Fond funciar. Sentința nr. 759/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 759/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 759/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ nr. 759
Ședință publică din data de 16.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N. M.
Grefier S. I. M.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții B. N. și I. I., în contradictoriu cu pârâții C. L. GRUIU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 27.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 11.02.2015, 03.02.2015 și 27.01.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.09.2014, sub nr. _ , reclamanții C. L. GRUIU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR solicitând solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea Titlului de proprietate nr. 9783/20.07.1994 emis pe numele I. C. N., în sensul că în loc de ./1 să se modifice în ., vecinii rămânând neschimbați, conform planului parcelar existent în arhiva O.C.P.I. ILFOV.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în mod eronat pe titlul de proprietate nr.9783/20.07.1994 s-a menționat ./1 în loc de . arabil cum era corect.
Având în vedere dispozițiile art. 58 din Legea 18/1991, republicată, modificată și completată prin Legea 247/2005, reclamanții au solicitat instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și modificarea titlului de proprietate nr. 9783/20.07.1994.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 18/1991.
În dovedirea acțiunii, au solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâtele, deși legal citate, nu au depus întâmpinare și nici nu au fost reprezentate în fața instanței.
La termenul din data de 27.01.2015 instanța a încuviințat pentru cauză proba cu înscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 20.07.1994 s-a emis de catre C. Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Municipiul Bucuresti-Sectorul Agricol Ilfov titlul de proprietate inregistrat cu nr. 9783 prin care s-a reconstituit pe numele lui I. C N. dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de_ mp, arabil, in extravilanul satului Lipia, .> Prin antecontractul de vanzare-cumparare, autentificat sub nr. 396 din 22.03.2005, autoarea reclamantilor, I. N. a promis spre vanzare suprafata de teren de 11900mp din extravilanul satului Lipia, .> Din referatul intocmit de OCPI Ilfov (f. 13) rezulta ca s-a solicitat corectarea titlului de proprietate nr. 9783/20.07.1994 pe numele I. C. N., conform hotararii nr. 194 din 3.05.2013 a Comisiei Locale Gruiu si a procesului verbal de punere in posesie nr. 155/03.05.2013, intocmite si semnate de C. Locala Gruiu.
Prin actul de mai sus OCPI propune modificarea datelor de identificare cadastrala pentru suprafata de 11900mp din . . vecinatatilor, conform planului parcelar existent in arhiva OCPI Ilfov si a procesului verbal de punere in posesie nr. 155 din 03.05.2013, intocmit si semnat de C. Gruiu.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 58 din Legea nr. 18/1991, instanta va admite cererea reclamantilor si va dispune modificarea Titlului de proprietate nr. 9783/10.07.1994 emis de C. Judeteana Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe numele I. C N., autoarea reclamantilor, in sensul urmator: in loc de Tarlaua 38 . va trece Tarlaua 40, . vecinatatilor, respectiv la N-terit Nuci, la E- I. Ghe. I., la S- De222, la V.- P. C. N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanții B. N. - sector 3, București, ., ., ., și I. I. - com. Gruiu, ., în contradictoriu cu pârâții C. L. GRUIU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR - Gruiu, J. ILFOV, și C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR - sector 3, București, ..
Dispune modificarea Titlului de proprietate nr. 9783/10.07.1994 emis de C. Județeana Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor,pe numele I. C. N., in sensul următor: in loc de Tarlaua 38 . va trece Tarlaua 40, . vecinătăților, respectiv la N-terit Nuci, la E- I. Ghe. I., la S- De222, la V.- P. C. N..
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 16.02.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. N. M.S. I. M.
Red. Jud. ANM/thn S./
06 ex/red.08.05.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 755/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 1284/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|