Validare poprire. Sentința nr. 8349/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 8349/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 20-08-2015 în dosarul nr. 8349/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8349

Ședința publică din data de 20.08.2015

PREȘEDINTE: C. M. M. - judecător

GREFIER: S. C.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 13.08.2015, când văzând solicitarea creditoarei, prin reprezentant legal de judecare a cauzei în lipsă, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 pct. (1) Noul Cod Procedură Civilă a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 20.08.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

JUDECATORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.03.2015 sub nr._, creditorul ., a solicitat, în contradictoriu cu debitorul C. T. și cu terțul poprit ., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se valideze poprirea asupra sumelor pe care terțul poprit le datorează debitorului, până la concurența sumei de_ lei (_ lei reprezentând debit restant, dobânzi, comisioane și penalități și 3988 lei reprezentând cheltuieli de executare) și să se dispună amendarea terțului poprit pentru reaua-credință de care a dat dovadă ca urmare a neconsemnării ori plății sumelor de bani astfel cum prevede legea.

În motivarea cererii, creditorul a arătat că între acesta, în calitate de finanțator și debitor, în calitate de împrumutat a fost încheiat un contract de credit. Creditorul a specificat că debitorul a întârziat cu plata ratelor lunare, astfel că a fost decăzut din beneficiul termenului contractual acordat, iar întregul credit a fost declarat scadent anticipat. Creditorul a menționat că a procedat la demararea acțiunilor de recuperare a creditului restant prin procedura executării silite. Astfel, a învederat creditorul că a depus la B. DUTCEAC I. o cerere de executare silită, obiect al dosarului execuțional nr. 41/2014, iar executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra salariului debitorului, pe care acesta îl realizează la .. A mai arătat creditorul că terțul poprit a refuzat în mod nejustificat să își îndeplinească obligațiile legale.

În drept, creditorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 789 Cod procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei, în conformitate cu art. 27 din OUG nr. 80/2013 (fl. 6).

Creditorul a depus la dosar, în copie certificată, înscrisuri doveditoare în susținerea pretențiilor formulate: adresa de înființare a popririi și dovezile de comunicare (fl. 9-10), adresă ITM B. (fl. 8).

A fost atașat dosarul execuțional nr. 41/2014 înregistrat la B. DUTCEAC I. (fl. 20-42) și au fost transmise instanței relații de către Inspectoratul Teritorial de Muncă B. privindu-l pe debitor (fl. 60-61).

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, considerând această probă pertinentă, utilă și concludentă ȋn temeiul art. 258 Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între creditor și debitor a fost încheiat contractul de credit pentru nevoi persoanle nr._/07.05.2008 (fl. 23-24), având ca obiect acordarea de către creditor debitorului a unui credit pentru nevoi personale în cuantum de 30.000 lei.

Întrucât debitorul nu și-a executat obligația convenită, neachitând ratele lunare la termenul stabilit de părți în contract, creditorul a solicitat la data de 27.01.2014 B.E.J. DUTCEAC I. începerea executării silite împotriva debitorului, fiind întocmit în acest sens dosarul de executare nr. 41/2014. În cadrul acestui dosar, prin Încheierea din data de 03.02.2014 a Judecătoriei B. (fl. 31), a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditor, pentru creanța de 31.327,67 lei și cheltuielile de executare, față de debitorul C. T...

Executorul judecătoresc a înființat poprirea până la concurența sumei de 34.530 lei (_ lei reprezentând debit restant, dobânzi, comisioane și penalități și 3988 lei reprezentând cheltuieli de executare). Adresa de înființare a popririi a fost comunicată către terțul poprit la data de 20.02.2015, astfel cum rezultă din dovada de comunicare atașată la fila 41 din dosarul execuțional 41/2014.

În drept, instanța constată că în prezenta cauză cererea de executare silită a fost depusă la data de 27.01.2014, așadar ulterior intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, însă anterior republicării acestuia din aprilie 2015. Prin urmare, în speță vor fi aplicabile dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă în forma în vigoare la data introducerii cererii de executare silită.

Potrivit art. 789 Cod procedură civilă, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau executorul judecătoresc poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Potrivit art. 780 Cod procedură civilă, sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care acesta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. Potrivit art. 782 alin. (1) Cod procedură civilă, poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă, în care se va preciza titlul executoriu, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane, împreună cu încheierea de încuviințare a popririi. Potrivit art. 786 alin. (1) Cod procedură civilă, terțul poprit are obligația ca în termen de 5 zile de la comunicarea popririi să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă și să trimită dovada executorului judecătoresc.

Din aceste prevederi legale rezultă că în procedura validării popririi, instanța trebuie să verifice următoarele condiții: existența unui drept de creanță al creditorului urmăritor față de debitorul poprit, existența unui drept de creanță al debitorului față de terțul poprit, îndeplinirea procedurii de comunicare a adresei de înființare a popririi, existența unui disponibil bănesc sau a bunurilor mobile incorporale în patrimoniul terțului poprit și neîndeplinirea obligației terțului poprit de consemnare a sumei de bani sau de indisponibilizare a bunurilor mobile incorporale poprite în termenul prevăzut de lege.

Asa cum reiese din adresa nr._/CCMMRM/18.06.2015 (fl. 60), începând cu data de 25.04.2015 . nu mai are calitatea de angajator al debitorului și, implicit, nici cea de terț poprit, ca urmare a încetării raporturilor de muncă ale debitorului.

Prin urmare, instanța apreciază că împrejurările ulterioare intervenite în timpul procesului sunt de natură să anihileze creanța ce ar trebui executată de terțul poprit. În lipsa unui raport juridic cu debitorul în temeiul căruia acesta să realizeze venituri de la terțul poprit, dispozițiile referitoare la validarea popririi nu sunt aplicabile în prezenta cauză, răspunderea pentru acoperirea sumelor în litigiu revenind exclusiv debitorului.

În lumina considerentelor expuse mai sus instanta urmează să respingă cererea creditorului, ca neîntemeiată și să dispună desființarea popririi înființate în dosarul execuțional nr. 41/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Dutceac I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de validare a popririi înființată în dosarul execuțional nr. 41/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Dutceac I. formulată de creditoarea ., prin rep. legal, cu sediul în sector 2, București, FABRICA DE GLUCOZĂ, complexul Novo Park 3, clădirea F, . Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2009, CUI RO9530574, în contradictoriu cu terțul poprit ., prin rep. legal, cu sediul în B., .. 4 și punctul de lucru în B., Piața G. E. nr. 10, având C._ și nr. de înmatriculare J_ și debitorul C. T., cu domiciliul în S., .. 22, județ B., având CNP_, ca neîntemeiată.

Dispune desființarea popririi înființate în dosarul execuțional nr. 41/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Dutceac I..

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, 20.08.2015

PREȘEDINTE, GREFIER

M. C. M. S. C.

Red.dact C.M.M. -29.10.2015 -6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 8349/2015. Judecătoria BRAŞOV