Plângere contravenţională. Sentința nr. 1680/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1680/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 5021/94/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR.1680

Ședința publică de la 07.05.2014

Instanța constituită din:

Președinte:M. E.

Grefier: R. U.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent C. M. D. în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, având ca obiect plângere contravențională.

Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 30.04.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 07.02.2013, sub nr._, petentul C. M. D. a solicitat în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/24.01.2013, înlăturarea sancțiunii ce constă în suspendarea permisului de conducere și exonerarea de la plata amenzii contravenționale.

În motivare petentul arată că în data de 24.01.2013 a fost oprit în trafic de un agent al intimatului care i-a adus la cunoștință faptul că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare.

Prin sentința civilă nr. 1444/14.03.2013, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei B. la data de 15.04.2014 sub nr._ .

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 30.04.2014, instanța a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr. 5947/15.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B..

Analizand cu prioritate exceptia autoritatii de lucru judecat, invocata de instanta din oficiu, potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ intocmit la data de 24.01.2013 de intimat, petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 280 de lei, in temeiul art. 100 alin.3 lit.b din O.U.G. 195/2002, retinandu-se ca la data de 24.01.2013, ora 11.00, petentul conducând autoturismul_ din directia B. către Chitila nu a acordat prioriate pietonilor.

Impotriva acestui proces verbal de contraventie petentul a formulat plangere contraventionala la aceeasi data, respectiv 07.02.2013, atât la Judecătoria B., cât si la Judecătoria Târgoviste.

In dosarul nr._ inregistrat la Judecătoria B. la data de 15.10.2013 s-a pronuntat Sentinta civila nr. 5947 prin care instanta a respins ca neintemeiata plangerea contraventionala formulata de petent.

In dosarul_ inregistrat la Judecătoria Târgoviște s-a invocat de către instanță din oficiu excepția necompetentei teritoriale care a fost admisă, dosarul fiind declinat la Judecătoria B. unde a fost înregistrat sub numărul de dosar_ . In acest dosar, instanta din oficiu a invocat execptia autorității de lucru judecat raportat la soluția dată în dosarul nr._ prin Sentinta civila nr. 5947/15.10.2013.

Potrivit art. 1201 Cod civil, este lucru judecat atunci cand a doua cerere de chemare in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate. Din textul de lege invocat rezulta ca elementele autoritatii de lucru judecat sunt partile, obiectul si cauza care trebuie sa fie aceleasi in ambele cereri.

F. de aceste aspecte, instanta constata ca este tripla identitate intre dosarul nr._ si prezenta cauza, motiv pentru care va admite exceptia autoritatii de lucru judecat, invocata din oficiu si va respinge plangerea contraventionala pentru existenta autoritatii de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autoritatii de lucru judecat, invocată din oficiu de instanță.

Respinge plângerea contravențională privind pe petent C. M.-Deniscu domiciliul în Târgoviște, . nr.2A, ., ., și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T. cu sediul în București, . nr.7, sector 2, ca fiind autoritate de lucru judecat.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

Red jud. M.E/gref.RU/4 ex/02.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1680/2014. Judecătoria BUFTEA