Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 10743/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

CIVIL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 10.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A. C. – judecător

GREFIER: M. C. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra excepției de netimbrare a cererii de chemare în judecată în cauza civilă de față care s-a dezbătut în ședința publică din data de 26.10.2015 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 10.11.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța deliberând, a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECATORIA

Constată că prin cererea formulată la data de 02.07.2015 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus contestatoarea AZOIȚĂ S. a solicitat, în contradictoriu cu intimații MĂLUȘELU G. D., MĂLUȘELU Z., ASOCIAȚIA DE P. INDEPENDENȚA, R. M. E., și Biroul Executorului Judecătoresc A. R. L. anularea executării silite din dosarul execuțional nr. 345/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc A. R. L..

Cererea introductivă nu a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru.

Față de dispozițiile art. 10 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru cu modificările ulterioare, instanța a pus în vedere contestatoarei să facă dovada plății taxei judiciare de timbru cu suma de 1.000 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii.

Deși contestatoarea a fost încunoștințată de faptul că trebuie să facă dovada achitării taxei de timbru sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, împrejurare față de care, la data de 26.10.2015, după ce a fost pusă în discuția părților, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției netimbrării acțiunii, excepție invocată din oficiu.

Având în vedere faptul că instanța de judecată este obligată să verifice dacă cererea de chemare în judecată cu a cărei soluționare a fost investită îndeplinește condițiile prevăzute de lege – inclusiv în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor de achitare a taxelor de timbru -, va soluționa cu precădere incidentele procedurale legate de aceste aspecte .

În soluționarea acestei excepții instanța va avea în vedere că potrivit dispozițiilor art. 197 din codul de procedură civilă: „ Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii ”.

Prin urmare, având în vedere reclamanta contestatoare, deși a fost încunoștințată cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru datorată și cu sancțiunea prevăzută de lege, nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 1.000 lei, conform textelor legale invocate mai sus, instanța urmează a admite excepția netimbrării cererii introductive și, în consecință, va dispune anularea acesteia ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.

Anulează acțiunea formulată de contestatoarea AZOIȚĂ S., cu domiciliul în B., ., ., jud. B. în contradictoriu cu intimații MĂLUȘELU G. D., cu domiciliul în B., . nr. 2, ./B., ., ., MĂLUȘELU Z., cu domiciliul în B., . nr. 2, jud. B., ASOCIAȚIA DE P. INDEPENDENȚA, cu sediul în B., ., jud. B., R. M. E., cu domiciliul în B., . nr. 23, ., . și Biroul Executorului Judecătoresc A. R. L., cu sediul în B., .. 64, ., jud. B..

Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria B. în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

C. A. C. M. C. P.

Red.CCA/Dact.PMC/11.12.2015 8 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria BRAŞOV