Plângere contravenţională. Sentința nr. 6729/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6729/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 7946/94/2013

DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINTA CIVILĂ NR. 6729

INSTANTA CONSTITUITA DIN:

PREȘEDINTE IORDĂCHESCU ELISABETA MIHAELA

GREFIER A. E.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plangere contraventionala, cerere formulata de petentul, T. N. in contradictoriu cu intimata, I. de Politie al Judetului Ilfov.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 09.12.2014 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.12.2014, când in aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 26.06.2013, sub nr._ petentul, T. N. in contradictoriu cu intimata, I. de Politie al Judetului Ilfov, a solicitat anularea procesului verbal de contraventie . nr._ din data de 20.06.2013 și a măsurilor dispuse prin acesta.

În motivarea cererii, petentul arata că prin procesual verbal contestat s-a reținut că ar fi circulat cu autoturismul marca Opel Combo, cu numărul de înmatriculare_ pe DN7 Km 151 și la Km 16 a fost înregistrar circulând cu viteza de 86 km/h într-un sector de drum unde viteza legala era de 70 km/h.

Consideră că încadrarea a fost greșită și nu I s-a dat posibilitatea să facă obiecțiuni.

Deși i s-a spus că a fost filmat nu i s-a arătat nicio înregistrarea sau filmare.

Petentul si-a întemeiat cererea în drept pe disp. OUG 195/2002.

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare dar la solicitarea instanței a depus buletin de verificare metrologică, atestat operator radar, adresa SR; comunică faptul că înregistrarea nu mai este disponibilă, caseta video a fost reînregistrată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal de constatare a contraventiei . nr_ din data de 20.06.2013 petentul a fost amendat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzut de 20.06.2013 a condus autoturismul cu nr de înmatriculare_ pe DN7 km 151 și a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 86 km/h, într-un sector de drum în care limita de viteză era de 70km/h.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din același act normativ, a fost semnat de către agentul constatator și de petent, fiind consemnate și obiecțiunile acestuia din urmă.

Față de aceste considerente, instanța constată că procesul verbal este legal întocmit, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută.

Analizând temeinicia procesului verbal, instanța constată că sancționarea acestuia s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale, fapta acestuia de a circula cu viteza de peste 86 km/h, pe un drum public pe care restricția de viteză este de 70 km/h, întrunind elementele constitutive ale contravenției retinute in sarcina sa.

Potrivit acestor reglementări conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Contravenția a fost constatată de către un agent de poliție atestat ca operator radar, cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic (f. 14-15).

Totodată, instanța retine că intimata nu a depus planșe foto din care să reiasă săvârșirea contravenției, caseta fiind reînregistrată (f.13), ca atare nu se îndeplinesc cerințele art. 3.5.1 din norma de metrologie legală NML 021-05/2005.

Din interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză nu rezultă cu certitudine cum în data de 20.06.2013 șoferul aflat la volanul autoturismului cu nr de înmatriculare_ a circulat cu viteza de peste 86 km/h, pe un sector de drum pe care limita maximă de viteză pentru vehicule este de 70 km/h.

Văzând și disp. art.34 din O.G. nr.2/2002, instanța va admite plângerea contravențională formulată și va anula procesul verbal de contravenție . nr_ din data de 20.06.2013, emis de intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul, T. N. dom. în ., ., J. ILFOV, în contradictoriu cu intimatul, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, cu sediul în București, ., nr. 7, sector 2

Anulează procesul verbal de contravenție emis de intimat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./tehnored./IEM/AE/4 ex/15.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6729/2014. Judecătoria BUFTEA