Anulare act. Sentința nr. 773/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 773/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 31170/197/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.773
Ședința publică din data de 30.01.2014
PREȘEDINTE: L. A. - judecător
GREFIER: L. T.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 20.01.2014, când văzând concluziile părților, prin apărători aleși, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art.260 alin.1 C.p.c. a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 27.01.2014 și 30.01.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.
JUDECĂTORIA
P. cererea înregistrată la această instanță sub nr_ reclamanta P. I. a chemat în judecată pârâtele O. B., ., municipiul B. reprezentat prin primar și A. A., solicitând:
-să se dispună revocarea nominalizării realizată de O. B. în beneficiul pârâtului A. A. prin adresa nr 1794/11 10 2011 și îndatorarea pârâtei la emiterea unei nominalizări în beneficiul reclamantei;
-să se constate încetat contractul de închiriere înregistrat la . sub nr 7137/30 11 2011, încheiat cu pârâtul A. A. în baza înștiințării nr 7137/ 24 11 2011 la data de 16 01 2012;
-să se constate existența în beneficiul reclamantei a unor drepturi locative proprii în baza aceluiași contract de închiriere cu începere de la data încheierii lui;
-să se constate continuarea raporturilor locative cu reclamanta și astfel, ca fiind încheiat contract de închiriere asupra imobilului situat în mun B., ., ., etj 3, ., înscris în CF_ B., nr top 8782/1/b/2/6/1/1/7/2/33 cu reclamanta, în calitate de locatar-titular de contract de închiriere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că, în urma unei relații de concubinaj dintre reclamantă și pârâtul A. A., au rezultat două minore gemene, născute în data de 13 11 2009.Reclamanta mai are dintr-o relație anterioară o fiică în vârstă de 6 ani.Aceasta, împreună cu pârâtul A. au adresat către O. B. ai cărei angajați sunt ambii, o cerere în vederea alocării unui imobil.În urma acestei cereri le-a fost alocat spațiul locativ situat în mun B., ., ., etj 3, ..Astfel, între pârâta O. B. și pârâtul A. A. s-a încheiat contractul de închiriere nr 1464/19 07 2011.Contractul de închiriere înregistrat la . sub nr 7137/24 11 2011 la data de 16 01 2012, contract potrivit căruia titular este cel menționat, familia acestuia nemafiind nominalizată.
Reclamanta subliniază faptul că cererea de atribuire a imobilului a fost adresată Operei B. atât de pârâtul A. cât și de reclamantă, cerere ce a fost prioritar soluționată datorită celor trei minore.Pe de altă parte, reclamanta împreună cu cele trei minore au locuit permanent în imobil și cu toate acestea pârâtul A. a fost nominalizat din partea Operei B. în vederea cumpărării imobilului, cu rea credință și cu nesocotirea intereselor celor trei minore.
Reclamanta arată faptul că pârâtul nu a folosit niciodată acel spațiu locativ, iar pârâta O. B. cunoștea faptul că locuiește în imobil împreună cu cele trei minore precum și faptul că achită chiria aferentă spațiului.De asemenea, în perioada iulie august 2011, imediat după încheierea contractului de închiriere nr 1464/19 07 2011, în imobil a locuit reclamanta care s-a ocupat de amenajarea apartamentului.În luna august au fost aduse minorele și din acel moment au locuit neîntrerupt în imobil. La sfârșitul lunii mai reclamanta a fost notificată în sensul de a elibera imobilul ca urmarea a încheierii dintre pârâtul A. și . a contractului de închiriere.
În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp art 21 lit k, art 26, 27, 33 Lg 114/1996, art 1315 și urm, art 1781 și urm Cod civil.
În probațiune reclamanta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, cu interogatoriu și proba testimonială.
Pârâta . la dosarul cauzei întâmpinare prin care a arătat că nu se opune admiterii primelor două petite din acțiune, instanța urmând să analizeze admisibilitatea petitului trei.În motivarea întâmpinării se arată că imobilul mun B., ., ., . s-a aflat în folosința Teatrului Muzical B., actuala O. B., fiind atribuit prin Ordinul Consiliului Popular al mun B. nr 344/1972.În anul 1999 s-a încheiat cu Teatrul Liric B. contractul de închiriere nr_/25 08 1999, prelungit până la data de 8 04 2009, încheindu-se actul adițional nr 1/25 08 1999.P. cererea nr 114/23 01 2009, O. B. a solicitat prelungirea contractelor de închiriere, motiv pentru care s-a încheiat contractul de închiriere nr 5428/9 06 2009 pe o perioadă de 5 ani.( 19 05_14).
P. urmare, . n-a încheiat contractul de închiriere direct cu persoanele care urmau să folosească imobilul ci O. B. a încheiat contractul de subînchiriere cu angajații săi.P. adresa nr 1794/11 10 2011 O. B. l-a nominalizat pe pârâtul A. A. pentru a cumpăra spațiul mai sus identificat, însă pârâtul a optat pentru încheierea contractului de închiriere până la finalizarea formalităților de cumpărare.În vederea încheierii contractului de închiriere pârâtul A. A. a declarat faptul că este divorțat, fără a indica că în imobil locuiesc și alte persoane.Nominalizarea făcută de O. B. în beneficiul lui A. a fost în sensul cumpărării imobilului și nu pentru închiriere.În situația în care instanța va admite petitul unu din acțiune, nominalizarea își va produce efectele pentru viitor, în sensul încheierii unui nou contract cu reclamanta. Faptul că reclamanta a fost cuprinsă în contractul de închiriere nr 1464/19 07 2011 încheiat cu O. B. nu poate conduce la constatarea existenței în beneficiul reclamantei a unor drepturi locative proprii.
Pârâtul A. A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.În motivarea întâmpinării se arată că pârâtul este titularul contractului de închiriere, reclamanta nefiind parte în contract.Pârâtul arată faptul că a locuit în imobil împreună cu reclamanta pentru o scurtă perioadă de timp, iar datorită relațiilor tensionate cu aceasta a fost nevoit să părăsească imobilul, permițând reclamantei să locuiască în continuare împreună cu minorele. Pârâtul arată faptul că nu deține un alt spațiu de locuit, motiv pentru care nu este de acord cu admiterea acțiunii.În prezent reclamanta nu mai locuiește în imobil, fiind plecată din țară.
În probațiune pârâtul a depus la dosarul cauzei înscrisuri solicitând și admiterea probei cu interogatoriu și proba testimonială.
Pârâta mun B. reprezentat prin primar a depus la dosarul cauzei întâmpinare, arătând că nu se opune admiterii acțiunii.
Pârâta O. B. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii.În motivarea întâmpinării se arată că O. B. își menține poziția inițială, în sensul nominalizării spre cumpărare a imobilului în litigiu de către titularul contractului de închiriere, respectiv pârâtul A. A.. Pârâtul a avut un comportament exemplar, fiind o persoană importantă în desfășurarea activității Operei B., pe când reclamanta a iscat nenumărate conflicte și certuri cu colegii.Pe de altă parte, se arată faptul că părinții reclamantei au o proprietate pe . pârâtul A. are o situație precară.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
P. prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta P. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele O. B., ., municipiul B. reprezentat prin primar și A. A.:
-să se dispună revocarea nominalizării realizată de O. B. în beneficiul pârâtului A. A. prin adresa nr 1794/11 10 2011 și îndatorarea pârâtei la emiterea unei atari nominalizări în beneficiul reclamantei;
-să se constate încetat contractul de închiriere înregistrat la . sub nr 7137/30 11 2011, încheiat cu pârâtul A. A. în baza înștiințării nr 7137/ 24 11 2011 la data de 16 01 2012;
-să se constate existența în beneficiul reclamantei a unor drepturi locative proprii în baza aceluiași contract de închiriere cu începere de la data încheierii lui;
-să se constate continuarea raporturilor locative cu reclamanta și astfel, ca fiind încheiat contract de închiriere asupra imobilului situat în mun B., ., ., etj 3, ., înscris în CF_ B., nr top 8782/1/b/2/6/1/1/7/2/33 cu reclamanta, în calitate de locatar-titular de contract de închiriere, cu cheltuieli de judecată.
P. Ordinul nr 344/20 01 1972 s-a repartizat Teatrului Muzical B. imobilul situat în B., ., ..
În data de 25 08 1999 între . și O. B. (Teatrul Liric B. ) s-a încheiat contractul de închiriere nr_ cu privire la imobilul situat în B., ., ., etj 3, ., înscris în CF_ B..
În data de 23 01 2009 O. B. a solicitat . prelungirea contractelor de închiriere pentru o . imobile, printre care și cel mai sus identificat.Astfel, în data de 9 06 2009 s-a încheiat contractul de închiriere nr 5428.
Potrivit înscrisului aflat la fila 7 dosar reclamanta P. I. împreună cu pârâtul A. A. au solicitat de la pârâta O. B. atribuirea unui apartament în vederea închirierii/cumpărării, cerere înregistrată sub nr 1033/14 06 2011.
În data de 19 07 2011 între O. B. și pârâtul A. A. s-a încheiat contractul de închiriere nr 1464 având ca obiect imobilul mai sus identificat, în contract fiind trecută și reclamanta împreună cu cele trei minore.
Pârâta O. B., prin adresa nr 1794/11 10 2011 a comunicat pârâtei . faptul că îl nominalizează pe pârâtul A. A. în vederea cumpărării imobilului situat în B. ., .> Ulterior, în data de 30 11 2011 între pârâtul A. A. și . s-a încheiat contractul de închiriere nr 7137/30 11 2011 pentru același imobil.Pârâta . a declarat faptul că, înainte de încheierea contractului de închiriere pârâtul A. A. nu a declarat faptul că în imobil ar locui și alte persoane, iar potrivit declarației autentificată la BNPA S. Vioelta A. și T. A. acesta este divorțat.
Din adeverința aflată la fila 17 dosar rezultă faptul că reclamanta împreună cu cele trei minore locuiesc în imobilul din litigiu din luna iulie 2011.
De asemenea, din adeverința nr 130/16 05 2013 rezultă faptul că reclamanta este angajata Operei B., pe post de artist liric operă.
Pârâta . a răspuns faptul că, reclamanta și minorele nu apar în cuprinsul contractului de închiriere nr 7137/30 11 2011 întrucât pârâtul A. a declarat că este divorțat, iar respectivul contract s-a încheiat în urma nominalizării făcută de către O. B. prin adresa nr 1794/11 10 2011.
Din răspunsul la interogatoriu administrat pârâtei O. B., aceasta justifică nominalizarea făcută doar pentru pârâtul A. pentru că cererea inițial formulată a fost semnată doar de către acesta și nu și de reclamantă.
Din răspunsul la interogatoriul administrat reclamantei rezultă faptul că reclamanta s-a despărțit de pârât în martie 2010, iar acesta n-a locuit niciodată în spațiul în litigiu, locuind la mama lui.
Din interogatoriul administrat pârâtului A. A. rezultă că spațiul în litigiu i-a fost atribuit nu datorită copiilor pe care îi are cu reclamanta ci datorită rolului important pe care îl deține în cadrul Operei B..Acesta a declarat faptul că a locuit în imobil o săptămână singur și o altă săptămână împreună cu reclamanta și copiii.De asemenea, acesta a declarat faptul că nu a părăsit imobilul ci doar i-a permis reclamantei să locuiască împreună cu copiii până când renova casa de pe . aparține mamei reclamantei.
Din declarația martorei C. F. A. rezultă că pârâtul A. a achitat chiria pe perioada iunie 2011-decembrie 2011 și contravaloarea curentului electric.Din decembrie 2012 curentul electric a fost achitat de reclamantă, iar după nominalizare chiria s-a achitat la ..
Din declarațiile martorelor propuse de reclamantă rezultă că reclamanta s-a întors din Spania în iunie 2011, moment în care a început să amenajeze imobilul în litigiu.Imobilul a fost obținut datorită faptului că avea trei minore în întreținere.Martora P. a declarat faptul că pârâtul nu a locuit în imobil, ci doar reclamanta împreună cu cele patru minore și actualul partener de viață.Imobilul de pe . reclamantei și în prezent locuiește un frate al reclamantei.Acest imobil se află în renovare .
Astfel, din întregul probatoriu administrat în cauză rezultă faptul că atât reclamanta P. I. cât și pârâtul A. A. au adresat pârâtei O. B. o cerere prin care solicitau atribuirea unei locuințe în vederea închirierii/cumpărării imobilului respectiv.Între cei doi a existat o relație de concubinaj în urma căreia au rezultat două minore.Urmare a acestei cereri, așa cum s-a arătat în prezentele considerente, între O. B. și pârâtul A. A. s-a încheiat contractul de închiriere nr 1464/ 19 07 2011, reclamanta și minorele A. M., A. S. și P. Miriam având calitatea de membri ai familiei titularului de contract.
În data de 11 10 2011 O. B. a emis adresă către R. B., nominalizând pe pârâtul A. A. în vederea cumpărării spațiului în litigiu și, urmare a acestei adrese s-a încheiat contractul de închiriere nr 7137/30 11 2011 doar pe numele pârâtului A. A..
P. urmare, instanța apreciază că în mod greșit a fost nominalizat pârâtul A. A. la cumpărarea imobilului situat în mun B., ., ., etj 3, ., înscris în CF_ B., nr top 8782/1/b/2/6/1/1/7/2/33, fără a se ține cont de faptul că reclamanta are în întreținere patru minore și nu dispune de un alt spațiu locativ.
De asemenea, din atitudinea procesuală a pârâtei . a rezultat faptul că din eroare s-a încheiat cu pârâtul A. A. contractul de închiriere nr 7137/30 11 2011, întrucât acesta n-a prezentat situația reală, indicând faptul că este divorțat, omițând să precizeze faptul că în imobil locuiește în fapt fosta concubină împreună cu cei doi copii minori rezultați din relația părților, alături de ceilalați copii ai reclamantei.
Instanța apreciază că, în condițiile în care ar fi fost cunoscută realitatea, nu s-ar mai fi încheiat contractul de închiriere mai sus menționat, cu atât mai mult cu cât pârâta O. B. a efectuat nominalizarea în favoarea lui A. A. în sensul cumpărării imobilului în litigiu și nu al închirierii.
Astfel, instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta P. I. împotriva pârâtelor O. B., ., municipiul B. reprezentat prin primar și A. A. .
Va dispune revocarea nominalizării realizată de pârâta O. B. în beneficiul pârâtului A. A. .
Va obliga pârâta O. B. să realizeze o nouă nominalizare în beneficiul reclamantei, referitor la imobilul situat în mun B., ., ., ., înscris în CF_ B., nr top 8782/1/b/2/6/1/1/7/2/33 .
Va constata încetat contractul de închiriere nr 7137/30 11 2011.
În ceea ce privește restul petitelor instanța le va respinge, deoarece reclamanta, nefiind parte în contractul mai sus identificat, instanța nu poate constata existența unor drepturi locative proprii ale acesteia, întrucât nu există.
Instanța apreciază că în cauză nu a intervenit o cesiune de creanță. Conform art 1833 NCC-chiriașul poate ceda contractul de închiriere a locuinței sau subânchiria locuința numai cu acordul scris al locatorului, caz în care, în lipsa unei stipulații contrare, cesionarul, respectiv sublocatarul răspunde solidar cu chiriașul pentru obligațiile asumate față de locator prin contractul de închiriere, situație ce nu se regăsește în prezenta cauză.
În tem art 274 C pr civilă instanța va obliga pârâții A. A. și O. B. să achite reclamantei suma de 35 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxe de timbru aferente petitelor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta P. I., cu domiciliul procesual ales în B., ..68, ., . împotriva pârâtelor O. B., cu sediul în B., ..51, jud. B., ., cu sediul în B., .,, nr.27, jud. B., municipiul B. reprezentat prin primar, cu sediul în B., ., jud. B. și A. A., cu domiciliul, în B., ., ., ..
Dispune revocarea nominalizării realizată de pârâta O. B. în beneficiul pârâtului A. A..
Obligă pârâta O. B. să realizeze o nouă nominalizare în beneficiul reclamantei, referitor la imobilul situat în mun B., ., ., etj 3, ., înscris în CF_ B., nr top 8782/1/b/2/6/1/1/7/2/33 .
Constată încetat contractul de închiriere nr 7137/30 11 2011 încheiat între pârâții A. A. și ..
Respinge restul petitelor.
Obligă pârâții A. A. și O. B. să achite reclamantei suma de 35 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi: 30 01 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. A. L. T.
Red./Dact. judecător L.A.
31.01.2014 – 6ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7099/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 08/2014. Judecătoria... → |
---|