Actiune in regres. Sentința nr. 2010/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2010/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 6944/94/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă Nr. 2010
Ședința publică de la 02.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. A. R.
Grefier F. D.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT, și intervenientul forțat S. C. I., având ca obiect, acțiune in regres.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 09.03.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 17.03.2015, apoi la data de 02.04.2015, având nevoie de timp pentru a delibera când în aceeași compunere a hotărât următoarele .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.07.2014, sub nr._, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT, și intervenientul forțat S. C. I., a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 14.916,46 lei, cu titlu de despăgubiri, debit ce reprezintă contravaloare despăgubiri achitate de reclamantă în calitate de asigurator CASCO, pentru pagubele produse autoturismului cu nr. de înmatriculare _ ; obligarea paratei la plata penalităților de întârziere până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 24.03.2014, numitul S. C. I., conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare _ , a produs din culpa sa exclusivă un accident rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ , asigurat la societatea reclamantă, care în acel moment circula regulamentar.
Autoturismul avariat este asigurat facultativ pentru avarii auto CASCO cu polița de asigurare ., nr._.
Pentru avariile suferite de autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă, aceasta a achitat suma de 14.916,46 lei, subrogându-se in drepturile persoanei păgubite.
Reclamanta a formulat cererea de despăgubire prin care a solicitat paratei plata debitului principal, la care s-au anexat înscrisuri doveditoare.
Se mai arată că, parata nu a înțeles sa achite suma solicitată in mod amiabil.
In drept:art. 2210 C.civ., art.49 din Legea 136/1995, art.64 din Ordinul CSA 14/2011.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.
Reclamanta a depus la dosar în copii certificate conform cu originalul înscrisuri ( filele 5-30 dosar).
In temeiul disp. art.255 rap. la art.258 C.proc.civ. instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 881 lei.
Pârâta . REASIGURARE SA, legal citata, a depus întâmpinare, recunoscând pretențiile reclamantei.
Intervenientul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu a depus un punct de vedere.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite in persoana intervenientului forțat, astfel cum rezulta din constatarea amiabilă de accident.
Văzând înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța urmează a admite acțiunea, astfel că, va obliga parata la plata către reclamantă a sumei de 14.916,46 lei, reprezentand debit principal, la plata sumei de 387,82 lei, reprezentand penalitati de 0,1% pe zi de intarziere, calculate la debitul principal, de la data scadentei, 28.06.2014, pana la data de 24.07.2014, precum si la plata penalitatilor de 0,1% pe zi de intarziere, in continuare, pana la data achitarii efective.
Va obliga parata sa plătească reclamantei suma de 2.231 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxa de timbru si onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta, ., reprezentat de ., cu sediul ales la C..Av. R. C., din București, . – 189, ., ., în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, cu sediul în orașul Voluntari, ..10, Global City Business Park, Județul Ilfov și intervenientul forțat S. C. I., domiciliat în Hunedoara, ., ..
Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 14.916,46 lei, reprezentând debit principal, la plata sumei de 387,82 lei, reprezentând penalitati de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la debitul principal, de la data scadentei, 28.06.2014, pana la data de 24.07.2014, precum si la plata penalitatilor de 0,1% pe zi de întârziere, in continuare, pana la data achitării efective.
Obliga parata sa plătească reclamantei suma de 2.231 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxa de timbru si onorariu avocat.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțata in ședință publică, azi, 02.04.2015.
Președinte, Grefier,
Red.RVA/DF/5 ex./03.07.2015.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2409/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2034/2015.... → |
---|