Actiune in regres. Sentința nr. 4563/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4563/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 4995/94/2014
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA CIVILĂ NR. 4563
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 30 IUNIE 2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta, . și pe pârâta, ., C. A. C., având ca obiect acțiune in regres.
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publica de la 23.06.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 30.06.2015 când in aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 04.06.2014 sub nr._ reclamanta, . a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. România asigurare Reasigurare S.A., cu citarea în calitate de intervenient forțat, a șoferului vinovat de producerea accidentului, C. A. C., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 642,21 lei reprezentând diferența despăgubirii achitata de . in temeiul asigurării facultative Casco, la plata sumei de 315,32 lei reprezentând reactualizarea diferenței de despăgubire neachitată, la plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1% calculată în continuare pana la data plății integrale și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 03.07.2012 s-a produs un accident de circulație, din culpa intervenientului, în urma căruia a fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de 1785,38 lei.
La data de 18.01.2013 au avizat și convocat parata la conciliere pentru achitarea despăgubiri depunând documentația necesară soluționării cererii însa regresul nu s-a realizat.
Parata a achitata în contul . de 1143,17 lei la data de 28.01.2013.
Asiguratorul RCA, fata de termenele prevăzute va reactualiza cuantumul despăgubirii
În drept, reclamanta a invocat prevederile art.1349 al.1 și 2 Cod civ. Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Legea nr. 136/1995.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 97,18 lei f.35.
La cerere de chemare in judecata au fost atașate, în copie, înscrisuri.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
In cauză a fost încuviințată și administrată proba cu inscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
La data de 03.07.2012 a avut loc un accident de circulație, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în procesul verbal de contraventie. (f. 5)
La data producerii accidentului – autoturismul persoanei vinovate de producerea accidentului (intervenientul forțat) avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, iar autovehiculul persoanei accidentate era asigurat facultativ la reclamanta, astfel cum rezultă din polița valabilă la data producerii accidentului.
Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO analizând datele cuprinse în formularul completat la data producerii accidentului și declarația conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună aferent, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 1785,38 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul asigurat CASCO, despăgubire care a fost achitată către societatea care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse.
Reclamanta la data de 10.01.2013 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna, pârâta neachitând suma solicitată. (f. 24)
Instanța reține faptul că în cauza sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul constând în avariile produse autoturismului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientul forțat în producerea accidentului a fost stabilită, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu).
In temeiul art. art. 2210 din cod civil va admite cererea reclamantei si va obliga parata, asiguratorul RCA al intervenientul forțat, la plata suma de 642,24 lei, reprezentând diferența despăgubirii achitate de reclamanta, astfel cum aceasta a solicitat.
Având în vedere că avizarea de daună a fost efectuată la data de 10.01.2013 și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 642,24 lei, în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga parata si la plata penalităților, de 0,1% pe zi întârziere aferente debitului de 642,24 lei, calculate de la data scadenței (pe zile libere), 28.01.2013 pana la data plății efective.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 1.337,18 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru si onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta, . - București, cu sediul ales la Cabinet de Avocat R. C. din .-189, ., . și pe pârâta, .> Voluntari-Global City Business Park, .. 10, .. 4, Cod postal_, J. ILFOV, intervenientul, C. A. C. - sector 6, București, ., ., ._
Obligă pârâta E. SA la plata către reclamantă a sumei de 642,21 lei debit restant, plus penalități 0,1% pe zi întârziere aferente debitului, calculate de la data de 28.01.2013 până la data plății efective.
Obligă pârâta E. SA la plata către reclamantă a sumei de 1.337,18 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru si onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2015
P., GREFIER,
I. E. Mihaelapentru grefier aflat in CO,
semneaza grefier sef G. L. A.
Red. I.E.M./thn.E.A./5 ex/06.07.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 4470/2015. Judecătoria BUFTEA | Pretenţii. Sentința nr. 4469/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|