Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1520/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1520/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 3875/94/2014

JUDECATORIA B.

Dosar nr._

Sentința civilă nr.1520

Ședința publică din data de 13.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității formulată de petentul, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, în contradictoriu cu intimatul M. N..

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 02.03.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentința, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 13.03.2015 si a hotărât următoarele:

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, în contradictoriu cu intimatul, M. N. a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicată acestuia prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției PCA nr._/05.03.2007 cu amendă în cuantum de 78 lei cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În fapt, petentul a arătat că intimatul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal . nr._/05.03.2007 cu amendă în cuantum de 78 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin.1 lit. a pct. 8 din OUG 195/2002 si nu exista posibilitatea executării silite.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001, solicitând administrarea probei cu înscrisuri.

Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la termenul de judecată pentru a-și preciza poziția procesuală.

Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că:

În fapt, contravenientul M. N. a fost sancționat contravențional prin procesul verbal . nr._/05.03.2007 cu amendă în cuantum de 78 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin.1 lit. a pct. 8 din OUG 195/2002.

În drept, potrivit art. 39 ind. 1, alin 2 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 9, alin 2 din același act normativ, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, organul din care face parte agentul constatator sesizează instanța de judecată în cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, pe o durată ce nu poate depăși 50 de ore.

Având în vedere și faptul că nici în cursul judecății intimatul nu a făcut dovada achitării debitului sau a vreunei părți din acesta, instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 o va admite și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 78 lei aplicata intimatului M. N. prin procesul verbal . nr._/05.03.2007 cu 13 ore de muncă în folosul comunității.

În lipsa unui criteriu expres stabilit de O.G. nr. 2/2001, instanța va avea în vedere la stabilirea numărului de ore de muncă în folosul comunității, prevederile art. 1 alin. 1 din H.G. 1.091/2014 pentru stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, potrivit căruia de la 1 ianuarie 2015, salariul minim brut pe țară garantat în plată va fi de 975 de lei lunar, adică 5,781 lei/oră pentru un program complet de 168 ore, astfel că instanța va obliga petentul la 13 ore de muncă în folosul comunității, raportat la amenda aplicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, cu sediul in Bucuresti . nr. 5-7, sector 2 în contradictoriu cu intimatul M. N. domiciliat in București, ., .. A, ., sector 4.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/05.03.2007 cu prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 13 ore.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red: jud FAL/ Tehnored CL

4 ex/23.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1520/2015. Judecătoria BUFTEA