Pretenţii. Sentința nr. 7568/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 7568/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 2327/193/2015

Dosar Nr._ Pretenții bănești

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 8 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - H. F.

Grefier - O. B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7568

Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. D. .>contradictoriu cu pârâtul .” SRL, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților la ambele strigări ale cauzei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, fiind primul termen de judecată, conform art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial, potrivit art. 94 alin. 1 lit. „j” raportat la art. 107 Cod procedură civilă.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.02.215 sub nr._ , reclamanta S.C. D. . solicitat, în contradictoriu cu pârâta . „ SRL P. , obligarea acesteia la plata sumei de 2026,66 lei cu titlu de preț marfă, a sumei de 3265,60 lei cu titlu de penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, se arată că, în baza facturilor nr._/02.02.2014, factura nr._/04.07.014, factura nr._/04.07.2014 și factura nr._/22.09.2014 a livrat către pârâtă mărfuri alimentare și nealimentare, pârâta însușindu-și marfa primită prin semnarea/ștampilarea facturilor. Contravaloarea acestor mărfuri este de 2026,66 lei, iar scadenta este menționată în cuprinsul fiecărei facturi, la data introducerii acțiunii nefiind achitată contravaloarea lor.

Întrucât, potrivit mențiunilor din fiecare factură însușită de către pârâtă, aceasta s-a obligat la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1 % pe zi, solicită obligarea pârâtei și la plata sumei de 3265,60 lei cu titlu de penalități calculate, conform anexei nr. 1 la prezenta acțiune.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1270, art. 1538 și art. 1650 și urm. Cod civil.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri .

Pârâta , legal citat, a formulat întâmpinare (filele 22 – 24 ds) prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului din prisma dispozițiilor legale, reține următoarele:

În temeiul art. 248 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va soluționa, cu prioritate față de fondul cauzei, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., întrucât în caz de admitere a acestei excepții, cercetarea în fond a pricinii ar fi de prisos.

Analizând excepția necompetenței teritoriale, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 130 și următoarele din Noul Cod procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

Potrivit disp.art. 245 din Noul Cod de procedură civilă excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii. alin. 1 din Codul de procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

Potrivit dispozițiilor art. 107 (1) din Noul Cod de procedură civilă „ Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”, iar disp.art. 113 pct.9 Cod procedură civilă statuează că „instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă „.

Față de aceste considerente, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., și, pe cale de consecință, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Darabani, județul B..

Văzând că acțiunea a fost legal timbrată,

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DISPUNE:

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B..

Declină competența de soluționarea a cauzei formulată de reclamanta S.C. D. . în insolvență cu sediul în mun. Suceava, . nr. 47, județul Suceava, înregistrată în R.C. sub nr. J_, CUI RO_, prin administrator special, conform împuterniciri date de administratorii judiciari ALFA INSOLV IPURL, MGA INSOLVENCY SPRL și ACCERR IPURLîn contradictoriu cu pârâtul .” SRL, cu sediul în ., având ca obiect pretenții, în favoarea Judecătoriei Darabani, județul B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 8 septembrie 2015.

Președinte,Grefier,

Redactat H.F./Tehnoredactat O.B.

Ex.4/14.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7568/2015. Judecătoria BOTOŞANI