Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 10969/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 12.11.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. M. I.
GREFIER: S. C.-V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile de față pentru care dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2015, când s-au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 12.11.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 04.09.2015 sub nr._, reclamanta P. I. A. a chemat în judecată pe pârâtul P. A. G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța pe cale de ordonanță președințială, să dispună, stabilirea, în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._/197/2015 al Judecătoriei B., domiciliul minorului P. A. G. la reclamantă, respectiv în Florida, 9000 Schindler Crossing DR Zip, Cod 3222, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea litigiului (taxă judiciară de timbru, onorariu avocat).
În motivare, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 6688/10.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în Dosarul civil nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți, exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești cu privire la minorul P. A. G., stabilirea locuinței minorului la tată, stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea minorului în sumă de 175 lei/ lună, obligarea pârâtului să permită reclamantei să aibă legături personale cu minorul, stabilindu-se un program de vizitare.
A arătat reclamanta că a fost de acord cu stabilirea locuinței minorului la tată având în vedere că la acea dată avea un loc de muncă în Italia, fără a avea documente de ședere legală în acest stat.
A menționat că, la data de 24.06.2015, a venit în România pentru a-l lua pe minor de la domiciliul pârâtului, până la data de 12.08.2015, fiind nevoită să apeleze la un executor judecătoresc și la Serviciul de Protecție a Copilului și Familiei B. în exercitarea efectivă a dreptului de a avea legături personale cu minorul întrucât pârâtul era plecat din țară, la muncă iar bunicii paterni s-au opus.
La întoarcerea în România, în data de 12.08.2015, a arătat reclamanta, a luat legătura cu pârâtul, pentru a-i încredința minorul însă acesta i-a comunicat că este plecat în Germania. În aceste condiții, la data de 14.08.2015, s-a deplasat la Direcția de Servicii Sociale B., fiind informată că pârâtul nu a notificat intenția sa de a pleca la muncă în străinătate cu 40 de zile înainte de a părăsi țara. Reclamanta a învederat că minorul ar trebui să rămână în creșterea și educarea bunicilor paterni și a actualei soții a pârâtului, pârâtul având o activitate care îl determină să lipsească perioade lungi de acasă, petrecându-și puțin timp cu minorul.
A susținut reclamanta că în prezent este căsătorită cu un cetățean american, minorul având o relație deosebit de apropiată cu acesta.
A apreciat că se impune a fi modificată locuința minorului, în mod provizoriu, până la soluționarea Dosarului civil nr._/197/2015 al Judecătoriei B., putând oferi minorului un mediu mult mai bun pentru creștere și educare, afecțiune și ocrotire părintească. A arătat că minorul și-a manifestat de fiecare dată dorința de a locui cu mama sa iar atitudinea tatălui de a-i interzice a păstra un contact permanent cu aceasta nu i-au fost indiferente minorului. S-a arătat că tatăl este plecat din țară și se impune reevaluarea situației minorului, având în vedere că actualele condiții oferite de pârât nu mai corespund interesului superior al minorului.
A apreciat că sunt îndeplinite condiția urgenței, condiția caracterului vremelnic și condiția neprejudecării fondului pentru admiterea acțiunii formulate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 8 CEDO, art. 263 și art. 264 Cod civil, art. 996 Cod proc. Civ. Legea nr. 272/2004 republicată.
În probațiune au fost depuse înscrisuri la dosar, în copie (f. 10-41, f. 65-116).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru (f. 4).
Pârâtul a formulat întâmpinare la dosar (f. 45-50) solicitând respingerea cererii formulate ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite în cauză condițiile prevăzute imperativ de lege cu privire la ordonanța președințială.
Astfel, s-a arătat că nu este îndeplinită condiția urgenței, în condițiile în care, prin sentința civilă nr. 6688/10.05.2012 a fost stabilit domiciliul minorului, prin hotărâre judecătorească definitivă.
A susținut că nu a împiedicat minorul în nici un fel să aibă legături cu mama sa, minorul a fost cel care nu a dorit să plece de la domiciliul său. Minorul a fost luat cu forța de către mama sa deși nu își dorea acest lucru. A menționat că reclamanta și-a căutat sporadic fiul deși nu a fost împiedicată să facă acest lucru.
De asemenea, pârâtul a arătat că plecarea sa în Germania a avut ca obiect căutarea unui loc de muncă, minorul fiind lăsat la bunicii paterni, cu care a locuit încă de la naștere.
A apreciat că schimbarea măsurii dispuse prin sentința menționată nu ar fi în interesul minorului, în condițiile în care reclamanta locuiește în America.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205d proc. civ..
În probațiune au fost depuse înscrisuri la dosar, în copie (f. 52, f. 118-131).
În cauză s-a dispus efectuarea unei anchete socială la domiciliul pârâtului, din adresa Serviciului Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei B. rezultând că nu s-a putut întocmi ancheta socială întrucât la deplasarea pe teren acesta nu a fost găsit la domiciliu și nu a dat curs invitațiilor adresate (f. 62).
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului și proba testimonială iar pentru pârât proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei și proba testimonială, la termenul de judecată din 14.10.2015.
La termenul de judecată din data de 28.10.2015 au fost audiați martorii P. Lucreția și F. I., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar (f. 140, 141).
La termenul de judecată din data de 11.11.2015 au fost depuse la dosar răspunsurile părților la interogatoriile administrate în condițiile art. 356 Cod proc. civ., având în vedere că părțile au făcut dovada reședinței lor în străinătate.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosar instanța reține că minorul P. A. - G., născut la data de 13.02.2008, este fiul reclamantei P. I. – A. și a pârâtului P. A. - G., astfel cum rezultă din certificatul de naștere depus la dosarul cauzei la fila 11.
Prin sentința civilă nr. 6688/10.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în Dosarul civil nr._ (f.13-16) s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți, prin acord, exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești cu privire la minorul P. A. G., stabilirea locuinței minorului la tată, stabilirea unei pensii de întreținere, în favoarea minorului și în sarcina mamei, în sumă de 175 lei/ lună, obligarea pârâtului să permită reclamantei să aibă legături personale cu minorul, stabilindu-se un program de vizitare.
Prin cererea care face obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat modificarea locuinței minorului, în mod provizoriu, până la soluționarea Dosarului civil nr._/197/2015 al Judecătoriei B., respectiv stabilirea domiciliului minorului P. A. G. la reclamantă, respectiv în Florida, 9000 Schindler Crossing DR Zip, Cod 3222, având în vedere că actualele condiții oferite de pârât nu mai corespund interesului superior al minorului.
Din înscrisurile depus la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de 28.10.2015 (f. 117-128), rezultă că, începând cu data de 09.10.2015, pârâtul are reședința în Germania, la adresa indicată fiind înregistrat și minorul P. A. – G..
În drept, instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor art.997 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora “ instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ar înlătura piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”
Întrucât prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată pe calea ordonanței președințiale, instanța urmează să analize condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 997 din Codul de procedură civilă.
Referitor la condițiile de admisibilitate a acțiunii reclamantei, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 997 Cod procedură civilă, procedura ordonanței președințiale este admisibilă pentru măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Astfel, textul legal prevede pentru admisibilitatea ordonanței președințiale îndeplinirea cumulativă a trei cerințe, respectiv să existe urgență, măsura solicitată să fie vremelnică și să nu se prejudece fondul.
Ordonanța președințială neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, rezultă că instanța învestită cu soluționarea unei asemenea cereri se mărginește să stabilească, în raport cu probele prezentate de părți, în favoarea căreia dintre ele există aparența de drept.
Din analiza art. 997 Cod procedură civilă rezultă două situații în care instanța poate aprecia situația urgenței și anume păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Raportat la aceste criterii, urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte, urmând a fi indicate împrejurările din care se deduce urgența. De asemenea, în cadrul ordonanței președințiale, urgența se apreciază în raport de situația de fapt la momentul introducerii cererii, precum și la momentul judecării cauzei.
Instanța apreciază că această condiție nu este îndeplinită în cauză, nefiind dovedite în cauză existența unor împrejurări care să justifice urgența pentru luarea măsurii privind modificarea locuinței minorului, în condițiile în care nu s-a făcut dovada condițiilor nefavorabile îngrijirii minorului la domiciliul tatălui. Probele administrate nu atestă faptul că, în lipsa măsurii solicitate, minorului i s-ar produce un prejudiciu care nu are putea fi reparat în alt mod sau că modificarea locuinței minorului la mamă, în Statele Unite al Americii, ar fi în interesul acestuia.
În ceea ce privește vremelnicia, pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri definitive care privesc rezolvarea fondului, ci numai măsuri provizorii care tind să preîntâmpine o pagubă iminentă și ireparabilă. Vremelnicia măsurii luate reprezintă doar o condiție a ordonanței președințiale în instanță, care se află în strânsă legătură cu neprejudecarea fondului. Astfel, instanța este datoare să evite orice măsuri care rezolvă fondul litigiului și fac imposibilă eventuala restabilire a situației de fapt anterioare.
În cazul de față, reclamanta solicită luarea unei măsuri aparent provizorii, de modificare a locuinței minorului până la soluționarea Dosarului nr._/197/2015, respectiv până la soluționarea acțiunii introduse pe calea dreptului comun. Stabilirea locuinței minorului în Statele Unite al Americii, la reședința mamei, nu reprezintă o măsură care ar putea fi luată doar pe baza unei aparențe de drept, fără verificarea condițiilor de la reședința mamei și fără a prejudeca fondul cauzei. Instanța apreciază că neînțelegerile dintre părinți cu privire la locuința minorului se soluționează de către instanță pe calea unei măsuri definitive, având în vedere necesitatea asigurării nevoii de stabilitate a minorului.
Prin stabilirea măsurii solicitate, instanța apreciază că ar prejudicia fondul cauzei, pronunțând o măsură cu caracter definitiv, având în vedere că nu s-a făcut dovada condițiilor favorabile minorului pentru o astfel de măsură.
În concordanță cu jurisprudența C.E.D.O., cu prevederile art. 2 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Instanța reține și aplicabilitatea dispozițiilor de drept material cuprinse în art. 263 alin.1 NCC, potrivit cărora „orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.”
Potrivit art. 2 alin. 6 din Legea nr. 272/2004, în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele:
a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;
b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;
c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;
d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.
Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalității, ceea ce înseamnă că nu se poate reține caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective. Altfel spus, în aprecierea interesului superior al minorului nu se poate absolutiza vreunul dintre criteriile enunțate, instanța urmând a le evalua în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte.
În ceea ce privește cererea formulată pe calea ordonanței președințiale, instanța constată că solicitarea reclamantei este una nefondată, față de împrejurarea că minorul se află în grija tatălui, locuiește împreună cu acesta, nefiind făcută dovada că este lipsit de condițiile unei bune creșteri și educări, astfel încât să fie justificată măsura schimbării locuinței pe calea acestei proceduri.
Așa fiind, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art. 997 Cod procedură civilă, instanța urmează să respingă ca nefondată cererea formulată de reclamantă pe calea ordonanței președințiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea civilă având ca obiect „ordonanță președințială”, formulată de reclamanta P. I. A., cu domiciliul în B., ., ., ., cu reședința în Florida, 9000 Schindler Crossing DR Zip, Cod 3222, cu domiciliul procesual ales la SCA „M., C. și Asociații”, cu sediul în B., .. 6, .. 2, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul P. A. G., cu domiciliul în B., ., ., ., cu domiciliul procesual ale la Cabinet avocat K. Z. din B., ., ..
Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la pronunțarea prezentei hotărâri, calea de atac urmând a fi depusă la registratura Judecătoriei B..
Pronunțată în ședința publică astăzi, 12.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. M. I. S. C. –V.
Red. M.I.S. /13 Noiembrie 2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 8832/2015. Judecătoria BRAŞOV | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
|---|
