Pensie întreţinere. Sentința nr. 3365/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 3365/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 28505/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3365
Ședința publică din 02.04.2015
PREȘEDINTE – A. R. V. - Judecător
GREFIER – G.-M. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 19.03.2015 conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 02.04.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANȚA
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată la data de 09.10.2014 sub nr._, reclamantul M. M. în contradictoriu cu pârât M. A. M. a solicitat sistarea plății pensiei de întreținere către aceasta din urmă, pensie stabilită prin sentința civilă nr._ din 04.07.2014 a Judecătoriei B..
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în prezent pârâta a devenit majoră și nu mai este în continuarea studiilor, întrucât nu a promovat examenul de bacalaureat, situație față de care nu se mai justifică plata pensiei de întreținere în favoarea acesteia. Arată că, pentru a beneficia de întreținere, copilul trebuie să dovedească stăruință în continuarea studiilor și obținerea unor rezultate corespunzătoare, astfel că în speță nu mai sunt întrunite condițiile pentru plata pensiei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 499 alin.3, art. 531 cod civil și Decizia de îndrumare nr. 2/1971 a Plenului Tribunalului Suprem.
În probațiune, reclamantul a depus sentința civilă menționată, adeverință de Liceul „G. M.” S., certificat de naștere, copia actului de identitate al pârâtei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantului la plata de cheltuieli de judecată (f.13).
În apărare a arătat că, prin sentința civ. nr._/04.07.2013 a Judecătoriei B., pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea sa, în cotă de ¼ din venitul net al reclamantului, până la terminarea studiilor sau noi dispoziții ale instanței, iar pârâta se află în continuarea studiilor, fiind elevă la Liceul tehnologic „V. J.” din S., îndeplinind condițiile prevăzute de art. 499 alin.3 și art. 529 Cod civil.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 499 alin.3 Cod civil, art. 205 Cod procedură civilă.
În probațiune a depus înscrisuri.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri pentru ambele părți și a fost întocmit referat de anchetă socială la locuința pârâtei (f.23).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 04.07.2013 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul civ. nr._ reclamantul a fost obligat să plătească în favoarea pârâtei, majoră aflată în continuarea studiilor, cota de ¼ din venitul său net, de la data introducerii acțiunii - 21.03.2013- până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani (f.7).
Conform art. 524 Cod civil, are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale.
Conform art. 499 alin. 3 Cod civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani. În consecință, prin împlinirea vârstei majoratului de către descendent, obligația de întreținere încetează în condițiile în care nu este în continuarea studiilor.
Reclamantul afirmă că pârâta nu mai este în continuarea studiilor, aceasta absolvind liceul fără promovarea examenului de bacalaureat, depunând în acest sens adeverința de absolvire a studiilor nr. 734/20.10.2014 emisă de Liceul Teoretic „Goerge M.” din Mun. S. (f.77), aspect recunoscut și de pârâtă la interogatoriu (f.32).
În cauză pârâta a dovedit însă că este în continuarea studiilor, conform adeverinței nr. 2812 din 11.11.2014 emisă de Liceul Tehnologic „V. J.” din S. (f.15) din care rezultă că este în continuarea studiilor fiind elevă anul I la curs postliceal, la învățământ seral.
Această împrejurare rezultă și din referatul de anchetă socială, din care rezultă și faptul că pârâta nu realizează venituri, singurul venit fiind al mamei, de 1000 lei lunar, insuficient pentru continuarea studiilor și pregătirea profesională a pârâtei (f. 24)
În consecință, pârâta este îndreptățită să beneficieze de pensie de întreținere, conform art.499 alin.3 Cod civil, aceasta neavând venituri proprii și fiind în continuarea studiilor, legea nefăcând distincție între învățământul de zi sau seral, astfel că cererea reclamantului este nefondată și urmează a fi respinsă.
Conform art. 453 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, reclamantul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Com. Prejmer, ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta M. A. M., domiciliată în S., Cartier Ș. cel M. ., ..
Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. R. V. G.-M. B.
ARV/ 25.05.2015
Ex.4
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 4387/2015. Judecătoria BRAŞOV | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 5466/2015.... → |
---|