Restabilirea echilibrului contractual. Sentința nr. 6861/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6861/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 6861/2015
Dosar nr._ Acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 02 iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. C. C.
GREFIER - D. S.
SENTINȚA C I V I L Ă NR. 6861
La ordine pronunțarea cu privire la excepția necompetenței materiale în cauza civilă formulată de reclamanții B. G. și B. M. în contradictoriu cu pârâtele R. B. SA și Raiffesein B. SA sucursala B., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
Concluziile cu privire la excepția necompetenței materiale au fost formulate în ședința publică din 23.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data 17.02.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanții B. G. și B. M. au chemat în judecată pe pârâtele R. B. SA și Raiffesein B. SA sucursala B. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a pronunța, să dispună:
- stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb al CHF-RON la data semnării contractului, curs care să fie valabil pentru toată perioada contractului, de la data semnării și până la plata ultimei rate contractuale, în contractul de credit nr. RFI_ din 24.09.2007;
- denominarea în moneda națională (RON) a plăților, având în vedere principiul stabilit de regulamentul valutar al BNR, potrivit căruia prețul mărfurilor și serviciilor se plătește în moneda națională, în contractele dintre rezidenții din același contract de credit;
- constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale abuzive incluse în contractul de credit nr. RFI_ din 24.09.2007 încheiat între părți, după cum urmează:
- art. 3.1 pct. a) din contract - clauză abuzivă prin care se stabilește dobânda fixă pentru primul an de creditare;
- art. 3.1 pct. b) din contract - clauză abuzivă prin care se instituie o dobândă curentă revizuibilă, începând cu cel de-al doilea an de creditare;
- art. 3.3 din contract - clauză abuzivă prin care se introduce dobânda revizuibilă, fără a fi menționate criteriile aplicabile la momentul calculării acesteia;
- art. 3.4 din contract - clauză abuzivă privitoare la rata dobânzii majorate;
- art. 3.5din contract - clauză abuzivă prin care se introduce un comision de procesare de 2,2%;
- art. 3.7 din contract - clauză abuzivă prin care se introduce un comision de administrare de 0,23% aplicat la soldul creditului, în fiecare lună;
- art. 4.4 din contract - clauză abuzivă privitoare la valoarea ratelor ce pot fi modificate ca urmare a modificării dobânzii curente;
- art. 4.5 din contract - clauză abuzivă prin care banca poate să încaseze din contul reclamanților, fără acordul acestora, orice sume datorate de aceștia către bancă, indiferent de natura acestora;
- art. 4.6 din contract - clauză abuzivă prin care banca își arogă dreptul de a debita sume din alt cont de disponibilități sau depozit, inclusiv efectuarea de schimb valutar în numele reclamanților;
- art. 8 din contract - clauză abuzivă prin care se stabilește dreptul băncii de a declara scadenta anticipată a creditului.
- restituirea sumelor care, în mod abuziv, au fost încasate de către bancă după un curs valutar majorat față de data la care a fost contractat creditul, dar și a sumelor încasate până acum de către bancă, prin dobânzile și comisioanele abuzive introduse în contract, de la data încheierii contractului și până la data la care va fi pronunțată o hotărâre judecătorească, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație.
- obligarea la plată a pârâtelor a dobânziilegale aferente debitului, dobândă calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
În motivare se arată că, în data de 24.09.2007, s-a încheiat între părți Contractul de credit nr. RFI_, având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 101.178 CHF pe o durată de 300 luni. Se consideră că acele clauzele menționate în acțiune constituie clauze abuzive întrucât creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4, 5, 6, 14 din Legea nr. 193/2000, art. 35 din OUG nr. 50/2010, Directiva UE nr. 93/13, OG nr. 13/2011.
În dovedire s-au depus înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta R. B. SA a solicitat respingerea acțiunii.
La termenul de judecată din 23.06.2015, din oficiu, instanța a invocat excepția necompetenței materiale, apreciind că nu toate capetele de cerere sunt evaluabile în bani, rămânând în pronunțare cu privire la excepția invocată.
Analizând excepția de necompetență materială, instanța reține următoarele:
Între R. B. SA prin sucursala B., în calitate bancă și B. G. și B. M., în calitate de împrumutați a fost încheiat contractul de credit nr. RFI_ din 24.09.2007, prin care împrumutaților li s-a acordat un împrumut în sumă de 101.178 CHF, pe o perioadă de 300 luni.
Pe parcursul derulării relațiilor contractuale, B. G. și B. M. au considerat că, în forma semnată, contractul de credit le prejudiciază drepturile recunoscute de lege, în calitate de consumator, iar pentru apărarea acestora s-a adresat instanței judecătorești cu o acțiune întemeiată pe Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Acțiunea reclamanților are ca principal capăt de cerere constatarea caracterului abuziv al unor clauze din cuprinsul convenției încheiate de reclamanți cu pârâtă, din acesta derivând o . capete accesorii, cum ar fi obligarea pârâtei la modificarea convențiilor de credit în sensul eliminării clauzelor constatate ca fiind abuzive, restituirea sumelor încasate în temeiul unor astfel de clauze, etc.
Conform art. 94 pct.1 lit. h) C.pr.civ. sunt de competența judecătoriei: cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe, rezultând din interpretarea per a contrario cătoate celelalte cereri neevaluabile în bani, respectiv având alt obiect decât obligația de a face sau de a nu face, sunt de competența Tribunalului, raportat la dispozițiile art. 95 alin. (1) C.pr.civ.
Spre edificare, în ce privește primul capăt de cerere, cu obiect stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb al CHF-RON la data semnării contractului, curs care să fie valabil pentru toată perioada contractului, de la data semnării și până la plata ultimei rate contractuale, în contractul de credit nr. RFI_ din 24.09.2007, instanța apreciază că, deși are un caracter patrimonial, este neevaluabil în bani.
Aceleași concluzii pot fi formulate și cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, cu obiect denominarea în moneda națională (RON) a plăților, având în vedere principiul stabilit de regulamentul valutar al BNR, potrivit căruia prețul mărfurilor și serviciilor se plătește în moneda națională, în contractele dintre rezidenții din același contract de credit.
La fel și cu privire la capătul de cerere, cu obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate în Secțiunea 8 din Condiții generale, prin care se stabilesc reguli privind declararea scadenței anticipate.
Din examinarea clauzelor susmenționate se observă că acestea nu au un caracter evaluabil în bani, referindu-se la stabilizarea cursului de schimb, denominarea în moneda națională sau la declararea scadenței anticipate.
Or, în cazul acestor capete de cerere neevaluabile în bani, competența de soluționare în primă instanță revine tribunalului, potrivit art. 95 pct. 1 Noul Cod procedură civilă, întrucât nu se încadrează în cazurile limitativ reglementate de art. 94 Noul Cod procedură civilă, care atrag competența materială a judecătoriei.
Împrejurarea că aceste clauze influențează modul de executare a contractului de credit nr. RFI_ din 24.09.2007, respectiv sumele care urmează a fi achitate de către împrumutați, nu este de natură a conduce către o altă concluzie întrucât clauzele analizate nu stabilesc în sine valoarea concretă a obligațiilor, ci modalitatea de stabilire a acestora pe parcursul derulării contractului, prin raportare la celelalte clauze.
Întrucât toate capetele de cerere sunt întemeiate pe un titlu comun (contractul de credit nr. RFI_ din 24.09.2007) și au fost formulate printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, potrivit art. 99 alin. 2 Noul Cod procedură civilă,
Ca atare, competența materială de soluționare a întregii cereri de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar revine tribunalului. Întrucât atât partea reclamantă, cât și partea pârâtă care au încheiat contractul dedus judecății are domiciliul, respectiv sediul în mun. B., competent material este Tribunalul B..
Nici instanța și nici părțile nu pot deroga de la normele de competență materială, fiind de ordine publică potrivit art. 129 alin. 2 pct. 2 Noul Cod procedură civilă, excepția de necompetență materială putând fi ridicată de părți sau de instanță din oficiu, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Față de cele expuse, instanța va admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei B. invocată din oficiu și, în baza art. 132 alin. 1 și 3 Noul Cod procedură civilă, va declina competența de soluționare a cererii având ca obiect acțiune în constatare în favoarea Tribunalului B. - Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei B..
Declină competența de soluționare a cauzei, ce are ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții B. G., cu domiciliul în ., jud. B. și B. M., cu domiciliul în ., jud. B. în contradictoriu cu pârâtele R. B. SA, cu sediul în mun. București, sector 1, Calea Floreasca nr. 246C, clădirea Sky Tower și Raiffesein B. SA sucursala B., cu sediul în mun. B., .. 68, jud. B. în favoarea Tribunalului B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 02 iulie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Redactat MCC
Tehnoredactat DS
Ex 6 / 15.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6665/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6854/2015. Judecătoria... → |
|---|








