Fond funciar. Sentința nr. 358/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 358/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 11587/94/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr.358
Ședința publică de la 06.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte: R. V. A.
Grefier: C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul L. G. și pe pârât C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA MOARA VLĂSIEI, pârât C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect fond funciar,modificare titlu proprietate.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 21.01.2014, apoi la 29.01.2014 si la 06.02.2014 când a hotărât următoarele:
INSTANTA
Deliberând, asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei B. la data de 19.09.2013, sub nr._ reclamantul L. G. a chemat in judecata pe pârâtele C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor de pe Lângă Primăria Moara Vlăsiei, si C. Județeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, solicitând instanței ca prin hotărârea judecătoreasca ce se va pronunța, să se dispună modificarea parțială a titlului de proprietate nr._/16.09.1994, in sensul înscrierii in titlul de proprietate menționat la poziția 2 punctul A, suprafețe primite în extravilan . 1640 m.p. cu vecinătăți: la N- O. G.;la E- De 652/1;la S- T. D. și la V- De 649, precum si înscrierea unei noi poziții, respectiv poziția 6 la punctul A, a suprafeței de 860 m.p. situată în tarlaua 89, .: la N- Utoi V.; la E- Socobeanu A.; la S- Socobeanu A. și la V- D. V..
Reclamantul a menționat ca titlul de proprietate a fost emis în anul 1994 in baza planului parcelar valabil la acel moment iar în prezent a căpătat valabilitate un alt plan parcelar care a făcut ca reperele topometrice să fie modificate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 58 din legea 18/1991, republicată.
In susținerea cererii reclamantul a depus la dosar titlul de proprietate nr._/16.09.1994, adresa nr.4234/16.09.1994 emisă de Primăria Moara Vlăsiei, adresa nr. 125/2013 emisă de OCPI, proces verbal de punere in posesie nr.10/2013.
Cererea este scutită de plata taxelor de timbru în conformitate cu prevederile art.42 Legea 1/2000 – republicată.
Pârâta C. Județeană de Aplicare a Legii 18/1991 Ilfov a formulat întâmpinare, solicitând admiterea acțiunii reclamantului numai in limita pretențiilor dovedite cu înscrisuri si a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit art. 411 alin 1 pct. 2 NCPC.
Pârâta C. L. Moara Vlăsiei nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :
La data de 16.09.1994 a fost emis titlul de proprietate nr._ in favoarea reclamantului, pentru suprafata de 1 ha si 7000 mp.
Pentru tarlaua 158, .-a solicitat de catre reclamant modificarea elementelor de identificare topocadastrala, inclusiv amplasament si vecinatati, ca urmare a definitivarii planului parcelar de catre C. Locala Moara Vlasiei.
Instanta, fata de inscrisurile existente la dosarul cauzei, vazand si existenta planului parcelar si a raspunsului paratei C. Locala Moara Vlasiei, precum si referatul tehnic de specialitate emis de catre OCPI Ilfov, in temeiul art.58 din Legea 18/1991, republicata, urmeaza a admite actiunea astfel cum a fost formulata, astfel ca va obliga parata C. Județeana Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor sa modifice titlul de proprietate nr._/16.09.1994 cu privire la numerele de . si in ceea ce privește înscrierea corecta a vecinătăților, in sensul de a se menționa ca suprafața de 2500 mp din tarlaua 158, . modifica sub aspectul amplasamentului astfel:
- suprafața de 1640 mp, in ., având ca vecinatati:
- la nord- O. G.
-la est- De 652/1
-la sud- T. D.
-la vest- De 649
- suprafata de 860 mp, in ., având ca vecinătati:
- la nord- Utoi V.
-la est- Socobeanu A.
-la sud- Socobeanu A.
-la vest- D. V.
-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul L. G. domiciliat în localitatea Moara Vlăsiei, Calea București, nr. 3, județ Ilfov în contradictoriu cu pârâtele C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA MOARA VLĂSIEI, cu sediul in localitatea Moara Vlăsiei, județ Ilfov si C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în București ., sector 3.
Obligă parata C. Județeana Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor sa modifice titlul de proprietate nr._/16.09.1994 cu privire la numerele de . si in ceea ce privește înscrierea corecta a vecinătăților, in sensul de a se menționa ca suprafața de 2500 mp din tarlaua 158, . modifica sub aspectul amplasamentului astfel:
- suprafața de 1640 mp, in ., având ca vecinatati:
- la nord- O. G.
-la est- De 652/1
-la sud- T. D.
-la vest- De 649
- suprafata de 860 mp, in ., având ca vecinătati:
- la nord- Utoi V.
-la est- Socobeanu A.
-la sud- Socobeanu A.
-la vest- D. V.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2014.
Președinte, Grefier,
Red; Jud RVA
Tehnored.C.L. 5 ex/17.07.2014
← Actiune in regres. Sentința nr. 5087/2014. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6298/2014.... → |
---|