Actiune in regres. Sentința nr. 6331/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6331/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 2369/94/2013

JUDECĂTORIA BUFTEA

JUDEȚUL ILFOV

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.6331

Ședința publică din data de 29.10.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: TĂŞCAN ADRIANA

GREFIER: F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în regres formulată de reclamanta ..A. (fostă S.C. ASIBAN S.A.) împotriva pârâtei S.C. E. R. asigurare REASIGURARE S.A. și intervenientului L. M. C..

Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 22.10.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta Încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 29.10.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.02.2013 sub nr._ reclamanta ..A. (fostă S.C. Asiban S.A.) a solicitat în contradictoriu cu pârâta . Reasigurare S.A. și intervenientul forțat L. M. C. pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 3342,72 lei, sumă compusă din: suma de 3229,68 lei reprezentând diferența din contravaloarea despăgubirilor acordate de reclamantă, potrivit dosarului de dauna nr.K_; obligarea pârâtei la plata sumei de 113,04 lei reprezentând penalități de întârziere, de 0,1% pe zi de întârziere, pentru perioada 09.01.2013 – 12.02.2013, calculate conform Ordinului nr.14/2011; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 26.03.2012 intervenientul L. M. C. conducând autovehiculul cu nr._ a produs din culpa sa un accident de circulație, avariind auto marca Nissan X Tarail cu nr. de înmatriculare_ circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă accident.

Autoturismul intervenientului cu număr de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă RCA ./16/H16/DV/nr._ la pârâtă.

Autoturismul cu nr._ era asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr._ în baza căreia s-a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 9077,63 lei.

În temeiul art.2210 din cod civil și Ordinul CSA nr.5/2010 după plata indemnizației asigurătorul CASCO al reclamantei a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, asigurător de răspundere civilă, suma de 9077,63 lei. Potrivit prevederilor art.64 alin.2 din Ordinul CSA nr.5/2010 pârâta avea obligația să achite suma datorată în termen de 15 zile, motiv pentru care în temeiul art.37, art.64 alin.4, aceasta datorează și 0,1% penalități de întârziere calculate de la data 09.01._13 în cuantum de 113,04 lei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 112 C.pr.civ, art.2210 din Cod Civil, art.1381-1386 C.civ., art. 54, 49, Legea 136/1995, art.64 alin.2 din Ordinul CSA 5/_

Cererea a fost legal timbrată.

Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

Pârâta a depus la dosar precizare prin care a arătat că a achitat suma de 8108,73 lei; (f.20).

Reclamanta a depus la dosar precizare. (f.18).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

La data de 26.03.2012, intervenientul fortat L. M. C., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, cu asigurare de răspundere civilă obligatorie emisă de parată, a produs din culpa sa un accident de circulație, in care a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă.

În baza politei CASCO, reclamanta a plătit asiguratului sau despăgubirea în cuantum de 9077,63 lei.

La data de 7.09.2012 reclamanta a convocat parata la conciliere, comunicandu-i valoarea pretentiilor si actele justificative, insă parata nu a achitat debitul in termen de 15 zile de la avizare si nici nu a contestat cuantumul despagubirii.

Potrivit dispozițiilor art.1357 C.civ. orice faptă care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind atrasa raspunderea nu numai pentru prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpa.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acesta trebuie să fie în legătură directă cu fapta ilicită deoarece subrogarea asigurătorului este una personală iar drepturile se exercită de asigurător, așa cum ar fi fost exercitate de asigurat.

Din precizarile depuse la dosar de parti (f. 18, 20) rezulta ca parata a achitat partial debitul, reclamanta intelegand sa-si restranga pretentiile la diferenta de despagubire, penalitati si cheltuieli de judecata.

Avand in vedere ca sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale, instanta va admite cererea astfel cum a fost precizata si va obliga parata la plata diferentei de debit de 968,90 lei.

Potrivit art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinului CSA 14/2011, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termen sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Având în vedere că despăgubirea nu a fost achitată de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, instanța urmează a obliga pârâta la plata penalitatilor de 0,1% pe zi de intarziere calculate la debitul de 3229,68 lei, in perioada 09.01._13, precum si la plata penalitatilor de 0,1% pe zi de intarziere calculate la diferenta de debit de 968,90 lei, in continuare, pana la plata integrala.

De asemenea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, instanta o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru, 278,42 lei si a timbrului judiciar de 3 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea precizată de reclamanta ..A. (fostă S.C. ASIBAN S.A.) cu sediul ales în București, Calea Plevnei, nr.139, Sector 6 în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr.10, Clădirea O23, Etaj 4, Județul Ilfov și intervenientul L. M. C. cu domiciliul în Comuna Sohodol, ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 968,90 lei diferență debit și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului inițial, de 3229,68 lei, calculate de la data de 09.01.2013 până la data de 01.06.2013, precum și la plata penalităților de 0,1% pe zi aferente diferenței de debit, de 968,90 lei, de la data plății parțiale în continuare, până la plata integrală.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 278,42 lei taxă timbru, 3 lei timbru judiciar, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2013.

Președinte Grefier

TĂȘCAN A. F. G.

Red.T.A./Tehnored.FG

/5 ex./18.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 6331/2013. Judecătoria BUFTEA