținutul acesteia. Această prezumție poate fi răsturnată prin proba contrară de către comerciant, căruia îi revine sarcina probei”. În consecință, faptul că o clauză contractuală nu ar fi fost negociată direct cu consumatorul nu conduce automat la concluzia că aceasta ar fi abuzivă. Pe de altă parte, mai trebuie menționat și faptul că reclamanții sunt consumatori avizați, având contracte și alte credite de la alte instituții bancare, ceea ce îi face avizați în domeniul serviciilor bancare.
Pornind de la textul consacrat în art. 970 Cod civil, buna credință a fost conturată ca fiind acea atitudine prezumată de lege, de corectitudine pe care un contractant trebuie să o aibă la momentul încheierii și pe parcursul executării contractului, iar noțiunea a fost clarificată prin dispozițiile Legii nr. 363/2007 prin definirea practicilor comerciale incorecte, care pot fi înșelătoare sau agresive. Art. 4-7 ale acestui act normativ conturează conduita consumatorului mediu și sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii nr. 193/2000. Instanța urmează a analiza conduita subscrisei prin raportare la înțelesul noțiunilor de practici comerciale înșelătoare conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 al Directivei 93/13/CEE prevăd noțiunea de „dezechilibru semnificativ”. Fiind inovatoare în blocul de legalitate național, doctrina a explicat și a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind „contractul care și-a pierdut utilitatea socială și personală”. Rezultă că partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-1 privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului.
Contractele de credit au fost asimilate noțiunii doctrinare de „contract de adeziune” sau „contract standard preformulat” astfel cum menționează actele comunitare în materia protecției consumatorului și cum a fost preluată expresia și de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000.
În concluzie, a arătat pârâtul, în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca stipulațiile contractuale invocate de reclamanți să fie considerate abuzive.
Clauza reglementată la art. 5 din convenția de credit a fost negociată. Adeziunea a vizat exclusiv condițiile generale ale contractului. Chiar dacă s-ar considera că Legea nr. 193/2000 permite verificarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, instanța va observa că nu sunt îndeplinite condițiile anulării acesteia.
Legea nr. 193/2000 se aplică clauzelor contractuale care nu au fost direct negociate cu consumatorii, fiind stabilite „fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de consumator”. Dovada acestei afirmații este însăși dispoziția contractuală prevăzută la art. 3.5 conform căreia: „Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale.”
Prin urmare, nu poate fi susținută ideea conform căreia o clauză reglementată în cuprinsul Condițiilor speciale nu ar fi fost negociată. Singurele clauze cu privire la care legiuitorul prezumă lipsa negocierii, răsturnând în acest sens sarcina probei sunt cele cuprinse în secțiunea contractului ce are natura unui contract standard pre formulat, respectiv Condițiile generale ale contractului. Având în vedere că toți clienții au semnat convenția de credit și au stabilit, împreună cu reprezentantul băncii, Condițiile speciale aferente fiecărui contract în parte, nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru părți. Textul art. 1 alin. (1) din Legea 193/2000 obligă la utilizarea unui limbaj clar, „pentru înțelegerea căruia nu este nevoie de cunoștințe de specialitate”. Textul nu se interpretează în sensul absolvirii consumatorului de orice obligație de diligentă, ci din contra, îl obligă și pe acesta să aibă un grad de prudență în ceea ce privește contractarea diferitor servicii prestate de profesioniști, adagiul „non vigilantibus non curat praetor” rămânând și în continuare pe deplin aplicabil.
În legătură cu natura presupus abuzivă a art. 3 lit. d) din Condițiile speciale ale convenției de credit, prin care banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară comunicând împrumutatului rata dobânzii, a arătat că această clauză prevede clar care sunt situațiile în care pot interveni modificări. O asemenea situație neprevăzută a fost, spre exemplu, criza economică din perioada ulterioară încheierii contractelor sau adoptarea OUG 50/2010. Prin urmare, banca nu modifică natura clauzei cu pricina ci, dimpotrivă, circumstanțele obiective ce pot surveni pe parcursul executării contractelor cu pricina, asupra cărora banca nu are nici o putere.
În privința caracterului abuziv al clauzei de la art. 4 lit. a) și b) din Condițiile speciale, privind comisionul de penalizare de 2% calculat la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadențele menționate în contract, clauza este conformă cu prevederile Legii nr. 193/2000, corespunzând rigorilor art. 1 și art. 4 din aceasta, conținutul acesteia fiind clar, iar formula fiind la fel una clară și previzibilă, mai mult ca atât fiind și certă și expresă atât sub aspectul modului de calcul, dar și al termenului de la care se calculează. Mai mult decât atât, din momentul în care reclamanții au avut deja un împrumut bancar contractat cu noi, aceștia se prezumă a ști modul de funcționare a prezentei clauze, iar pragul penalităților are scopul de a-i disciplina pe aceștia.
În legătură cu natura comisionului de risc, a precizat că este o noțiune inerentă activității de creditare care are la rândul său sorginte economică și se transpune în variate tehnici juridice, precum împrumutul, descoperitul de cont, scont, acceptare, aval, garanție autonomă, cauțiune. Prin intermediul creditului, băncile își realizează funcția esențială de creație monetară, ce presupune emiterea unei cantități de monedă de cont a băncii care acordă creditul.
Prin dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele Băncii Naționale Române ( BNR) nr. 17 din 18.12.2003), riscul de credit ca principal risc bancar este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia. Totodată, există și alte categorii de riscuri pe care o banca trebuie să le ia în calcul (riscul de țară, riscul produsului, riscul persoanei contractante a creditului, riscul devalorizării garanțiilor sau a altor piețe cu implicare directa asupra costurilor de creditare).
Rațiunea economică a comisionului de risc nu este una care reflectă un dezechilibru între obligațiile părților, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual la evoluția stării financiare a reclamanților. La fel, instituirea comisionului/dobânzii de penalizare, inaplicabil în cazul îndeplinirii obligațiilor de plata, are rolul de a conștientiza reclamanții asupra consecințelor care decurg din neplata ratelor, neputând fi interpretat în sensul stabilirii unui anatocism din partea băncii. Banca a achitat o sumă pe care speră să o recupereze într-un interval îndelungat de timp. Din partea reclamanților nu mai există vreun risc de a nu obține plata sumelor împrumutate, din partea băncii însă subzistă riscul de a nu mai primi sumele acordate și costurile sau profitul preconizat de această prestație.
Prevederea perceperii comisionului de risc este clară și fără echivoc și a fost însușită de consumator, ca urmare a semnării convenției, devenind astfel lege între părțile contractante potrivit art. 969 Cod civil si comisionul de risc a fost avut in vedere de bancă la data acordării creditelor, constituind un element determinant la formarea voinței de a contracta. Comisionul de risc a fost inclus încă de la momentul acordării creditului în calculul dobânzii anuale efective („D.”).
Comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare-ipoteca și nici al asigurării imobilului. Aceste doua noțiuni nu se pot confunda, sunt distincte, astfel comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată, și anume: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat. Comisionul în cauză nu este perceput numai pentru neexecutare, dar și pentru perioada de timp necesară executării silite și a pierderilor de valoare în timpul executării silite deoarece puterea de cumpărare este redusă ca urmare a crizei economice. Toate aceste împrejurări se cuantifică în costuri suportate de către bancă.
Cu scopul de concretizare în privința comisionului de administrare, s-a subliniat că din moment ce comisionul de administrare era și este permis în continuare de către art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalitatea, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor” rezultă că se poate considera vădit neîntemeiată pretenția reclamanților, dat fiind și faptul că este profund injust să se considere că profesionistul are și obligația de „tutelă” în raport cu reclamanții, fapt inadmisibil în ordinea juridică a convențiilor de la apariția lor, exprimat și prin adagiul latin „Non vigilantibus non curat praetor”.
În legătură cu clauzele de la Secțiunea 8, pct. 8.1 lit. c) și d) din Condițiile generale ale convențiilor, acest lucru este la fel eronat, deoarece prin termenii „modificare imprevizibilă a circumstanțelor” care să afecteze solvabilitatea reclamanților se înțelege toate situațiile care prin diverse raporturi de cauzalitate pot duce la rezultate nefaste atât pentru interesele economice ale reclamanților cât și ale băncii, situație care urmează să fie supusă negocierii și notificării prealabile din partea băncii, astfel încât reclamanții să aibă posibilitatea de a contesta decizia prin căi amiabile de soluționare a divergențelor ivite sau chiar printr-o acțiune în contestație la executare, în condițiile Codului de procedură civilă.
În legătură cu alegatul caracter abuziv al art. 10 pct. 2 din convenția de credit, au fost invocate aceleași afirmații tendențioase din partea reclamanților. În urma crizei economice din perioada ulterioară încheierii contractului de credit al cărui clauze sunt contestate, a devenit arhicunoscut, prin intermediul canalelor mass-media și discuțiilor cotidiene faptul că administrarea impreviziunilor este vitală în sectorul bancar, iar situațiile expres prevăzute în cadrul clauzelor art. 10.1 și 10.2 din convenția de credit satisfac condițiile de previzibilitate cerute de către legislația din domeniul protecției consumatorului.
Cu privire la restituirea contravalorii comisionului de risc și de administrare perceput începând cu anul 2007, respectiv 2010 și până la excluderea acestora din convenția de credit cu pricina, a arătat că acest lucru este imposibil de realizat în cadrul legal în vigoare, deoarece în primul rând dreptul la acțiune în declararea presupusei nulități relative s-a prescris, iar din moment ce este prescris dreptul la acțiune privind un drept principal este prescris și dreptul accesoriu al acestuia. În al doilea rând, pe lângă prescrierea dreptului la acțiune, acest demers mai întâlnește un impediment legat de inadmisibilitatea restituirii prestațiilor succesive. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, deoarece obligația împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani se întinde pe toată durata contractuală. Pe lângă folosința efectivă a sumelor de bani puse la dispoziție de către bancă, reclamanții au beneficiat și de serviciile accesorii ale acestora, echitabil fiind ca și aceștia să restituie contravaloarea serviciilor primite de la bancă. Acest lucru este imposibil în legătură cu serviciile menționate în paragraful anterior din cauza faptului că prestațiile acelea, oferite reclamanților au un caracter abstract - adică necorporal și prin urmare este imposibil să fie restituite în natură. De aceea, obligarea băncii să restituie unilateral contravaloarea acestor servicii este o inechitate gravă care tinde să adopte caracterul unei îmbogățiri fără justă cauză.
Cu privire la cererea reclamanților de acordare a dobânzilor aferente sumelor de bani care au fost plătite cu titlu de comision de risc și a diferențelor de dobândă, pârâtul a arătat că această solicitare contravine principiului efectului întreruptiv al cererii de chemare în judecată, urmând ca în principiu, dobânzile legale să fie calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată și nicidecum de la data plății, cu atât mai mult că în esență banca ar fi obligată să achite „prețul” pasivității reclamanților care au decis să fie pasivi o perioadă îndelungată de timp din momentul cunoașterii pretinsei lezări. În mod unitar, doctrina de specialitate și jurisprudența apreciază că pe lângă celelalte efecte ale sale, cererea de chemare în judecată produce și efectul punerii în întârziere a pârâtului. Astfel încât, în cazul acțiunilor reale imobiliare și mixte, pârâtul va fi considerat posesor de rea-credință și în caz de administrare a acțiunii va datora fructe din momentul introducerii cererii, iar dacă cererea are ca obiect obligația de a da un bun individual determinat, va suporta riscul pricinii fortuite a bunului și dacă reclamantul pretinde o sumă de bani care anterior nu era purtătoare de dobânzi, din momentul introducerii cererii de chemare în judecată vor curge dobânzile.
Din momentul în care cererea de chemare în judecată are și efectul unei veritabile puneri în întârziere, iar după cum acest act juridic a fost îndeplinit după . Noului Cod civil, prevederile acestei legi organice din urmă îi sunt aplicabile în temeiul principiului activității legii civile consfințit de art. 6 alin. (1) Noul Cod civil, care prevede că: „legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare Aceasta nu are putere retroactiva” și consolidat prin interpretarea per a contrario a textului de lege de la alin. (2) al aceluiași articol: „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la momentul încheierii lor”, de unde se deduce că efectele produse de cererea de chemare în judecată, ca act de punere în întârziere sunt cele prevăzute de Noul Cod civil, după cum rezultă din prevederile art. 1522 alin. (1) Noul Cod civil: „Debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată.”.
Rezultă că este inadmisibilă solicitarea reclamanților de a se calcula dobânzile legale aferente sumelor de bani, deoarece aceasta este în contradicție cu ordinea de drept căreia suntem obligați să ne conformăm indiferent dacă ne este favorabilă sau nu intereselor personale.
În drept, au fost invocate art. 205 și urm. Cod procedură civilă, art. l, art. 4 și urm. din Legea nr. 193/2000, art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, respectiv art. II din Legea nr. 188/2010.
În probațiune, a fost propusă proba cu înscrisuri, fiind depus actul adițional nr. 1/19.10.2010.
În proces, pârâtul V. România S.A. a fost reprezentat de av. P. L. T., cu împuternicire avocațială.
Prin notele scrise din data de 21.11.2014, reclamanții C. M. și C. G. au solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârât. Încălcarea normelor arătate este sancționată cu nulitatea absolută a clauzelor și drept consecință a nulității, clauzele contractuale vizate sunt lipsite de efecte juridice retroactiv, de la data încheierii lor, urmarea fiind repunerea părților în situația anterioară încheierii actului lovit de nulitate și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzei nule. Or, în măsura în care instanța nu s-a pronunțat încă referitor la această chestiune, termenul de prescripție nu a început să curgă și nici nu putea să se împlinească anterior formulării acțiunii. În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 686/21.02.2013.
Prin precizările scrise din data de 08.01.2015, pârâtul V. România S.A. a prezentat sitația sumelor reținute cu titlu de comision de risc, arătând că în perioada 20.07._10 s-a încasat suma de 909,65 CHF, și sumele reținute cu titlu de comision de administrare, arătând că în perioada 20.09._14 s-a încasat suma de 1.021,44 CHF.
Totodată, a arătat că în cazul admiterii acțiunii, aceasta nu poate fi decât parțială, întrucât reclamanții nu au solicitat constatarea caracterului abuziv al vreunei clauze referitoare la comisionul de administrare, or, în lipsa unui petit principal distinct, instanța nu poate acorda mai mult decât s-a cerut. Actul adițional nu a fost implementat tacit, ci a fost semnat de către reclamanți.
Prin precizările scrise din data de 27.02.2015, pârâtul V. România S.A. a actualizat sumele achitate, indicând suma de 1.188,04 euro achitată cu titlu de comision de administrare în perioada 20.09.2010 - la zi. În completarea probațiunii, au fost depuse extrase de cont pentru perioadele vizate și actul adițional nr. 1/19.10.2010 la convenția de credit.
Prin cererea scrisă din data de 25.03.2015, reclamanții C. M. și C. G. și-au restrâns pretențiile la următoarele capete de cerere: constatarea ca fiind abuzivă a clauzei prevăzute la art. 3 lit. d) din Condițiile speciale – privind ajustarea dobânzii, constatarea ca fiind abuzivă a clauzei cuprinse la art. 5 lit. a) din Condițiile speciale – privind comisionul de risc, restituirea sumei achitate cu titlu de comision de risc în perioada 20.07.2007 – 20.08.2010 în cuantum de 909,65 EUR și la plata dobânzii legale calculate la debitul datorat de la data plății până la data restituirii efective, constatarea ca fiind abuzivă a clauzei cuprinsă la Secțiunea 8 lit. c) și d) din Condițiile speciale și modificarea convenției de credit în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind nule.
La dezbaterile asupra fondului, pentru reclamanți, av. A. I. a solicitat respingerea excepției prescripției extinctive și admiterea cererii astfel cum a fost modificată, cu acordarea cheltuielilor de judecată, iar, pentru pârâtul V. România S.A., av. P. L. T. a solicitat admiterea excepției prescripției extinctive și respingerea cererii reclamanților.
Pentru justa soluționare a cauzei, pentru părți, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru, în baza art. 29 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.
Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:
Între reclamanții C. M. și C. G. și pârâtul V. România S.A., reprezentat de pârâtul V. România S.A. – Sucursala B., a fost încheiată convenția de credit nr._ din 11.07.2007, prin care reclamanții au împrumutat suma de 41.000 EUR. D. garanție pentru rambursarea creditului, a fost constituită ipoteca asupra unui bun imobil proprietate a reclamanților, prin contractul de garanție reală imobiliară de rangul II.
Convenția de credit a fost modificată ulterior, prin actul adițional nr. 1/19.10.2010, în vederea aplicării, în principal, a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010, act prin care a fost înlăturat comisionul de risc inițial prevăzut în convenția de credit.
În raportul juridic ce leagă părțile, reclamanții au calitatea de consumatori fiind persoane fizice care, la încheierea convenției de credit, au acționat în scopuri din afara activității lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâții au calitatea de comercianți fiind persoane juridice, care, la încheierea convenției de credit, au acționat în cadrul activității lor comerciale.
Prin urmare, convenției de credit îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, act normativ care a transpus în dreptul intern dispozițiile Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea acestei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
Reclamanții au solicitat instanței să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 3 lit. d) din Condițiile speciale, al clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale și al clauzei prevăzute la pct. 8.1 lit. c) și d) din Condițiile speciale.
Potrivit art. 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, fiind interzis comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Verificarea caracterului abuziv al fiecărei clauze se face în raport de dispozițiile Legii nr. 193/2000 în vigoare la data inserării clauzei, întrucât condițiile de validitate ale convenției și cauzele de nulitate absolută sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii acesteia, în cauză, Legea nr. 193/2000, în forma republicată în M.Of. nr. 1014/20.12.2006, cu modificările ulterioare.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, este abuzivă clauza care nu a fost negociată între părți și care a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Clauza prevăzută la pct. 3 lit. d) din Condițiile speciale ale convenției prevede dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, rata dobânzii astfel modificată urmând a se aplica de la data comunicării.
Clauza este în contradicție cu prevederile alin. (1) lit. a) paragraful 2 din anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000, care consideră clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract, fără să se opună clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii, plătibile de către consumator, dacă există o motivație întemeiată în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante, iar acestea au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Clauza analizată recunoaște băncii posibilitatea de a modifica rata dobânzii fără să conțină acea situație clar descrisă care să permită consumatorului să cunoască, de la data încheierii convenției, că dobânda se va modifica în momentul producerii ei și, eventual, să poată fi verificată dacă în realitate aceasta s-a produs. Schimbarea semnificativă pe piața monetară este imprecisă, neexistând posibilitatea de a identifica în ce constă schimbarea și care sunt criteriile de apreciere a caracterului semnificativ. De asemenea, clauza nu permite consumatorului să rezilieze convenția, în condițiile în care banca se limitează doar a comunica împrumutatului noua rată a dobânzii ce se va aplica de la data comunicării, ceea ce în mod automat înseamnă aplicarea acesteia din urmă.
Pe cale de consecință, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei privind dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente din convenția de credit nr._ din 11.07.2007, clauză prevăzută la pct. 3 lit. d) din Condițiile speciale ale convenției.
Clauza prevăzută la pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției reglementează comisionul de risc de 0,06%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit Potrivit dispozițiilor de la pct. 3.5 din Condițiile generale comisionul de risc a fost convenit pentru punerea la dispoziție a creditului.
Referitor la prima condiție care imprimă caracter abuziv, instanța reține caracterul preformulat al clauzelor privind comisionul de risc, astfel că, în baza art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, banca are obligația de a face dovada că au fost negociate direct cu împrumutatul. Faptul că reclamanții au contractat și alte credite de la alte instituții bancare nu dovedește că intră în categoria consumatorului avizat și că a avut loc negocierea tuturor clauzelor contractuale. Caracterul negociat al unei clauze nu este dat de faptul cunoașterii existenței acestei clauze de către consumator, ci de posibilitățile acestuia de a negocia efectiv elementele ce țin de inserarea acesteia și de conținutul clauzei. Or, pârâții nu au făcut dovada că ar fi existat o negociere între părți cu privire la clauzele având ca obiect comisionul de risc sau, cel puțin că, potrivit politicii băncii, se acceptă negocierea acestei clauze cu clientul.
Referitor la a doua condiție care imprimă caracter abuziv, instanța reține că acest comision este perceput de bancă „pentru punerea la dispoziție a creditului”, clauza, ca atare, nefăcând trimitere în concret la vreun risc acoperit de această clauză. Rezultă că denumirea clauzei este în contradicție cu obiectul acesteia, iar raportat la acest obiect se creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, dat fiind că pentru suma împrumutată s-a convenit plata unei dobânzi, iar pentru riscul de neplată s-a convenit constituirea de garanții reale.
Pe cale de consecință, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei având ca obiect comisionul de risc din convenția de credit nr._ din 11.07.2007, clauză prevăzută la pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției, comision perceput până la data încheierii actului adițional nr. 1/19.10.2010.
Clauza prevăzută la pct. 8.1. din Condițiile generale ale convenției, permite declararea soldului creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției: (...) c) în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției; d) în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător; (...).
Clauza este în contradicție cu prevederile alin. (1) lit. g) din anexa nr. 1 din Legea nr. 193/2000, care consideră clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.
Interpretarea unilaterală a clauzei este posibilă, întrucât formulările „situație neprevăzută”, „în opinia băncii”, „să devină improbabil” și „garantat corespunzător” nu corespund unei descrieri exacte, clare a situațiilor care determină scadența anticipată. Așadar clauza oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara scadent soldul creditului, contrar bunei-credințe și creând un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, spre deosebire de dispozițiile art. 1.025 din Codul civil care prevăd situații clare, obiective, independente de aprecierea creditorului, în care debitorul este decăzut din beneficiul termenului.
Pe cale de consecință, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei privind scadența anticipată din convenția de credit nr._ din 11.07.2007, clauză prevăzută la secțiunea 8 din Condițiile generale ale convenției, doar pentru cazurile prevăzute la pct. 8.1. lit. c) și d).
Potrivit art. 6 din Legea nr. 138/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
În cauză, constatarea caracterului abuziv al clauzelor având ca obiect comisionul de risc nu împiedică derularea în continuare a convenției, dat fiind că acest comision a fost deja înlăturat prin actul adițional nr. 1/19.10.2010. De asemenea, constatarea caracterului abuziv al celorlalte clauze nu împiedică derularea în continuare a convenției de credit, dar convenția va continua cu ignorarea acestor clauze. Prin urmare, nu se impune modificarea convenției de credit prin înlăturarea acestor clauze, banca având doar obligația de a nu face aplicarea clauzelor constatate a fi abuzive de către instanță.
Pe cale de consecință, instanța va respinge cererea reclamanților cu privire la obligarea pârâților de a modifica convenția de credit în sensul înlăturării clauzelor constatate a fi abuzive.
Prin dispozițiile Legii nr. 138/2000 se urmărește ocrotirea unui interes general, iar nu unul individual, prin urmare, constatarea caracterului abuziv al unei clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acesteia, chiar dacă, așa cum s-a menționat anterior, Legea nr. 193/2000 instituie doar ineficacitatea (inopozabilitatea) clauzelor abuzive în raport cu consumatorul. Efectul produs este unul retroactiv, de la data încheierii convenției în care s-a inserat clauza abuzivă, având drept consecință repunerea părților în situația anterioară acestei date și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzei abuzive.
Acțiunea în constatarea caracterului abuziv al unei clauze nu se confundă cu acțiunea în restituirea prestațiilor executate în temeiul clauzei al cărei caracter abuziv se invocă, termenul de prescripție pentru fiecare dintre cele două acțiuni curgând de la momente distincte, raportat la obiectul lor, acțiunea în restituirea prestațiilor depinzând de soluția din prima acțiune, astfel încât aceasta poate fi formulată concomitent (capăt accesoriu de cerere) sau ulterior acțiunii în constatarea caracterului abuziv al clauzei.
Prescripția dreptului la acțiune al reclamanților privind restituirea sumelor încasate de la aceștia în baza comisionului de risc, raportat la art. 7 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, nu poate să înceapă să curgă decât de la momentul în care instanța constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc. Întrucât instanța este chemată să se pronunțe în această cauză cu privire la caracterul abuziv al acestei clauze, prescripția dreptului la acțiune pentru restituirea sumelor achitate de către reclamanți cu titlu de comision de risc nu a început să curgă.
Pe cale de consecință, instanța va respinge ca fiind neîntemeiată excepția prescripției extinctive invocată de pârâtul V. România S.A. cu privire la sumele achitate cu acest titlu cu mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii.
În cauză a fost efectuat un calcul al sumelor achitate cu titlu de comision de risc de către pârâtul V. România S.A., rezultând suma de 909,65 EUR, din perioada 20.07._10, reclamanții achiesând la acest calcul.
Dată fiind înlăturarea din convenție a clauzei care a prevăzut plata comisionului de risc, se impune restituirea sumelor de bani încasate de bancă cu acest titlu, astfel că instanța va obliga pârâtul V. România S.A. să plătească reclamanților C. M. și C. G. suma de 909,65 EUR cu titlu de comision de risc, din perioada 20.07._10.
Totodată, reclamanții au solicitat ca restituirea să privească și dobânda legală aferentă sumelor achitate cu titlu de comision de risc, dobândă calculată de la data plății și până la data restituirii.
Această cerere nu este găsită ca fiind întemeiată, instanța arătând că restituirea va avea loc în moneda creditului – EUR, care a fost și moneda plății, astfel cum au convenit părțile, situație în care nu se poate aplica dobânda legală reglementată de legiuitor ca dobândă la o plată în moneda națională (leu).
Nici în cuprinsul O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești și nici în cuprinsul O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar nu a fost identificată de către instanță o dobândă legală aplicabilă plăților în monedă națională și, separat, o dobândă legală aplicabilă plăților în monedă străină, ambele în raporturi juridice fără element de extraneitate. Dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 13/2011, potrivit cărora, în raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română este aplicabilă și când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an, nu sunt aplicabile în cauză, nefiind realizată cerința unui raport juridic cu element de extraneitate.
De altfel, în cauză, dobânda legală are rolul de a compensa lipsa de folosință pentru sumele de bani achitate și nelegal datorate, scop ce ar fi fost atins dacă restituirea ar fi avut loc în moneda națională, ca echivalent al sumei în EUR de la data plății, modalitate însă ce a fost exclusă de părți.
Pe cale de consecință, instanța va respinge cererea reclamanților cu privire la acordarea dobânzii legale aferente acestor sume.
Având în vedere culpa procesuală a pârâtului V. România S.A., în temeiul art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, la cererea reclamanților, instanța va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată dovedite a fi efectuate, respectiv onorariu avocat în sumă de 1.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea astfel cum a fost modificată având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamanții C. M. și C. G., ambii cu domiciliul în mun. B., ., ., jud. B., și cu domiciliul ales în mun. B., Calea Națională nr. 50, ., în contradictoriu cu pârâții V. România S.A., CUI_, cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42, . 10, sector 2, și V. R. S.A. – Sucursala B., cu sediul în mun. B., .. 2, .. B..
Constată caracterul abuziv al clauzei privind dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente din convenția de credit nr._ din 11.07.2007, clauză prevăzută la pct. 3 lit. d) din Condițiile speciale ale convenției.
Constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc din convenția de credit nr._ din 11.07.2007, clauză prevăzută la pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției, comision în vigoare până la data încheierii actului adițional nr. 1/19.10.2010.
Constată caracterul abuziv al clauzei privind scadența anticipată din convenția de credit nr._ din 11.07.2007, clauză prevăzută la secțiunea 8 din Condițiile generale ale convenției, doar pentru cazurile prevăzute de pct. 8.1 lit. c) și d).
Respinge ca fiind neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților de a modifica convenția de credit în sensul înlăturării clauzelor constatate a fi abuzive.
Respinge ca fiind neîntemeiată excepția prescripției extinctive invocată de pârâtul V. R. S.A. cu privire la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc cu mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii.
Obligă pârâtul V. R. S.A. să plătească reclamanților suma de 909,65 EUR cu titlu de comision de risc, din perioada 20.07._10.
Respinge ca fiind neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect acordarea dobânzii legale aferente sumei supuse restituirii.
Obligă pârâtul V. R. S.A. să plătească reclamanților cheltuielile de judecată în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 06 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehnored./jud. M.R.R.
Ex. 6/20.11.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3658/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 4629/2015.... → |
|---|
