Plângere contravenţională. Sentința nr. 4203/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4203/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 1570/94/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă Nr. 4203/2015
Ședința publică de la 19.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. R.
Grefier M. C. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent S. I. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ILFOV, având ca obiect plângere contravențională PA_/24.01.2015
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 12.06.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru astazi, hotarand urmatoarele.
I N S T A N T A,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 17.02.2015 petentul S. I. a formulat, în contradictoriu cu intimata I.P.J. ILFOV plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/24.01.2015, solicitând anularea acestuia și a sancțiunilor aplicate.
În motivare, petentul a arătat, în esență, că a apelat la serviciul 112 deoarece vecinii de deasupra ascultau muzică la un volum foarte mare și nu a reușit să se ințeleagă cu aceștia. Mai arată că această situație a mai avut loc si in anul 2009.
În drept, a invocat OUG 195/2002.
Intimatul a depus la dosarul cauzei, la data de 24.04.2015, prin serviciul registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că procesul verbal atacat îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001 și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ. A mai susținut intimatul că situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție este rezultatul unor constatări persoanle ale unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind investit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele atisociale, având ca scop rspectarea legilor și apărarea statului de drept.
A mai aratat ca agentul constatator a aplicat sancțiunea deoarece petenta a apelat serviciul 112 fără un motiv intemeiat..
În drept, a invocat disp. Legea 61/1991.
În probațiune, intimatul a depus la dosarul cauzei punctul de vedere al agentului constatator.
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea plângerii.
Instanta, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă, a incuviintat si administrat in cauza proba cu inscrisurile de la dosar și martorul M. D.. .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/24.01.2015 petentei i s-a aplicat ca sancțiune contravențională amenda in suma de 300 lei, în temeiul art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.61/1991 R, reținându-se că a apelat un echipaj de politie la domiciliul sau deoarece la apartamentul 15 este muzica tare, lucru infirmat de vecinii sai T. M., I. N., B. P., Vozovit G..
Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contraventie conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si adresa contravenientei, descrierea faptei savarsite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Procesul-verbal nu a fost semnat de către petent.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art.2 pct. 11 dn Legea nr. 61/1991, Constituie contraventie savarsirea oricareia dintre urmatoarele fapte, daca nu sunt comise in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni: alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni in caz de pericol ori a organelor de mentinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, dupa caz, prin solicitarea interventiei la fata locului, fara motiv intemeiat;
Instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v.Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de prob, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul ( cauza Bosoni v.Franța, hotărârea din 7 septembrie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr.2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argument pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Instanța reține totodată faptul că agentul constatator a întocmit procesul-verbal de contravenție ca urmare a constatărilor personale. Acest aspect rezultă din cuprinsul procesului-verbal precum și din întâmpinarea formulat de intimat.
Potrivit art. 269 Cod procedura civila, ”inscrisul autentic este inscrisul intocmit sau, dupa caz, primit si autentificat de o autoritate publica, de notarul public sau de catre o alta persoana investita de stat cu autoritate publica, in forma si conditiile stabilite de lege”, iar potrivit art.270 Cod procedura civila ”inscrisul autentic dace deplina dovada, fata de orice persoana, pana la declararea sa ca fals, cu privire la constatarile facute personal de catre cel care a autentificat inscrisul, in conditiile legii”. Prin urmare, procesul-verbal de constatare a contravenției, fiind un act autentic, după definiția codului de procedura civila, se bucură de prezumția de validitate până la proba contrară, probă pe care petentul nu a făcut-o. Conform art. 249 Cod procedura civila ”cel ce face o sustinere in cursul procesului trebuie să o dovedească”, așadar petenta trebuia să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul-verbal contestat, ceea ce nu a făcut. Petenta însă nu a reușit să facă dovada contrară situației reținute de agentul constator, deși i s-a dat posibilitatea să propusă și să administreze probe în acest sens. Mai mult, martorul M. D., care a semnat procesul verbal, audiat de către instanță, a declarat că nu a auzit zgomote, muzică tare în ., cu toate că se afla în ..
Constatând că prin probatoriul administrat, prezumția de legalitate a actului atacat nu a fost răsturnată - instanța constată că rămâne în ființă prezumția de veridicitate a situației de fapt reținută în cuprinsul actului, apreciind că în mod întemeiat a reținut agentul constatator săvârșirea faptei contravenționale.
Art. 34 din OG nr. 2/2001 prevede că instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște și asupra sancțiunii aplicate.
Potrivit art.21 alin.3 OG nr.2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Astfel, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este suficientă, date fiind circumstanțele comiterii faptei și gradul de pericol social redus al faptei concret săvârșite.
De asemenea, opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art.5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit căruia avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.
Totodată, instanța consideră că scopul preventiv educativ al sancțiunii se realizează și prin aplicarea sancțiunii avertismentului.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, in parte, urmând să o admită și să dispună înlocuirea sancțiunea amenzii contravenționale cu avertismentul. De asemenea, în temeiul art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei și îi va recomanda ca pe viitor să respecte legislația în vigoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, in parte, plângerea contravențională formulata de petentă S. I.-B., .. 5, ., . in contradictoriu cu IPJ Ilfov-sector 2 București, ., nr. 7.
Inlocuieste sanctiunea amenzii contraventionale, în sumă de 300 lei, aplicata prin procesul verbal . nr._/24.01.2015 cu sanctiunea avertismentului.
Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.06.2015.
Președinte, Grefier,
L. C. RomanMihai C. P.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4343/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 3599/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|