Contestaţie la executare. Sentința nr. 4116/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 4116/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 4116/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

CIVIL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.4116

Ședința publică din data de 20.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A. C. – judecător

GREFIER: M. C. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 30.03.2015 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 09.04.2015, respectiv, 20.04.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECATORIA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.12.2014 contestatorul C. N. a formulat, în contradictoriu cu intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI B. - DIRECȚIA FISCALĂ B., contestație prin care a solicitat anularea somației de plată nr._/07.11.2014 emisă în dosarul execuțional nr._/07.11.2014 al intimatului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii contestatorul a arătat că în data de 01.10.2014 a fost sancționat contravențional prin procesul verbal . nr._/01.10.2014, proces verbal împotriva căruia a formulat plângere aflată pe rolul Judecătoriei B.. În aceste condiții executarea silită a amenzii contravenționale ce i-a fost aplicată prin procesul verbal mai sus menționat este suspendată de drept, potrivit dispozițiilor art. 32 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor. Pentru aceste motive contestatorul apreciază că somația contestată a fost emisă prematur, înainte ca obligația de plată să fi devenit scadentă și că suma urmărită silit nu constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 662 din codul de procedură civilă. Pentru motivele mai sus menționate contestatorul a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În drept au fost invocate dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, ale Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 și ale Codului de procedură civilă.

În probațiune contestatorul a depus la dosar copie a somației contestate, copie a depunerii la Judecătoria B. a plângerii împotriva procesului verbal și copie după procesul verbal . nr._/01.10.2014.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei.

Intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI B. - DIRECȚIA FISCALĂ B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind rămasă fără obiect, arătând că, în ceea ce privește formele de executare silită, acestea au încetat și că a dispus anularea măsurii de executare a somației nr._. Pe de altă parte, intimatul consideră că formele de executare efectuate în baza dosarul execuțional nr._/07.11.2014 au fost îndeplinite în conformitate cu dispozițiile art. 141 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală

În drept au fost invocate dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, ale codului de procedură civilă și ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI B. - DIRECȚIA FISCALĂ B. a formulat cerere de chemare în garanție a POLIȚIEI LOCALE B. în care a arătat că, în situația în care va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către contestator, chematul în garanție să fie, la rândul său, obligat să-i plătească aceste cheltuieli deoarece la data la care s-a solicitat executarea silită, agentul constatator avea cunoștință de faptul că s-a formulat plângere împotriva procesului verbal ce constituie titlu executoriu.

Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimat prin care a arătat că nimeni nu-și poate invoca propria turpitudine și, prin urmare, acesta din urmă trebuie obligat la plata cheltuielilor de judecată în situația admiterii cererii sale.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Contestatorul C. N. a formulat contestație la executare împotriva formelor de executare începute în dosarul execuțional nr._/07.11.2014 al intimatului C. L. AL MUNICIPIULUI B. - DIRECȚIA FISCALĂ B., motivat de faptul că titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită împotriva sa, respectiv procesul verbal . nr._/01.10.2014, a fost contestat la instanța de judecată și, prin urmare, nu putea fi pus în executare.

Intimatul, prin întâmpinarea formulată, a recunoscut starea de fapt reținută de contestator în acțiunea formulată, însă a solicitat respingerea contestației ca rămasă fără obiect urmare a încetării executării silite începute împotriva acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 37 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „ procesul verbal neatacat în termenul prevăzut de art. 31 constituie titlu executoriu, fără vreo altă modalitate”.

Potrivit textului de lege mai sus menționat, pentru ca un proces verbal prin care s-a aplicat o sancțiune contravențională să poată constitui titlu executoriu este necesar să nu fie atacat în instanță în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 din același text de lege.

În cazul dedus judecății petentul a făcut dovada faptului că a atacat procesul verbal prin care a fost sancționat contravențional în termenul prevăzut de lege, aspect recunoscut și de către intimat prin întâmpinarea formulată.

În condițiile în care procesul verbal a fost atacat în instanță, acesta nu poate constitui titlu executoriu și, prin urmare, formele de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr._/07.111.2014 au avut la bază un înscris ce nu poate fi considerat titlu executoriu în conformitate cu dispozițiile art. 37 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Instanța nu poate reține apărarea intimatului prin care solicită respingerea contestației ca fiind lipsită de obiect, câtă vreme aceasta nu a depus nici o dovadă la dosarul cauzei din care să rezulte încetarea executării silite în dosarul execuțional nr._/07.11.2014.

Pentru motivele de mai sus instanța urmează a admite contestația la executare formulată de către contestatorul C. N. și, în consecință, va dispune anularea somației de plată nr._/07.11.2014 emisă în dosarul execuțional nr._/07.11.2014 al intimatului C. L. AL MUNICIPIULUI B. - DIRECȚIA FISCALĂ B..

Constatând culpa procesuală a intimatului instanța, în baza dispozițiilor art. 453 cod procedură civilă, îl va obliga pe aceasta la plata către contestator a sumei de 29,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care 20 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței de la fila 20 și 9,70 lei cheltuieli cu taxe poștale, conform chitanței de la fila 34.

Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI B. - DIRECȚIA FISCALĂ B., instanța reține că cererea de chemare în garanție, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 72 și următoarele din codul de procedură civilă, presupune existența unui raport juridic între cel ce cheamă în garanție și cel chemat în garanție. În cazul dedus judecății între intimatul și chematul în garanție nu există nici un raport juridic care să justifice o asemenea cerere.

Pentru motivele mai sus menționate instanța apreciază cererea de chemare în garanție formulată de intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI B. - DIRECȚIA FISCALĂ B. ca fiind neîntemeiată și, în consecință, urmează a o respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatorul C. N., cu domiciliul în B., ., ., . în contradictoriu cu intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI B. – DIRECȚIA FISCALĂ B., cu sediul în B., ., jud. B. și, în consecință:

Anulează somația de plată nr._/07.11.2014 emisă de intimat în dosarul de executare nr._/07.11.2014.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI B. – DIRECȚIA FISCALĂ B. în contradictoriu cu chematul în garanție POLIȚIA L. B., cu sediul în B., .. 62-64, jud. B.

Obligă intimatul la plata către contestator a sumei de 29,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria B., în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

C. A. C. M. C. P.

Red.CCA/Dact.PMC/08.07.2015 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4116/2015. Judecătoria BRAŞOV