Pensie întreţinere. Sentința nr. 288/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 288/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 4160/94/2014

Operator de date cu caracter personal nr. 5128

ROMÂNIA

Judecătoria B.

B., .. 24, nr.1, jud. Ilfov

Secția Civilă

Dosar nr.

_

SENTINTA CIVILA NR. 288

Ședința publica din data de 26.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. G.

GREFIER: M. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul I. P. G. și pe pârâtul I. V., având ca obiect pensie întreținere majorare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a raspuns reclamantul, lipsind paratul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care invedereaza faptul ca prin sv. registratura la 15.01.2015 angajatorul paratului Sky House SRL a depus relatiile solicitate de instanta, dupa care,

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Având cuvântul pe fondul cauzei, reclamantul solicita admiterea cererii aratand faptul ca paratul nu i-a platit pensie din anul 2003 si cand se duce la acesta il injura si il bate.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.05.2014 sub nr._, reclamantul I. P. G. a chemat în judecată pe pârâtul și I. V., solicitând instanței să dispună majorarea pensiei de întreținere la care pârâtul a fost obligat prin sentința civilă nr. 2963/30.10.2013, pronunțată în dosarul 5633/2003 de Judecătoria B., de la suma de 145 lei, la o sumă mai mare raportat la veniturile actuale ale pârâtului.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că nevoile sale au crescut de la momentul stabilirii acelei pensii de întreținere, în prezent fiind elev. În același timp au crescut și posibilitățile de plată ale pârâtului.

In drept cerere a fost întemeiata pe disp. art. 402-403 NCC.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul înscrisuri.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare si nu si-a precizat poziția procesuală.

In cauză, la solicitarea reclamantului a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2963/30.10.2013, pronunțată în dosarul 5633/2003 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul I. V. în contradictoriu cu pârâta I. M. Vandana, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre cele două părți din culpa comună a soților, minorul I. P.-G. a fost încredințat spre creștere și educare mamei, iar reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 150 lei.

Potrivit art. 524 din codul civil creditorul intretinerii trebuie sa se afle in stare de nevoie si sa nu se poata intretine din munca si din bunurile sale.

Potrivit art.499 pct. 1,3 din Noul codul civil parintii sunt obligati sa intretina pe copilul devenit major, daca se afla in continuarea studiilor, pana la terminarea acestora dar numai tarziu de 26 ani. Starea de nevoie a persoanei indreptatite la intretinere precum si mijloacele celui ce datoreaza intretinere pot fi dovedite prin orice mijloc de proba, in raport cu disp art.528 din Noul Cod Civil. Din coroborarea textelor sus indicate rezulta ca starea de nevoie nu este prezumata in cazul majorului ci trebuie dovedita.

Cuantumul pensiei de intretinere poate fi marit sau micsorat in raport cu mijloacele celui obligat sa presteze intretinerea si cu nevoile celuia care o primeste. In prezenta cauza reclamantul se afla in stare de nevoie nu poate sa obtina venituri din munca asa cum rezulta din adeverinta nr. 3201 din 21.10.2014 emisa de Școala Profesională Specială nr. 3. Având in vedere cele de mai sus, dar si adresa primită de la societatea Sky House SRL, din care reiese faptul că pârâtul este angajat al acestei societăți, cu un salariu net de 1.301 lei, instanța va admite cererea.

In consecință, va dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului I. V. prin sentința civilă 2963/30.10.2013, pronunțată în dosarul 5633/2003 pronunțată de Judecătoria B., în favoarea reclamantului I. P. G., de la suma de 150 lei lunar lunar, la 325 lei lei lunar, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 12.05.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite acțiunea formulata de reclamantul I. P. G. cu domiciliul in Chitila, ., judetul Ilfov in contradictoriu cu pârâtul I. V. cu domiciliul in Chitila, .. 2B, ., judetul Ilfov.

Majorează pensia de întreținere pe care pârâtul a fost obligat să o plătească reclamantului I. P. G., născut la data de 30.08.1995, la suma de 325 lei lunar, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 12.05.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la judecătoria B..

Pronunțată în sedință publică, azi, 26.01.2015.

P., Grefier,

Pentru grefier, aflat în c.o., semnează grefier șef

G. L.

Red. Jud. A.G

Teh. Jud. A.G.

5 ex/3 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 288/2015. Judecătoria BUFTEA