Pretenţii. Sentința nr. 9409/2015. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9409/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 9409/2015
Dosar nr._/226/2014
Operator de date cu caracter personal nr. 3062
ROMANIA
JUDETUL BRASOV
JUDECATORIA BRASOV
Sentința civilă nr. 9409
Ședința publică din data de 22.09.2015
Instanța constituită din
Președinte – D. C.
Grefier – C. D.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul, M. R. și pe pârâtul, L. C., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 07.10.2015, când a dat următoarea hotărâre:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 06.08.2014 sub nr. 1_, reclamanta M. Reșița prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâtul C. L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral creat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul, în cadrul emisiuni ”În Premieră” difuzată pe postul Antena 3 la data de 29.04.2014, ora 21, a făcut afirmații referitoare la traficarea puilor de urși la grădina zoologică din mun. Reșița, ce nu corespund adevărului și care au prejudiciat grav imaginea, demnitatea și reputația reclamantei, în calitate de proprietară a grădinii zoologice. Pârâtul a făcut afirmații legate de traficarea și torturarea urșilor aflați în captivitate, afirmații foarte grave, ce au avut drept scop prejudicierea imaginii instituției. Totodată, au fost filmate cadre cu vechiul amplasament al grădinii zoologice, pentru a se acredita ideea că acolo urșii sunt torturați. Interviul a fost prezentat în mod tendențios și este posibil să fie o răzbunare a administratorilor rezervației din Zărnești care ceruseră doi urși cu titlu gratuit dar cărora li s-a propus un schimb de urși sau contravaloarea lor în bani, cf. unei hotărâri a Consiliului Local. Parcul zoologic a fost extins și respectă toate normele europene în domeniu. Față de această situație sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 30 din Constituția României și art. 10 din CEDO. Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine. Dreptul la liberă exprimare nu este absolut, exercițiul său putând fi restrâns dacă limitarea este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică. Totodată, sunt aplicabile cauzei prevederile art. 1349 și art. 1357 din Codul Civil referitoare la răspunderea civilă. Pârâtul a prezentat cu intenție Grădina Zoologică Reșița ca fiind un loc al torturii pentru animale, solicitând reporterilor să filmeze cadre cu vechea locație care nu mai este funcțională din noiembrie 2013, acreditându-se că acolo sunt ținute animalele și că anumite persoane fac trafic cu puii de urși. Prin activitatea sa, pârâtul a depășit sfera caracterului informativ, aducând grave atingerii reclamantei. Sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale referitoare la prejudiciu, legătura de cauzalitate și vinovăție.
Ca temei legal al acțiunii, reclamanta a invocat prevederile art. 253, 257, 1349, 1357 C. civ., 192 C.pr.civ.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu înregistrarea emisiunii ”În Premieră”. A depus la dosar hotărârea nr. 167/30.05.2014 (f.9), CD (f. 11)
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru conform dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru în cuantum de 100 lei.
Pârâtul a depus întâmpinare (f. 20) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată. În motivarea întâmpinării, reclamantul a arătat faptul că singurul aspect din cererea de chemare în judecată care corespunde realității este acela că a fost chemat să vorbească în cadrul emisiunii ”În Premieră” despre situația urșilor din România. Reprezentantul legal a scos din contextul dialogului purtat o . afirmații pe care le-a catalogat ca fiind calomnioase. La începutul anului 2014, pârâtul a fost contactat de reporterii Antena 3 în vederea realizării unui material despre situația urșilor din România. Pârâtul, în calitate de membru al Asociației Milioane de Prieteni, cunoștea situația urșilor din Gradina Zoologică din Reșița ca urmare a unor sesizări din partea vizitatorilor. Au început demersurile pentru preluarea a 2-3 exemplare de urși bruni ținuți în cuști, în condiții improprii. Arată pârâtul că angajații primăriei au afirmat că ”în orice primează banii”, deși încălcau normele legale. Reprezentantul grădinii Zoologice a contactat asociația al cărei membru este pârâtul și i-a solicitat ajutorul prin preluarea a doi urși, un mascul și o femelă. Arată pârâtul că deși un reprezentant al Primăriei Reșița a afirmat că s-r fi născut în captivitate doi urși, unul dintre aceștia a dispărut fără urmă. În perioada martie aprilie 2014, s-a ajuns la un acord referitor la preluarea unei ursoaice cu cei doi pui de urs însă cu o săptămână înainte pârâtul a fost contactat de I. D. care l-a informat că primarul ar dori să se plătească contravaloarea exemplarelor ce urmau a fi transferate. Asociația a refuzat acest lucru, existând o interdicție de vânzare a animalelor sălbatice. Reportajul realizat a fost unul profesionist iar situația urșilor de la Reșița este bine cunoscută în zonă.
Mai susține pârâtul că M. Reșița nu este titularul drepturilor pretins încălcate. Demnitatea, imaginea și reputația sunt drepturi strâns legate de o ființă umană nu de o UAT. Fiind strâns legate de o persoană fizică, aceste drepturi nu pot fi extinse la o persoană juridică.
Referitor la libertatea de exprimare, aceasta este consacrată de art. 10 CEDO. Pârâtul nu a urmărit afectarea reputației vreunei persoane iar afirmațiile pretins calomnioase sunt scoase din context, nefăcând niciodată afirmația potrivit căreia puii de urs sunt traficați ci doar s-a referit la faptul că unul dintre pui a fost probabil vândut, de vreme ce chiar reprezentanții grădinii zoologice s-au contrazis afirmând fie că s-a născut un pui de urs, fie doi.
Referitor la condițiile răspunderii civile delictuale, acestea nu sunt îndeplinite în speță. Reclamantul nu a dovedit care este fapta ilicită pretins comisă, prejudiciul material și moral și evident nici legătura de cauzalitate.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 205 și următoarele din Codul de Procedură Civilă.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu un martor. A depus la dosar planșă foto (f. 25), adrese către ANSVSA (f. 26-27), email (f. 29), Adresă ANSVSA, adresă Comisariatul Județean C. S., planșă foto (f. 33-36), corespondență email, pliant.
Pârâtul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că pentru a accepta ideea invocată de pârât referitoare la aprecierea asupra unei judecăți de valoare, ar trebui să existe un fundament în ceea ce privește mediul de viață al unui urs și noțiunile de drept penal. Din cuprinsul emisiunii nu rezultă că urșii filmași se aflau într-o perioadă de tranziție către o nouă locație. Cu toate acestea, pârâtul, despre care nu se cunoaște dacă a efectuat personal verificări la fața locului, afirmă că mediul în care trăiau acei urși era în contradicție cu normele legale în vigoare. Referitor la prejudiciu, acesta constă în viabilitatea unor proiecte de dezvoltare a Grădinii Zoologice.
La termenul din data de 05.05.2015, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba materială cu înregistrările audio-video și proba cu interogatoriul pârâtului. Pentru pârât, a încuviințat proba cu înscrisuri.
La termenul din 16.06.2015, a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtului (f. 67-69). Totodată, instanța a încuviințat pentru reclamant și pârât proba cu câte un martor.
Pârâtul a depus la dosar un set de înscrisuri, constând în corespondență și planșă foto (f. 80-91).
La termenul din data de 22.09.2015, a fost audiat martorul B. V. (f. 100), pârâtul arătând că înțelege să renunțe la administrarea probei cu un martor, ce i-a fost încuviințată.
Analizând cererea de chemare în judecată, instanța reține următoarele:
La data de 29.06.2014, ora 21,00, la postul de televiziune Antena 3, s-a difuzat emisiunea ”În Premieră”, având ca subiect situația urșilor din România. În cadrul acestei emisiuni au fost prezentate o . cazuri particulare ale unor urși ținuți în captivitate, unii dintre ei fiind preluați de Asociația Milioane de Prieteni și adăpostiți în rezervația de la Zărnești, jud. B.. În cadrul aceleași emisiuni, a fost prezentată și situația urșilor aflați în captivitate la Grădina Zoologică din Reșița. În acest sens, au fost prezentate diverse cadre cu urșii aflați în cuști, fiind totodată intervievați mai mulți angajați ai Primăriei Reșița. Dintre aceștia, martora V. B., director Serviciul Public Reșița, care a afirmat că acei urși ar fi urmat să fie dați la schimb sau pe bani, la întrebarea reporterului răspunzând că ”în orice primează banii”. Pârâtul Cioneag L., intervievat în calitate de membru al Asociației Milioane de Prieteni, a afirmat că a purtat mai multe discuții cu reprezentanții Grădinii Zoologice în vederea preluării unor urși însă la un moment dat i s-a transmis urși nu vor fi dați decât în schimbul unor bani. Totodată, au fost intervievați directorul Grădinii Zoologice, I. D., care a afirmat că în grădina zoologică s-a născut un pui de urs, dar și T. C., director tehnic în cadrul Primăriei din mun Reșița, care a afirmat că s-ar fi născut doi pui de urs în captivitate. În acest context, în care nimeni nu știa ce s-a întâmplat cu cel de-al doilea pui de urs, pârâtul a afirmat faptul că ”Este penal. Riști amendă penală sau 1 an de închisoare”, fără a face referire la vreo persoană determinată, reporterul fiind cel care a afirmat că puiul a fost cel mai probabil vândut. Referirea la doi urși născuți în captivitate a fost făcută și într-un email având ca expeditor ”zoo_reșița@yahoo.. D., directorul grădinii zoologice. Chiar reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, susține că vânzarea urșilor este legală și că le-a fost propusă administratorilor Rezervației de la Zărnești (deși ei doreau un schimb gratuit), în concordanță cu HCL 167/2014 (f. 9).
În materie civilă, instanța reține că art. 1357 cod civil consacră regula de principiu potrivit căreia obligația de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, se naște direct și nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte ilicite.
Ca atare, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului trebuie întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1357 alin. 1 C. civ., și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cazat prejudiciul.
În ceea ce privește fapta ilicită, reclamantul susține că aceasta ar consta în afirmațiile pârâtului din care s-a desprins ideea că la Grădina Zoologică din Reșița animalele ar fi torturate și că anumite persoane fac trafic cu pui de urși.
A arătat reclamantul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 30 din Constituție și art. 10 din CEDO, invocând cauza Von Hannover contra Germaniei precum și limitele libertății jurnalistice.
În primul rând, cauza Von Hannover contra Germaniei nu are absolut nicio legătură cu speța de față. Acea cauză se referă la protecția vieții private a unei personalități publice (fiica prințului Rainier III de Monaco), fotografiată în ipostaze pe care aceasta le dorea a fi păstrate intime. Așadar, este vorba despre o persoană privată, o persoane fizice, nu despre imaginea unei instituții publice – UAT Reșița, respectiv Grădina zoologică, fiind protejat dreptul la viată privată (art. 8 din Convenție).
Totodată, referitor la libertatea jurnalistică și limitările pe care și aceasta ar trebui să le comporte, este evident faptul că pârâtul nu are calitatea de jurnalist, ci de reprezentant al unui ONG, fiind astfel de prisos orice comentarii privitoare la limitele libertății presei, de vreme ce calitatea de pârât nu o au realizatorii emisiunii ”În Premieră”, care sunt jurnaliști, ci o persoană fizică.
Cu toate acestea, afirmațiile pârâtului trebuie analizate pe tărâmul protecției și a limitărilor stabilite de art. 10 din Convenția EDO, aceasta fiind aplicabilă în speță însă din cu totul altă perspectivă decât cea invocată de reclamant.
Potrivit art. 10 din Convenție, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
În analiza pretinsei încălcări a art. 10 din Convenție, trebuie în primul rând calificat discursul analizat. Astfel este evident că problematica urșilor ținuți în captivitate vizează o problemă de interes general, tratând un subiect care interesează opinia publică, cel puțin o parte a acesteia. Instanța apreciază că afirmația pârâtului referitoare la faptul că o eventuală vânzare a urșilor ar constitui un aspect de natură penală reprezintă o judecată de valoare. După cum s-a stabilit în jurisprudența Curții EDO, judecățile de valoare nu trebuie demonstrate, întrucât adevărul lor nu este relevant, acestea beneficiind de protecție cu condiția să se bazeze pe niște fapte adevărate sau să fie susținute de o argumentare logică.
În contextul în care este adevărat că Legea nr. 191/2002 se face referire la posibilitatea vânzării animalelor deținute în grădini zoologice, dar doar în anumite condiții. Totodată, chiar în HCL depusă de reclamant, vânzarea animalelor sălbatice trebuie efectuată în condiții de transparență. Or, este evident că, în contextul în care nici un angajat al Primăriei Reșița nu a putu oferi o explicație plauzibilă referitoare la motivele pentru care mai exista în captivitate un singur urs, afirmația pârâtului nu apare ca fiind în nici un caz denigratoare, fiind justificată de ezitarea autorităților, după cum chiar acesta susține în întâmpinare. Totodată, dacă faptul de a vinde urși aflați în captivitate constituie sau nu infracțiune sau contravenție nu poate leza pe reclamant, de vreme ce nu s-a emis o acuzație efectiva la adresa vreunei persoane, pârâtul exercitându-și dreptul la liberă exprimare fără a vătăma pe cineva. Ca atare, față de aceste aspecte, instanța apreciază că nu există o faptă ilicită, nefiind îndeplinită prima dintre condițiile necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului, motiv pentru care nu se mai impune analiza condițiilor privitoare la prejudiciu, legătură de cauzalitate, respectiv vinovăție.
Potrivit art. 30 din Constituție:„(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (3) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații. (4) Nici o publicație nu poate fi suprimată. (5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării. (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.”
Deși reclamantul a făcut trimitere la acest articol din Legea fundamentală în cererea de chemare în judecată, de fapt acest text de lege îi profită pârâtului, prin aceea că se consacră principiul inviolabilității libertății de exprimare, desigur, cu limitările impuse de demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și dreptul la propria imagine. În cauza de față, după cum instanța a subliniat mai sus, pârâtul și-a exercitat dreptul la liberă exprimare cu privire la un subiect de interes general, și anume situația urșilor aflați în captivitate la Grădina zoologică din mun. Reșița, emițând o judecată de valoare ce are însă o bază factuală, respectiv conversația purtată cu un reprezentant al grădinii zoologice, dar și semnalări ale diverselor persoane referitoare la condițiile în care erau ținuți urșii în captivitate. În contextul în care Primăria Reșița, respectiv Grădina Zoolgică Reșița sunt instituții de drept public, care își desfășoară activitatea după norme de drept public, fiind finanțate din bani publici, este normal ca într-o societate democratică să se permită opiniei publice realizarea unui control asupra modului de desfășurare a activității acestora. Este evident că funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul unei instituții publice, deși beneficiază de protecția instituită de art. 10, trebuie să suporte limite ale criticii, atât din partea cetățenilor, cât și a media, mult mai largi. Ca atare, nu se poate susține că s-au adus prejudicii demnității, onoarei sau vieții particulare a vreunui funcționar din cadrul Primăriei Reșița ori instituțiilor subordonate prin afirmațiile pârâtului.
Referitor la art. 253 din Codul Civil privitor la repararea prejudiciilor nepatrimoniale cauzate persoanelor juridice, instanța apreciază că, de vreme ce nu există nici măcar o faptă ilicită a pârâtului, nu poate fi vorba despre niciun prejudiciu. În orice caz, chiar acceptând că afirmația pârâtului referitoare la aspecte de natură penală care s-ar fi derulat la Primăria Reșița prin vânzarea unui pui de urs ar reprezenta o faptă ilicită, nu poate fi calificată ca fiind prejudiciabile în contextul dat, al imposibilității funcționarilor din cadrul primăriei de a oferi o explicație pertinentă privitoare la numărul real de urși care s-au născut în captivitate.
Deși este adevărat că art. 257 din Codul civil stipulează că dispozițiile privitoare la apărarea drepturilor nepatrimoniale se aplică prin asemănare și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice, aceste drepturi nepatrimoniale pretins lezate nu pot consta, astfel cum invocă reclamantul, dreptul la demnitate, acesta fiind intrinsec legat de o persoană fizică și nu de una juridică. Referitor la dreptul de a-și proteja reputația, deși acest drept îi aparține și persoanei juridice, în cauza de față, raportat la ansamblul speței, nu a fost lezat prin afirmația petentului. Pe lângă inexistența faptei ilicite, reclamantul nu a dovedit nici prejudiciul pretins cauzat, o ipotetică influență asupra viabilității unor proiecte de dezvoltare a Grădinii Zoologice neputând fi luată în seamă, de vreme ce prejudiciul, condiție a răspunderii delictuale, trebuie să fie cert și determinat sau cel puțin determinabil, iar nu ipotetic. Deși martora B. V. (f. 100) a declarat că după acel reportaj s-a constatat o scădere a numărului vizitatorilor la Grădina zoologică și o scădere a veniturilor, nu s-a dovedit existența unei legături de cauzalitate între afirmațiile pârâtului și acest aspect (de altfel, neprobat, simpla afirmație nefiind suficientă).
Referitor la toate celelalte aspecte, privitoare la condițiile în care erau ținuți urșii în Grădina Zoologică, filmările efectuate etc., instanța apreciază că răspunderea pentru acestea aparține realizatorilor emisiunii și nu pârâtului. Acesta din urmă a dat un interviu în cadrul acelei emisiuni, însă nu are calitatea de jurnalist și nici nu a acționat într-o asemenea calitate. A susține că responsabilitatea pentru materialul jurnalistic i-ar aparține acestuia este un non sens, afirmațiile sale neputând fi extrapolate la întreaga emisiune difuzată în acea seară.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază ca nefondată acțiunea formulată de reclamant, motiv pentru care o va respinge ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, cf. art. 453 al. 1 C.pr.civ., „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”. În cauza de față, pârâtul a solicitat obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată, astfel. A fost dovedită efectuarea următoarelor cheltuieli: 1000 lei cu titlu de onorariu avocat. (f. 96-99). Față de cererea pârâtului și având în vedere soluția dată capătului principal de cerere, instanța urmează a admite cererea pârâtului, în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 de lei, acesta fiind justificat prin raportare la complexitatea cauzei și activitatea depusă de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul M. Reșița, prin rep. Legal, cu sediul în R., 1 DECEMBRIE 1918, nr. 1A, jud. C.-S., în contradictoriu cu pârâtul Cioneag L., domiciliat în BRASOV, ROVINE, nr. 5, jud. B..
Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B. sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.10.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
D. CATRINICICRISTINA D.
Red. D.C.4 ex./08.12.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 9334/2015. Judecătoria BRAŞOV | Obligaţie de a face. Sentința nr. 9415/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
|---|
