Pretenţii. Sentința nr. 4194/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4194/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 4553/193/2014
Dosar nr._ cerere cu valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința Camerei de consiliu din data de 28.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. F.
GREFIER – D. E.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4194
Pe rol judecata cererii de valoare redusă, formulată de reclamanta . B., prin lichidator judiciar D. C., în contradictoriu cu pârâtul N. M..
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
La apelul nominal efectuat în ședința Camerei de consiliu, părțile au lipsit.
S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,
Ia act că la dosar au fost depuse prin faxul instanței precizări din partea reclamantei, la care este anexată o fișă abonat.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri.
Instanța reține cauza pentru a se pronunța asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât, cât și pe fondul cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față :
Prin cererea înregistrată în data de 14.03.2014 pe rolul Judecătoriei B., reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul N. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să oblige pe acesta din urmă la plata sumei de 406.62 lei, din care 354.41 lei reprezentând contravaloarea facturilor pentru serviciile de furnizare apă prestate și neachitate în perioada 29.04._10, suma de 27.41 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru debitul restant aferent perioadei 29.04._10 și 25 lei, c/v invitație la mediere.
În motivarea acțiunii, s-a arătat, în esență, că pârâtul a beneficiat în perioada menționată de serviciile de alimentare cu apă furnizate de către reclamantă, fără a achita contravaloarea acestora. În vederea identificării posibilităților de plată, reclamanta a inițiat procedura concilierii prealabile, însă pârâtul nu a dat curs invitației societății creditoare. Mai precizează reclamanta că a emis și a distribuit lunar facturile ce fac obiectul prezentului litigiu, facturi care nu au fost contestate ori respinse la plată.
În privința majorărilor de întârziere, se arată că acestea au fost calculate în baza prevederilor Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 241/2006, fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a datoriilor bugetare. În concret, arată reclamanta, începând cu data de 01.01.2007 s-au aplicat majorări de întârziere în procent de 0,1%, potrivit Legii 210/2005. Ulterior, respectiv din data de 01.07.2010, s-au calculat dobânzi de întârziere de 0,05%, conform art. 1 pct. 10 din OUG nr. 39/2010. În cele din urmă, anume din data de 04.04.2011, s-au aplicat dobânzi de întârziere de 0,04%, potrivit art. 120 alin. 7 CPF, modificat prin Legea nr. 46/2011.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1177,1178,1270,1272,1522, 1526,1531, 1535 C.civ., art. 43 C.comercial, ale Ordinului ANRSC nr.88/2007, Ordinului ANRSC 90/2007, ale Legii nr. 51/2006, nr. 241/2006, nr. 210/2005, ale OUG nr. 39/2010.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 77 din Legea 85/2006.
Pârâtul nu s-a prezentat în instanță, însă a depus întâmpinare – f. 34 ds., prin care a solicitat respingerea acțiunii. Pe cale de excepție, a invocat prescripția dreptului la acțiune, menționând că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 14.03.2014, iar reclamanta solicită plata facturilor emise în perioada 04.2010 – 09.2010, deci după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut în legislația în vigoare.
Pe fondul cauzei, a arătat pârâtul că, procedând la verificarea chitanțelor care atestă plata serviciilor achitate în anul 2010, suma totală este de 657 lei și, procedând la confruntarea chitanțelor cu situația documentelor emise de reclamantă, a constatat că una dintre acestea – respectiv chitanța nr._/29.09.2010 care atestă achitarea sumei de 180 lei nu figurează printre cele operate în baza de date, astfel încât se impune recalcularea sumei pentru care a fost acționat în judecată.
La data de 17.10.2014 reclamanta a formulat precizări, prin care a solicitat admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, cu calcularea penalităților până la achitarea integrală a debitului restant.
A menționat reclamanta că au fost scăzute chitanțele depuse de către pârât, însă au fost achitate facturi aferente lunii februarie, martie și aprilie 2010, rămânând de plată suma de 620,56 lei, facturi emise pentru lunile 04.09.2010 și penalitățile aferente acestei perioade.
În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri, reclamanta depunând la dosar contract și facturi, notificările adresate pârâtului, procesul-verbal de conciliere, fișe ale abonatului și calculul penalităților.
Analizând excepția prescripției dreptului la acțiune,invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Articolul 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie regula conform căreia instanța va soluționa mai întâi excepțiile de procedură cât și cele de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin urmare, instanța va proceda la analiza cu prioritate a excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât.
Potrivit art.201 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil :„Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
Cum, în cauză, prescripția a început să curgă înainte de data intrării în vigoare a Codului civil, rezultă că sunt aplicabile dispozițiile Decretului 167/1958 privitor la prescripția extinctivă ( în vigoare la acea dată).
Mai reține instanța că, potrivit art.3 teza I din Decretul 167/1958: „termenul prescripției este de 3 ani ” iar conform art.12 din același act normativ :”În cazul cînd un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebita”.
Așadar, în speță, termenul de prescripție curge distinct pentru fiecare debit, respectiv de la scadența facturii în care este cuantificat. Așadar, pentru debitele aferente facturilor fiscale emise de reclamantă pe numele pârâtului în intervalul 29.04._10, termenul de prescripție s-a împlinit pentru fiecare în parte. În acest sens, instanța relevă că facturile emise de reclamantă au scadența la 15 zile din momentul emiterii, conform prevederilor art. 30 alin.(3) din Legea 241/2006. Prin urmare, se observă că, raportat la ultima factură menționată, respectiv cea din 30.08.2010, scadența a fost pe 15.09.2010, termenul de prescripție fiind împlinit la data de 15.09.2013.
În ce privește plata efectuată de pârât la data de 13.07.2010, în cuantum total de 108 lei
( fila 50), din care 43,91 lei s-a imputat asupra debitului aferent facturii fiscale nr. 5553/29.04.2010 a întrerupt cursul prescripției cu privire la acest debit, astfel că de la data plății a reînceput să curgă un nou termen de prescripție, care s-a împlinit la 13.07.2013, așadar înainte de introducerea acțiunii de către reclamantă.
Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar lua în considerare ultima plată menționată de pârât, dar care nu figurează în evidențele reclamantei, în cuantum de 180 lei, care s-ar fi efectuat la data de 29.09.2010, este de remarcat că, raportat și la această dată dreptul material la acțiune apare ca fiind prescris.
Față de considerentele expuse, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât și, pe cale de consecință, va respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata debitului principal aferent facturilor emise în intervalul 29.04.2010 – 30.08.2010, precum și a debitului accesoriu calculat la acesta, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Cât privește restul penalităților, ce au fost calculate asupra unui debit principal, izvorând dintr-o perioadă anterioară celei indicate în acțiune, așa cum se observă din fișele „detaliu calcul factură penalizări” ( filele 18-22) nu va fi acordat, întrucât respectivul debit nu face obiectul analizei, astfel că nu se poate verifica dacă nu cumva penalitățile au fost calculate asupra unui debit prescris.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul N. M., prin întâmpinare.
Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. A. G. S.A., cu sediul în B., .. 3, înregistrată la O.N.R.C. B. sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul N. M., CNP_, domiciliat în .. M. E., județul B. – privind obligarea pârâtului la plata debitului principal aferent facturilor emise în intervalul 29.04._10, precum și a debitului accesoriu calculat la acesta, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Respinge ca nefondate celelalte pretenții.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică din data de 28.04.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. VF / Tehnored. LMV / 17.06.2015 / 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4215/2015. Judecătoria... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 4218/2015.... → |
|---|
