Obligaţie de a face. Sentința nr. 6769/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 6769/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 6769/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚĂ NR. 6769

Ședința din Camera de Consiliu 23.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. M. - judecător

GREFIER: L.-B. G.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect “obligație de a face” privind reclamantul D. M., în contradictoriu cu pârâtul MUSTATĂ M..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în ședință publică din data de 09.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 23.06.2015, când a dat următoarea hotărâre:

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei de față.

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul instanței la data de 30.10.2014 sub numărul_, reclamanta D. M., a chemat în judecată pe pârâtul M. M., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună radierea autoturismului marca Dacia, cu număr de înmatriculare_ din evidențele Serviciului Public Comunitar, Regim Permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor B., de pe numele reclamantei și înscrierea pe numele pârâtului cumpărător.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta D. M. a arătat că la data de 30.07.2013 a vândut pârâtului M. F. M., autoturismul marca Dacia 1310 cu număr identificare UU1R11711S2559526, ._, nr. înmatriculare_, însă acesta din urmă nu a înscris autoturismul pe numele său. Ba, mai mult, pârâtul a circulat cu autoturismul care a făcut obiectul vânzării, în acest timp, fără a deține rovinietă și întrucât autoturismul figurează încă înscris pe numele reclamantului aceasta a fost sancționată contravențional de către CNADNR.

Reclamantul și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile O.U.G. 195/2002, Ordinul MAI 1501/2006, O.G. 15/2002, O.G. 2/2001.

Cererea a fost legal timbrată.

În probațiune reclamanta a anexat cererii formulate, certificatul de înmatriculare, procesul verbal de scoatere din evidență a auto, talonul mașinii, procesul verbal de constatare a contravenției, cărțile de identitate ale părților.

Pârâtul M. F. M. nu a folosit nici un mijloc procesual în apărare, nedepunerea întâmpinării, echivalează cu recunoașterea pretențiilor reclamantului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 30.07.2013, reclamanta D. M. a vândut pârâtului M. F. M., autoturismul marca Dacia 1310 cu număr identificare UU1R11711S2559526, ._, nr. înmatriculare_ . Cu ocazia vânzarii autoturismului, reclamanta a predat pârâtului autoturismul împreuna cu certificatul de înmatriculare al acestuia urmând ca pârâtul să procedeze la înmatricularea autoturismului pe numele său. Părțile aveau obligația să se prezinte la Serviciul Înmatriculări Auto cu certificatul și numerele de înmatriculare ale autoturismului cumpărat pentru radierea, respectiv înmatricularea acestuia însă pârâtul nu a dat curs acestei obligații. Mai mult, pârâtul a circulat cu autoturismul care a făcut obiectul vânzării fără a deține rovinietă și întrucât autoturismul figurează încă înscris pe numele reclamantului acesta a fost sancționat contravențional.

Din aspectele menționate rezultă că părțile au executat convenția de vânzare-cumpărare, situație în care instanța este ținută să constate că în speță a intervenit un transfer de proprietate, în urma căruia autoturismul sus-menționat a intrat în patrimoniul pârâtului.

Potrivit prevederilor art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestuia. Art. 17 alin. 2 din același act normativ statuează: radierea din evidență a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altor persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului. Rezultă astfel că pârâtul, în calitate de proprietar al autoturismului menționat, avea obligația de a cere radierea autoturismului de pe numele reclamantului și înscrierea acestuia pe numele său. Această obligație nu a fost îndeplinită, situație de natură a prejudicia pe fostul proprietar care, în baza vechilor mențiuni existente în evidențele autorităților, este ținut în continuare a achita taxele și impozitele autoturismului care nu-i mai aparține, precum și eventuale amenzi datorate de lipsa rovinietei pentru acest autoturism. Pentru aceste considerente instanța va dispune radierea autoutilitarei de pe numele reclamantei.

Reținând culpa procesuală a pârâtului, în baza art. 453 c. pr. Civilă obligă pârâtul la plata sumei de 20 lei reprezentând taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta D. M. domiciliată în B., ., ., în contradictoriu cu pârâtul M. M. domiciliat în comuna Tărlungeni, . B, Județul B..

Dispune radierea autoturismului marca Dacia 1310, nr. identificare UU1R11711S2559526, ._, cilindreee 1397cmc, nr. înmatriculare_, din evidențele Serviciului Înmatriculări Auto din cadrul Poliției Brasov, de pe numele reclamantei D. M..

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședință publică azi 23.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. M. L.-B. G.

Red. M.M. / 21.09.2015/4 ex.

Dact. G.L./ 21.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 6769/2015. Judecătoria BRAŞOV