Pretenţii. Sentința nr. 3487/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3487/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 10937/94/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ nr. 3487
Ședință în camera de consiliu din data de 02.06.2015
Completul constituit din:
P.- A. N. M.
GREFIER- S. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamantul . ROMANIA SA, prin mandatar COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, în contradictoriu cu pârâtul D. E., având ca obiect pretenții cu valoare redusă.
Dezbaterile în fond au avut loc în camera de consiliu de la 19.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.05.2015, 29.05.2015 și 02.06.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 28.08.2013 sub nr._ reclamantul . ROMANIA SA, în contradictoriu cu pârâtul D. E. a depus formular de cerere (art. 1028 alin.2 din legea 134/2010 privind Codul de procedura civila) prin care solicita obligarea paratei la plata sumei de 1499,6 lei reprezentând valoarea obligației principale si la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru.
În fapt, între părți a fost încheiat un contract de furnizare gaze naturale în temeiul cărora au fost emise mai multe facturi fiscale care nu au fost achitate de către pârâtă.
În drept, art. 1025-1032 C...
În dovedirea pretențiilor se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri si orice alte probe utile, pertinente, concludente.
Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare.
Acțiunea a fost legal timbrată, fila 32.
La termenul din data de 19.05.2015 instanța în a încuviințat pentru cauza proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Potrivit art. 1.025 C.pr.civ. procedura cu privire la cereri de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Dispozițiile speciale se completează cu elemente procedurale și substanțiale din materia acțiunii în pretenții.
Între reclamantă, în calitate de furnizor, și pârât, în calitate de consumator, s-a încheiat Contractul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici nr._/12.11.2008, având ca obiect prestarea serviciului de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat.
În baza acestui contract creditoarea și-a executat obligațiile și a emis facturile fiscale depuse la filele 17-28 din dosar, din care pârâtul nu a achitat debitul de 1499,60 lei, reprezentand contravaloare servicii si majorari facturate.
În acest sens reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanță, având ca obiect plata prețului produsului livrat si a majorarilor de intarziere la plata, cu facturile fiscale emise în baza contractului semnat de pârât, în vreme ce acesta nu a probat îndeplinirea propriei obligații, respectiv plata sumei pretinse de reclamantă cu titlu de preț al serviciilor livrate.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei de creditoare, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile necesare admiterii cererii.
Suma de 1420,16 lei, contravaloare servicii livrate, reprezintă o creantă certă, lichidă și exigibilă, in sensul art. 662 C.pr.civ, având în vedere că atât existența, cât și întinderea ei rezultă din facturile fiscale depuse la dosar, coroborate cu dispozițiile contractuale asumate în mod expres de debitoare, iar termenul stabilit pentru plată, 15 zile calendaristice de la emiterea facturii, menționat în cuprinsul contractului, a expirat anterior sesizării instanței.
În ceea ce privește majorarile facturate, instanta reține că părțile au prevăzut la art. 8 alin. 1 lit. a din contract o clauză penală, potrivit căreia, pentru neachitarea facturii reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare a gazelor naturale, în termen de 30 zile de la data scadenței, se percep majorări de întârziere egale cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat.
Astfel, în baza acestor dispoziții contractuale au fost calculate si facturate majorari de întârziere aferente contravalorii serviciilor prestate si neachitate în cuantum de 79,44 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data de 25.02.2013, conform modalității de calcul de la filele 11-16.
Din aceste considerente, instanța va admite cererea și va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei totale de 1499,60 lei, reprezentând debit neachitat.
În baza art. 453 C.proc.civ., instanta, constatând culpa procesuală a pârâtului, îl va obliga să plătească reclmantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciara de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul . ROMANIA SA, prin mandatar COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, cu sediul ales la mandatar - sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 39, în contradictoriu cu pârâtul D. E. - B., .. 39, ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1499,6 lei reprezentând debit neachitat.
Admite cererea privind plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Executorie.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. N. M. S. I. M.
Red. ANM/Tehn.S./
04 ex/31.07.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4202/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|