Plângere contravenţională. Sentința nr. 6298/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6298/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 10036/94/2013

ROMANIA

JUDECATORIA B.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 6298

Sedinta publica din 20.11.2014

P.: M. E.

GREFIER: R. U.

Pe rol se afla spre solutionare plangerea contraventionala formulata de petent C. I. D. in contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ ILFOV.

Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 29.10.2014, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat ponunțarea la 06.11.2014,13.11.2014, 20.11.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele.

INSTANTA

Deliberand asupra actiunii civile de fata, constata urmatoarele:

Prin plangerea contraventionala formulata in termen legal, inregistrata la aceasta instanta sub dosar nr._, petent C. I. D. a solicitat in contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ ILFOV ca, prin hotarare judecatoreasca, sa fie anulat procesul-verbal de constatare a contraventiei nr._/20.07.2012, să se constate nulitatea procesului verbal și a înștiințării de plată, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertismentul, cu cheltuieli de judecată.

In motivare petentul a aratat că locuiește în Spania din anul_, iar în luna iulie 2013 a luat cunoștință despre existența procesului verbal de contravenție, când s-a prezentat la Direcția Generală de Impozite și Taxe pentru a-și plăți impozitul. Petentul arată că procesul verbal a fost afișat la adresa din București, sector 1, ..104A, procedura prin afișare ne fiind legală, iar adresa fiind incorectă. Nici datele cu privire la cartea de identitate nu sunt corecte, mai arată petentul.

Petentul solicită totodată și repunerea în termenul de a formula plângerea împotriva procesului verbal de contravenție.

Mai arată petentul că fapta contravențională nu există, întrucât nu a împiedicat inspectorul de muncă să efectueze controlul și a pus la dispoziția acestuia autorizația de construcție nr. 212/24.11.2011 prin numitul Camașe T..

În drept: art.5, art.6, art.7, alit.21 alin.3, din OG nr.2/2001, art. 23 din Legea 108/1999 .

In probatiune petentul a depus la dosar, in copie xerox, procesul-verbal de contraventie ce face obiectul cauzei, înscrisuri(filele11-27).

Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat la dezbateri, formulând intampinare care a fost depusă la dosar prin serviciul registratură al instanței, la data de 19.08.2014.

Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea valabilității actului de sancționare.

Prin întâmpinare intimatul a invocat tarfdivitatea formulării plângerii contravenționale, acțiunea fiind înregistrată ope rolul instanței la 08.08.2013, cu depășirea termenului legal prevăzut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001, având în vedere că procesul verbal și înștiințarea de plată au fost transmise prin poștă și afișate la domiciliul petentului la data de 06.08.2012, conform art. 27 din OG nr.2/2001.

Pe fondul cauzei, intimatul arată că fapta petentului de a împiedica efectuarea controlului la șantierul din Voluntari, ..53, jud. Ilfov, și de a nu da curs convocării de a se prezenta la sediul ITM pentru exercitarea controlului și a finalizării procesului verbal de control, constituie contravenție con form prevederilor art. 23 alin. 1 lit.a din Legea 108/1999.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor intimatului, respingerea excepției tardivității formulării plângerii ca neîntemeiate.

Instanta, analizand actele si lucrarile de la dosar, retine in fapt urmatoarele:

Potrivit art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, executarea sancțiunii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Conform Deciziei privind recursul în interesul legii nr. 10 din 10.06.2013 a I.C.C.J., modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Prin prezenta, petentul a contestat procesul verbal . nr._/20.07.2012. Procesul verbal au fost comunicat prin afisare, dovada acestui fapt aflându-se la fila 56 din dosar. Intimata nu a făcut dovada faptului că a procedat la comunicarea procesului verbal prin scrisoare recomandată, astfel cum prevede legea.

Astfel, art.27 din O.G. 2/2001 prevede că comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului

Instanta constată că procedura de comunicare cu privire la procesul verbal contestat nu a fost efectuată conform legii, ceea ce echivalează cu o lipsă a acesteia.

Având în vedere cele de mai sus, instanta urmează să constate ca intervenită prescrierea sancțiunii contraventionale si să admită în parte plângerea contraventională fără a mai proceda la verificarea legalității si temeiniciei celor două procese verbale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite în parte plangerea contraventionala formulata petent C. I. D., cu domiciliul ales în București, ..194, ., ., sector 2- la avocat D. P. L., in contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ ILFOV, cu sediul în București, Calea Giulești nr.6-8, sector 6.

Constată intervenită prescripția executării sancțiunii contravenționale

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând să fie depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2014.

Pentru PREȘEDINTE, GREFIER

M. E. aflată în concediu medical R. U.

semnează Președintele instanței

E. D.

Red.jud.ME

Thn.red.gr.RU/

4 ex/09.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6298/2014. Judecătoria BUFTEA