Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7665/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 7665/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 7890/197/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7665
Ședința Camerei de consiliu din data de 10.07.2015
PREȘEDINTE C. G. Judecător
GREFIER L. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe creditoarea ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE NEPTUN, prin reprez. legal în contradictoriu cu debitorii ȘUNCUTEAN M. și ȘUNCUTEAN E..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Față de dispozițiile art. 94 pct.1 Cod procedură civilă, art. 529 Cod procedură civilă, instanța arată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cerere.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că nu s-a solicitat dezbatere orală, instanța în baza art. 255 c.p.civ. încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, față de dispozițiile art. 394 C.p.c., instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. reclamanta Asociația de P. de Apartamente Neptun, a chemat în judecată pe pârâții Șuncutean M. si Șuncutean E. solicitând instanței obligarea acestora la plata sumei de 4189,35 lei, reprezentând cote restante la întreținere și 1629,97 lei penalități de întârziere.
Reclamanta a formulat această solicitare pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă ( art. 1025 și următoarele, cod procedură civilă), formularul adecvat fiind completat și transmis pârâților, care nu au remis instanței formularul de răspuns.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâții nu au mai achitat cotele de întreținere aferente apartamentului în care locuiesc pe perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015, cuantumul total al acestora ridicându-se la suma de 4189,35 lei .
În susținerea acțiunii, au fost depuse de către reclamantă, în fotocopie următoarele înscrisuri: fișă cont, listele de întreținere, procesul verbal al adunării generale a asociației de proprietari, extras CF_ B. .
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
Pârâții, legal citați, nu au transmis formularul de răspuns, nu au contestat existența raportului juridic descris de reclamantă și nu au opus reclamantei vreo excepție de neexecutare a contractului sau de plată a serviciilor.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite si afișate pentru perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015 de către reclamanta, depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâții datorează asociației pentru această perioada suma de 4189,35 lei.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari :” Toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. „ iar art. 49 alin 1 din același act normativ stipulează: 1) Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice suma cu titlu de restanta, afișată pe lista de plata. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plata, fără ca suma penalizărilor sa poată depăși suma la care s-au aplicat. „.
De asemenea, prin HG nr. 400/02.04.2003, în vigoare din 08.05.2003, s-a stabilit potrivit dispozițiilor art. 25, obligația fiecărui proprietar din condominium de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari în termenul maxim de 15 zile de la data afișării listei de plată, după o perioadă de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit pentru plată asociația de proprietari putând calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, neputându-se depăși însă 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.
Debitul datorat de către pârâții și solicitat de către reclamantă este confirmat de către actele depuse de aceasta din urmă la dosarul cauzei care se coroborează cu listele de plată.
Și în ceea ce privește penalitățile solicitate acestea au fost calculate in condițiile art. 25 din HG nr. 400/2003 modificată si completată și art. 49 alin 1 din Legea nr. 230/2007.
Pe de altă parte, pârâții nu au administrat nici o probă din care să rezulte că nu ar datora aceste sume, nesolicitând administrarea nici unei probe care să ducă la altă concluzie, deși aveau posibilitatea să propună și să administreze probatorii.
Având în vedere dispozițiile legale menționate și situația constatată potrivit înscrisurilor depuse la dosar, instanța reține obligația pârâților de a plăti reclamantei suma totală de 4189,35 lei, reprezentând cote restante la întreținere și 1629,97 lei penalități de întârziere calculate pana la 31.03.2015, astfel că apreciind cererea drept întemeiată, urmează să o admită ca atare .
În temeiul art. 1031 cod procedură civilă pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 320 lei efectuate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de Asociația de P. de Apartamente Neptun cu sediul în B., ., ., . în contradictoriu cu pârâții Șuncutean M. si Șuncutean E. cu domiciliul în B., ., ., jud. B.
Obligă pârâții Șuncutean M. si Șuncutean E. să achite reclamantei suma de 4189,35 lei reprezentând contravaloare cheltuieli întreținere pentru perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015 și 1629,97 lei penalități de întârziere, penalitățile urmând a fi calculate in continuare in cuantum de o,2%/zi începând cu 01.04.2015 pana la momentul plății.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 320 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie de drept
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria B.
Pronunțată în ședința publică din 10.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. G. L. S.
Red. 10.07.15
Th. Red. 10.07.15
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7611/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8488/2015. Judecătoria... → |
---|