Fond funciar. Sentința nr. 9288/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 9288/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 9288/2015
ROMANIA
JUDECATORIA BRASOV
DOSAR CIVIL NR._ /2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9288
Ședința publica din data de 02.10.2015
P.: C. M.
GREFIER: A. P.-C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect „fond funciar” formulată de reclamanta C. N. DE CAI FERATE CFR SA PRIN SUCURSALA RCF BRASOV în contradictoriu cu pârâții V. P., INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDETUL BRASOV, C. J. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PREFECT, C. L. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PRIMAR.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezintă c.j. S. E. pentru reclamantă, av. D. I. pentru pârâta V. P. și av. F. A. pentru pârâta C. L. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PRIMAR, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul reclamantei depune la dosar delegație.
Reprezentantul pârâtei depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța acordă cuvântul părților asupra cererii de renunțare la judecata în contradictoriu cu pârâtele C. J. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PREFECT și C. L. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PRIMAR.
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la cererea de renunțare la judecată. Totodată, arată că se opune cheltuielilor de judecată solicitate de pârâta C. L. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PRIMAR, apreciind că onorariul avocațial solicitat este prea mare, în comparație cu volumul de muncă depus.
Reprezentantul pârâtei, av. F. A., având cuvântul, solicită instanței să ia act de cererea de renunțare la judecată, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 2500 lei. Totodată, arată că au formulat întâmpinare, au depus la dosar înscrisuri și s-au și prezentat la termenul de judecată. De asemenea, arată că reclamanta a formulat cerere de renunțare, doar după ce au invocat ei prin întâmpinare excepția lipsei calității procesual pasive.
Reprezentantul pârâtei, av. D. I., având cuvântul, solicită instanței să ia act de cererea de renunțare la judecată.
Instanța pune în discuție necesitatea disjungerii petitului având ca obiect judecarea în contradictoriu cu pârâtele C. J. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PREFECT și C. L. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PRIMAR, apreciind că soluționarea acestuia duce la întârzierea soluționării prezentei cauze.
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, arată că este de acord cu disjungerea petitului.
Reprezentantul pârâtei, av. F. A., având cuvântul, arată că este de acord cu disjungerea petitului.
Reprezentantul pârâtei, av. D. I., având cuvântul, arată că este de acord cu disjungerea petitului.
Instanța dispune disjungerea petitului având ca obiect judecarea în contradictoriu cu pârâtele C. J. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PREFECT și C. L. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PRIMAR, și înregistrarea pe cale separată, având ca obiect “ fond funciar”, urmând a se forma dosar separat cu număr nou de înregistrare, apreciind că soluționarea acestuia duce la întârzierea soluționării prezentei cauze și a lua act de renunțare la judecata în contradictoriu cu pârâtele C. J. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PREFECT și C. L. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PRIMAR.
F. de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare.
JUDECATORIA
Având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată de reclamant, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 406 N.C.p.c., conform cărora titularul cererii poate să renunțe oricând la judecată fie verbal in ședință, fie prin cerere scrisă, instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată.
Urmează a dispune reducerea onorariului avocațial pentru pârâta C. L. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PRIMAR, apreciind ca fiind mult prea mare pentru volumul de muncă prestat, la suma de 500 lei.
DISPUNE
Ia act de renunțarea reclamantei C. N. DE CAI FERATE CFR SA PRIN SUCURSALA RCF BRASOV cu sediul în B., POLITEHNICII, nr. 1, J. B. la judecarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „fond funciar”, formulată în contradictoriu cu pârâtele C. J. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PREFECT cu sediul în B., EROILOR, nr. 5, J. B. și C. L. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PRIMAR cu sediul în B., EROILOR, nr. 8, J. B..
Reducerea onorariului avocațial pentru pârâta C. L. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PRIMAR la suma de 500 lei.
Obligă reclamanta C. N. DE CAI FERATE CFR SA PRIN SUCURSALA RCF BRASOV la plata către pârâta C. L. BRASOV DE APLICARE A LEGII 18/1991 PRIN PRIMAR a sumei în valoare de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.10.2015.
P. GREFIER
C. M. A. P.-C.
← Grăniţuire. Sentința nr. 4651/2015. Judecătoria BRAŞOV | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 9369/2015. Judecătoria... → |
---|