Somaţie de plată. Sentința nr. 1712/2013. Judecătoria BRĂILA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1712/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 2574/196/2013
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRĂILA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1712/2013
Ședința publică de la 01 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. N.
Grefier F. F.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de creditoarea A. DE P. NR. 117 cu sediul în B., ., .,parter împotriva debitorului C. C. domiciliat în B., ., ., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru creditoare,av. O. în baza delegatiei pe care o depune la dosar, lipsă fiind debitorul C. C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este îndeplinită, primul termen de judecată, cerere scutită de plata taxelor de timbru conform art.55 din Legea nr. 230/2007, după care:
Av. O. pentru reclamantă,având cuvântul, precizează că renunță la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1958,54 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și își restrânge actiunea la suma de 2539 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei februarie 2010-decembrie 2012.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul la probe.
Av. O. pentru reclamantă,având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.
În temeiul art. 167 cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile de la dosar, considerând-o utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei și constatând finalizată faza probatorie ,acordă cuvântul asupra fondului.
Av. O. pentru reclamantă,având cuvântul, solicită admiterea cererii așa cum a fost restrânsă, respectiv obligarea pârâtului la plata sumei de 2539 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei februarie 2010-decembrie 2012.Cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat în sumă de 350 lei conform chitanței pe care o depune la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie B. sub nr._, creditoarea Asociația de proprietari nr.117 B. a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe care să cuprindă somația de plată împotriva debitorului C. C. pentru suma de 1958,54 lei reprezentând cheltuieli de întretinere neachitate aferente perioadei august 2010-decembrie 2012 și 2539 lei penalități de întârziere aferente perioadei februarie 2010- decembrie 2012, cu cheltuieli de judecată.
În drept au fost invocate disp. OG 5/2001,legea 230/2007, HG 1588/2007.
În dovedire, la dosar au fost depuse, în copie, acte.
Debitorul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a propune probe în apărare.
Cererea este scutita de taxa de timbru conform art.50 din legea 230/2007.
La termenul de judecata din data de 01.03.2013 reclamanta creditoarea si-a restrans pretentiile la suma de 2539 lei penalitati de întarziere, avand in vedere ca debitul principal a fost achitat la data de 22.02.2013 conform chitanței depuse la dosar.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Cererea prin care se declanșează procedura somației de plată, reglementată de O.G. nr. 5/2001, trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de art. 1 alin. (1) din acest act normativ.
Astfel, conform textului legal sus-menționat, procedura somației de plată se desfășoară în scopul realizării creanțelor certe, lichide și exigibile, ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract, constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de părți, ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
Creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, respectiv să aibă o existență neîndoielnică care să rezulte din chiar înscrisul constatator al creanței, conform art. 379 alin. (3) C.p.c, cuantumul său să fie determinat prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau sunt opozabile debitorului, conform art. 379 alin. (4) C.p.c., iar termenul prevăzut în favoarea ori și în favoarea debitorului să se fi împlinit.
Analizând cererea de emitere a somației de plată ce face obiectul cauzei de față, instanța constată că pârâtul este proprietar al imobilului situat în B., . ., imobil ce face parte din cadrul Asociației de P. nr.117.
Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari iar potrivit art. 50 alin. (1) din același act normativ „asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.”
Din fișa de cont pentru operații diverse și listele de plata depuse la dosar, rezultă că pârâta nu a achitat la timp sumele datorate cu titlul de cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari in perioada ianuarie 2010- decembrie 2012, motiv pentru care au fost calculate penalitati de intarziere în perioada februarie 2010 -decembrie 2012 in cuantum de 2539 lei., mod calcul fila 4.
Penalitațile au fost stabilite prin procesul verbal al Adunarii Generale a Asociatiei de P. nr.117 Braila, din data de 05.06.2008, în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere in conformitate art.49 alin.1 din legea 230/2007. Văzând aceste considerente, constatând îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a cererii prevăzute de art.1 din OG 5/2001,instanța va admite acțiunea astfel cum a fost restrânsă urmând să îl someze pe debitor să plătească creditoarei suma de 2539 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente perioadei februarie 2010- decembrie 2012, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
În temeiul art 274 C., instanța va obliga pe debitor și la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat 350 lei, conform chitantei atasate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de creditoarea A. DE P. NR. 117 cu sediul în B., ., .,parter împotriva debitorului C. C. domiciliat în B., ., .,astfel cum a fost restrânsă.
Somează debitorul să plătească creditoarei suma de 2539 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente perioadei februarie 2010- decembrie 2012, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Obligă pârâtul la plata sumei de 350 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept la cerere în anulare pentru debitor, în termen de 10 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică, azi 01.03.2013.
Președinte, A. A. N. | ||
Grefier, F. F. |
NAA/FF/26.03.2013/4 ex.
← Validare poprire. Sentința nr. 1090/2013. Judecătoria BRĂILA | Pretenţii. Sentința nr. 7313/2013. Judecătoria BRĂILA → |
---|