Pretenţii. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 12239/2015

ROMANIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 10.12.2015

PREȘEDINTE - M. L.- judecător

GREFIER – M. T.

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect “pretenții” formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. SATURN 14 în contradictoriu cu pârâții R. C. și R. C. E..

La apelul nominal facut in sedinta publica, se constata lipsa partilor.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ( incheiere care face corp comun cu prezenta sentință), dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 N.C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru data de 18.11.2015, pentru data de 02.12.2015 și ulterior pentru data de 10.12.2015.

INSTANȚA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE P. SATURN 14 în contradictoriu cu pârâții R. C. și R. C. E. a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 741,47 lei, cu titlu de cheltuieli de întreținere neachitate în perioada ian. 2013-iunie 2014 și la plata sumei de 262,47 lei, penalități de întârzierea aferente aceleași perioade.

Fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâții au beneficiat de serviciile prestate ca urmare a contractării cu furnizorii de utilități și figurează în evidențe pentru perioada menționată, cu debitul indicat prin extrasul de pe ultima listă de plată.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 230/2007.

În dovedirea celor afirmate, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Acțiunea este scutită de taxa judiciară în temeiul art.50 al.2 din Legea nr. 230 /2007.

Pârâții legal citați nu au depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a formula apărări sau pentru a face dovada stingerii debitului prin plată.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele :

Din extrasul de pe ultima listă de plată rezultă că în ian. 2013-iounie 2014 pârâții nu și-au achitat cotele părți de contribuție menționate în listele de plată afișate lunar, deși au beneficiat de serviciile prestate de furnizorii cu care reclamanta are încheiat contract direct.

La debitul lunar restant reclamanta a aplicat penalității de întârziere stabilite conform hotărârii A..

Pârâții, cu toate că au fost citați legal în cauză, nu au contestat debitul și nici nu au făcut dovada stingerii lui prin plată până la pronunțarea prezentei hotărâri .

În drept, instanța reține că potrivit art. 46 din legea nr. 230 /2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari iar potrivit art. 49 din aceeași lege asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată ( aceste penalizări neputând fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere) și care se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, de 20 de zile de la afișarea listei lunare de plată și fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Pentru aceste considerente și văzând și art. 50 al.1 din legea amintită potrivit căruia asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, instanța va admite acțiunea așa cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. SATURN 14 cu sediul în B., .. 3, jud. B. în contradictoriu cu pârâții R. C. și R. C. ambii cu domiciliul în B., ., ..

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 741,47 lei, cu titlu de cheltuieli de întreținere neachitate în perioada ianuarie 2013-iunie 2014 și suma de 262,47 lei reprezentând penalități calculate pentru aceeași perioadă.

Cu drept apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. L. M. T.

M.L. 20 Februarie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria BRAŞOV