Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 4132/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4132/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 2728/94/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINTA CIVILA NR.4132

Ședința publică de la 18.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE COJOCARU ADRIAN

GREFIER F. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV și pe intimatul L. S., având ca obiect înlocuire amendă contravențională – constatare prescripție executare sancțiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată următoarele, cauza se află la primul termen de judecată; la prezenta cauză s-a atașat dosarul_ ;

Instanța, față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 19.03.2015, Biroul Executări Civile din C. Judecătoriei B. a sesizat instanța solicitând să se constate prescrisă sancțiunea contravențională aplicată contravenientului L. S., prin sentința civilă nr.4546/10.10.2012 pronunțată în Dosarul nr._ al Judecătoriei B..

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4546/10.10.2012 pronunțată de Judecătoriei B. în dosarul nr._ s-a admis sesizarea formulată de către petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov în contradictoriu cu intimatul L. S. și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 120 lei aplicată prin procesul verbal . nr._/21.11.2009 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, pe o durată de 25 de ore.

S-a emis mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu muncă în folosul comunității nr.92/20.11.2012.

Primăria Comunei Sighișoara, Județul M. a răspuns instanței, că numitul L. S. nu s-a prezentat pentru executarea sancțiunii (f.56 în D._ );

S-a atașat dosarul nr._, privind pe contravenientul L. S. Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului reține următoarele:

În baza sentinței civile nr. 4546/10.10.2012 pronunțată de Judecătoriei B. în dosarul nr._ s-a admis sesizarea formulată de către petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov în contradictoriu cu intimatul L. S. și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 120 lei aplicată prin procesul verbal . nr._/21.11.2009 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, pe o durată de 25 de ore.

În ciuda revenirilor legale la Primăria Comunei Sighișoara, Județul M., mandatul de executare nr. 92/20.11.2012, a rămas neexecutat.

Cum acest termen s-a împlinit, va admite sesizarea și va constatat prescrisă executarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității aplicate contravenientului L. S. prin civile nr. 4546/10.10.2012 pronunțată de Judecătoriei B. în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite sesizarea formulată de către petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov cu sediul în București, Fabrica de Glucoză, nr.7, sector 2 în contradictoriu cu intimata L. S.cu domiciliul în Sighișoara, ., Județul M..

Constată intervenită prescripția sancțiunii (prestare muncă în folosul comunității), a punerii în executare a sentinței civile nr. civile nr. 4546/10.10.2012 pronunțată de Judecătoriei B. în dosarul nr._ .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. F. G.

Pentru judecător C. A. aflat

În C.O. semnează judecător R. L.

C., potrivit Deciziei nr.20/14.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 4132/2015. Judecătoria BUFTEA