Situaţie juridică minor. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 11/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 10855/2015

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 11.11.2015

Completul de judecată constituit din:

P.- E. B. – judecator

Grefier- L. C.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 15.10.2015, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 28.10.2015, 11.11.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța a pronunțat sentința de mai jos:

JUDECATORIA

Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta O. E. – L. a chemat în judecată pe pârâtul O. Nicușor – D. solicitând obligarea pârâtului să își dea acordul pentru întocmirea pașaportului individual pe numele minorului O. Daniele – I., născut la data de 25.08.2007 și obligarea pârâtului să își dea acordul pentru ca minorul să călătorească din Italia în orice altă țară, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de acord al pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

În expunerea de motive, reclamanta arătă că, prin sentința civilă nr._/2014 a Judecătoriei B. s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre ea și pârât, iar minorului O. Daniele – I., născut la data de 25.08.2007 i s-a stabilit locuința la mamă în Italia, unde se află și în prezent.

Reclamanta a mai arătat că deși a încercat să obțină consimțământul de la pârât pentru ca minorul să poată călători în străinătate, demersurile au rămas fără rezultat întrucât pârâtul refuză să-și exprime consimțământul, astfel că, nu se poate deplasa împreună cu copilul în străinătate.

Întrucât pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. 1 și 5 Cod proc.civ. instanța a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 208 alin. 2 Cod proc.civ. în sensul că a decăzut pârâtul din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

În probațiune, s-au depus înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr._/2014 a Judecătoriei B. s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, iar minorului O. Daniele – I., născut la data de 25.08.2007 i s-a stabilit locuința la domiciliul mamei din România și respectiv la reședința acesteia din Italia. În prezent, copilul locuiește împreună cu mama la reședința acesteia din Italia.

Întrucât dorește să călătorească împreună cu copilul în străinătate, reclamanta a făcut demersuri pentru ca pârâtul să-și dea acordul solicitat prin prezenta acțiune, însă acestea au rămas fără rezultat.

Acțiunea este justificată doar în parte, minorul fiind prejudiciat din cauza neînțelegerilor dintre părinți, deoarece se află în imposibilitatea de a obține în mod amiabil consimțământul tatălui său pentru deplasarea din Italia în România și din România în Italia, copil având stabilită locuința statornică la la domiciliul mamei din România și respectiv la reședința acesteia din Italia.

Având în vedere refuzul nejustificat al pârâtului, în baza dispozițiilor art. 23 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâtul să-și dea acordul pentru ca minorul O. Daniele – I., născut la data de 25.08.2007, să călătorească din Italia în România și din România în Italia, însoțit de reclamantă, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de acord al pârâtului.

Cu privire la cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului de a-și da acordul pentru ca minorul să călătorească în orice altă țară, instanța o va respinge întrucât reclamanta nu justifică această cerere în contextul în care nu a furnizat toate informațiile referitoare la țara de destinație, perioada și motivele deplasării, astfel că, în aceste condiții, pronunțarea unei hotărări prin care s-ar suplini acordul pârâtului pentru ca minorul să se deplaseze oricând în orice altă țară, ar nesocoti interesul superior al minorului și drepturile părintești ale tatălui. În acest context, apare justificat refuzul pârâtului de a-și exprima acordul cu privire la deplasarea minorului oricând în orice altă țară.

Referitor la cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului de a-și da acordul pentru întocmirea unui pașaport individual pe numele minorului, instanța o va respinge ca rămasă fără obiect întrucât prin sentința civilă nr. 6287/11.06.2015 a Judecătoriei B. s-a suplinit acordul pârâtului pentru eliberarea unui pașaport pentru minorul O. Daniele – I., născut la data de 25.08.2007.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată potrivit principiului disponibilității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta O. E. – L., cu dom. procesual ales în C., ., jud. B. în contradictoriu cu pârâtul O. Nicușor – D., dom. în B., ., ., . consecință:

Obligă pârâtul să-și dea acordul pentru ca minorul O. Daniele – I., născut la data de 25.08.2007, să călătorească din Italia în România și din România în Italia, însoțit de reclamantă, iar în caz de refuz, prezenta hotărâre va ține loc de acord al pârâtului.

Respinge cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului de a-și da acordul pentru ca minorul să călătorească în orice altă țară.

Respinge cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului de a-și da acordul pentru întocmirea unui pașaport individual pe numele minorului, ca rămasă fără obiect.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 11.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

E. B. L. C.

Red. E. B./01.02.2016

Dact. L.C./01.02.2016

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria BRAŞOV