Pensie întreţinere. Sentința nr. 1108/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1108/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 7335/94/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1108

Ședința publică de la 26.03.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: GALAȚANU N.

GREFIER: M. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul C. A. și pe pârâta C. E. D., pentru constatarea din oficiu a perimării.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta P. E. – D. (legitimată cu CI ._ CNP_), lipsă fiind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: stadiul procesual fond; prin încheierea de ședință din data de 16.07.2012 judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 244 alin.1 pct. 1 din codul de procedură civilă până la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr.5844 din 14.11.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 03.03.2014 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Instanța invocă din oficiu excepția de perimare a cererii de chemare în judecată și acordă cuvântul pe excepția invocată.

Pârâta P. E. – D. depune la dosar un set de înscrisuri.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare pe excepția de perimare, invocată din oficiu.

INSTANȚA,

Asupra acțiunii civile introduse de reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâta P. E. D., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.06.2012, având ca obiect reducere pensie de întreținere.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că la data de 16.07.2012 cauza a fost suspendată în baza art. 244 alin 1 pct. 1 din Codul procedură civilă, până la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr.5844 din 14.11.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, iar acest din urmă dosar a fost soluționat irevocabil la data de 15.11.2012 și de la această dată prezentul dosar a rămas în nelucrare mai mult de un an.

În conformitate cu disp. art.248 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Suspendarea facultativă a judecății dăinuie, astfel cum dispune în mod expres art. 244 alin 1 pct.2 C.proc.civ. până când hotărârea pronunțată în cauza ce a determinat suspendarea a rămas irevocabilă.

Odată cu rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri, suspendarea încetează, iar termenul de perimare își reia cursul său firesc.

Practica judecătorească a decis în mod constant că instanța de judecată are posibilitatea, iar nu obligația de a dispune repunerea cauzei pe rol, de îndată ce cunoaște că hotărârea pronunțată în cauza ce a determinat suspendarea, a rămas irevocabilă. De cele mai multe ori, revine părților implicate în judecarea procesului ce a cauzat suspendarea, obligația de a încunoștința despre rămânerea irevocabilă a hotărârii ce a constatat existența sau inexistența dreptului de care atârnă dezlegarea pricinii.

În speță, cauza ce a constituit motivul suspendării a fost soluționată irevocabil la data de 15.11.2012 de către Curtea de Apel București.

Ca atare, în condițiile în care cursul perimării a fost într-adevăr suspendat până la data de 15.11.2012, de la această dată, termenul de perimare a curs împotriva părții, care ar fi trebuit, fiind în cunoștință de cauză, ca în termenul prevăzut de art. 248 alin 1 Cod de Procedură Civilă, să ceară redeschiderea judecății.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinei de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de perimare.

Constată perimată cererea formulată de reclamantul C. A., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat "R. C.", din București, Calea Victoriei, nr.21, . în contradictoriu cu pârâta P. E. D., cu domiciliul în ., ., județul Ilfov și în Târgoviște, .. 90, J. Dâmbovița.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

GALAȚANU N. M. G.

Red.jud.GN

Thn.red.gr.MG/

Ex. 5/07.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 1108/2014. Judecătoria BUFTEA