Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 11-07-2013 în dosarul nr. 10263/197/2013
ROMANIA
JUDECATORIA BRASOV
DOSAR CIVIL NR ._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 11.116
Ședința publică din data de 11.07. 2013
PREȘEDINTE I. V. Judecător
GREFIER C. BURGUȘ
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut in fond în ședința publică din 20.06.2013 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 27.06.2013, apoi pentru data de 04.07.2013 și pentru data de 11.07.2013 .
La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constata lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.04.2013 sub nr._, contestatorul S. R. M. a formulat, în contradictoriu cu intimata D. F. B., contestație la executarea silită pornită de aceasta, solicitând anularea executării silite începute în dosarul de executare silita nr.._/21.03.2013, respectiv a somației nr._/20.03.2013.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contraventiei nr._/14.02.2013, în termenul legal, plângerea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, iar plângerea formulată suspendă executarea și executarea silită nu poate fi declanșată decât după soluționarea plângerii formulate.
În drept au fost invocate dispozitiile art. 172-174 din OG nr.92/2003.
Intimata a formulat întâmpinare( f.13) prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind rămasă fără obiect, arătând în esență că actele de executare efectuate au fost întocmite deoarece autoritatea emitentă a procesului verbal a omis să o înștiințeze despre faptul că petentul a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției iar după ce a aflat despre formularea plângerii, odată cu comunicarea prezentei contestații, a procedat la anularea actelor de executare.
În probatiune au fost depuse înscrisuri .
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesului verbal de constatare a contraventiei . nr._/14.02.2013 (f.9) contestatorul nr._/14.02.2013 a fost sancționat contravențional de către organul constatator Inspectoratul de Politie al Judetului Brasov-Politia Mun. Brasov cu amendă în cuantum de 300 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art. 114 alin 1 lit. d din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002.
Organul constatator a trecut la punerea în executare a amenzii, în temeiul art. 39 alin.1 lit. a) și alin.2 din OG 2/2001, sesizând organul fiscal, care a emis la data de 20.03.2013 somatia nr._(f.10) pentru suma de 300 lei reprezentand obligație către bugetul de stat, cu titlu de amendă contravențională ,somația contestată în cauză.
Pentru a beneficia de putere executorie, și deci, pentru a putea constitui suportul declanșării procedurii execuționale, este necesar ca procesul verbal de constatare a contraventiei să nu fie contestat, așa cum prevede art. 37 din OG 2/2001. În caz contrar, titlul executoriu este reprezentat de hotărârea judecătorească irevocabilă prin care a fost respinsă plângerea contravențională.
Prin urmare, procesul verbal poate deveni, prin sine, titlu executoriu, sub rezerva neatacării sale în termenul legal de 15 zile, care, potrivit art.31 alin.1 din OG 2/2001, curge alternativ, de la data comunicării sau de la data înmânării sale.
Procesul verbal mai sus menționat a fost comunicat contestatorului la data de 20.02.2013, așa cum rezultă din cuprinsul confirmării de primire depuse la fila 19 din dosar.
Contestatorul a formulat la data de 08.03.2013 plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, aceasta fiind înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei B..
Executorialitatea procesului verbal de contravenție este condiționată de neatacarea sa în termenul legal.
Prin urmare, s-a considerat eronat faptul că procesul verbal a devenit titlu executoriu, câtă vreme contrariul rezultă din faptul ca împotriva acestuia a fost formulată plangere în termenul legal, în acord cu exigențele legale, astfel încât suntem în prezența unei executări silite efectuate în absența unui titlu executoriu, cu consecința nelegalității formelor de executare emise de intimată.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 172-174 din OG 92/2003, instanța va admite contestația la executare și pe cale de consecință va anula executarea silită începută în dosarul de executare silită nr.._/21.03.2013, respectiv somația nr._/20.03.2013, pentru suma de 300 lei, reprezentând amenda contravențională aplicată prin procesul verbal . nr._/14.02.2013 întocmit de organul constatator Inspectoratul de Poliție al Județului B.-Poliția Mun. B. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare, formulată de contestatorul S. R. M., cu domiciliul în Brasov, ., ., ., în contradictoriu cu intimata D. F. BRASOV.
Anulează executarea silită începută in dosarul de executare silita nr.._/21.03.2013, respectiv somația nr._/20.03.2013, pentru suma de 300 lei, reprezentând amenda contravențională aplicată prin procesul verbal . nr._/14.02.2013 intocmit de organul constatator Inspectoratul de Politie al Judetului Brasov-Politia Mun. Brasov .
Cu apel în 30 de zile de la comunicare
Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată in ședință publică, azi –11.07.2013.
P. GREFIER
I. V. C. BURGUȘ
Red . I.V.06.09.2013, ex.4
← Anulare act. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria BRAŞOV | Obligaţie de a face. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria BRAŞOV → |
---|