Pensie întreţinere. Sentința nr. 2876/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 2876/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 22256/197/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2876

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18.02.2013

PREȘEDINTE – M. M. - Judecător

GREFIER – I. L.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 11.02.2013 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 18.02.2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECATORIA

Deliberînd asupra cauzei de față.

Constată că prin actiunea civilă înregistrată pe rolul instanței la data de 11.09.2012 sub numărul_, reclamantul M. C. B. a chemat în judecată pe pîrîta T. A., solicitînd ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună reducerea pensiei de întreținere la care a fost obligat față de minorul M. A. .

În motivarea în fapt a acțiunii civile, reclamantul arată că prin sentința civilă nr._/2011, a fost obligat, în favoarea minorului M. A., la plata pensiei de întreținere în cuantum de 289 lei lunar. La stabilirea pensiei s-au avut în vedere veniturile realizate în acea perioada. Se arată că în prezent, nu mai realizează aceleași venituri și solicită reducerea pensiei de întreținere raportat venitul lunar pe care –l realizează în prezent.

În probațiune, s-au depus la dosar înscrisuri; sentința civilă de divorț nr.4417/2010,sentința civilă nr_/2011,adeverință din care rezultă noul sau venit lunar realizat.

Actiunea este scutită de plata taxei de timbru conform art 14 din legea 146/1997.

Analizînd materialul probator, instanța a reținut următoarele.

Prin sentința civilă nr._/2011 pronunțată de Judecătoria B., reclamantul K M. C. B., a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului M. A. născut la data de 18.06.2005 în cuantum de 289 lei lunar conform veniturilor realizate la acea vreme.

În prezent, posibilitățile financiare ale reclamantului s-au diminuat la suma de 878 lei conform adeverinței de venituri nr 2/03.01.2013 depusă la dosar.

Potrivit art 531 c. civil…dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea si nevoia celui care o primeste, instanța de tutelă ,potrivit împrejurărilor ,poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî incetarea plății ei. Raportat la art 529 pct 2 c.civil in care se arată ca pentru un copil, pensia de întreținere se stabileste pîna la o pătrime din venitul lunar net iar pentru doi copii pînă la o treime, instanta apreciază că în cauza de față se impune reducerea pensiei de întreținere de la suma de 289 lei lunar la suma de 219,5 lei lunar lunar începînd cu data de 11.09.2012 data introducerii actiunii civile și pînă la majorat sau noi dispoziții ale instantei. Pensia de întreținere se indexează de drept, trimestrial în functie de rata inflației. Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea civilă formulată de reclamantul M. C. B. cu domiciliul în loc. S., ., jud. B. în contradictoriu cu pîrîta T. A. cu domiciliul în loc. S., ., jud. B. și în consecință.

Reduce pensia de întreținere la care a fost obligat reclamantul prin sentința civilă nr._/2011 a Judecătoriei B., în favoarea minorului M. A. născut la data de 18.06.2005 de la suma de 289 lei lunar, la suma de 219,5 lei lunar începînd cu data de 11.09. 2012 ,data introducerii actiunii civile și pînă la majorat sau noi dispoziții ale instantei.

Pensia de întreținere se indexează de drept, trimestrial în functie de rata inflației.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 18.02.2013.

P. GREFIER

M. M. I. L.

Red. M.M./18.02.2013

Dact. I.L./28.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2876/2013. Judecătoria BRAŞOV