Pretenţii. Sentința nr. 4299/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4299/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 15380/94/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA nr. 4299
Ședință camera de consiliu din data de 24.06.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
P.- A. N. M.
GREFIER- S. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE S.A și intervenientul A. E. L. având ca obiect acțiune în regres.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 16.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 24.06.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.12.2013, sub nr._, reclamantul . a chemat în judecată pe paratul . REASIGURARE SA și intervenientul A. E. L. solicitând obligarea paratului la plata sumei de
- 5640,00 lei reprezintă cuantumul despăgubirilor achitate de către reclamant in temeiul asigurarii CASCO,
- plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, pana la plata efectiva a sumelor datorate;
Reclamantul mai solicită și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză pe cale separata.
În fapt, în data de 11.03.2013, intervenientul, conducand autoturismul_ asigurat RCA la societatea paratei, a produs din culpa sa un accident de circulație in urma caruia a fost avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantei, . nr._ în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenita în cuantum de 5640,00 lei.
Prin plata despăgubirii reclamantul, se subrogă în drepturile asiguratului său CASCO, fiind îndreptățită sa recupereze suma achitată de la asigurătorul de răspundere civila al persoanei vinovate de producerea accidentului.
Reclamanta a formulat cerere de despagubire inregistrata la parata care a refuzat nejustificat plata acesteia.
Deoarece parata era obligata ca in termen de 15 zile sa procedeze la achitarea sumei solicitate, dupa acest termen datoreaza penalitati de intarziere.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 194 N.c.p.c. rap. la art 1384 si urm. Cod civil, art. 64 din Ordinul 14/2011 al CSA.
În dovedirea pretențiilor se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri si orice alte probe utile, pertinente, concludente.
Legal citat, pârâta nu a depus intampinare si nici nu a fost reprezentată in fata instantei.
Intervenientul a depus intampinare prin care solicită respingerea acțiunii reclamantei impotriva sa invocând excepția lipsei timbrajului și a calității procesuale pasive, intrucât la data producerii accidentului avea poliță RCA valabilă incheiată cu E.. Solicită cheltuieli de judecată.
Legal citat, pârâta a depus cerere precizatoare prin care solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect intrucât debitul in cuantum de 5640,00 lei a fost achitat la data de 05.01.2015.
Reclamanta a depus răspuns la intâmpinarea formulată de intervenient prin care menționează faptul că ințeleg să solicite obligarea pârâtei la plata debitului restant și a penalităților, iar nu a intervenientului forțat.
Reclamanta a depus cerere precizatoare in care solicita sa se ia act de faptul ca primul capăt de cerere a ramas fara obiect avand in vedere ca pârâta a achitat debitul in cuantum de 5640,00 lei la data de 06.01.2015, solicitand obligarea acesteia la plata penalităților in cuantum de 2284,2 lei.
Acțiunea a fost legal timbrată, fila 44.
La termenul din data de 16.06.2015, instanța în a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1.025 C.pr.civ. procedura cu privire la cereri de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Dispozițiile speciale se completează cu elemente procedurale și substanțiale din materia acțiunii în pretenții.
În fapt, la data de 11.03.2013 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care intervenientul forțat, din culpa sa exclusivă, conducând autoturismul asigurat RCA la societatea pârâtă, a avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă.
Prin cererea precizatoare reclamanta a invederat ca despăgubirea în cuantum de 5640,00 lei a fost achitată de societatea pârâtă la data de 06.01.2015, aceasta recunoscând astfel debitul.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 12.11.2013, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe cererea de avizare, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.2 lit.a din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la debitul principal de la data scadenței, 27.11.2013 până la data achitării, 06.01.2015.
Totodata, instanta va lua act ca reclamanta isi rezerva dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta . cu sediul in sector 1, București, .. 25, in contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT cu sediul in Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. ILFOV, intervenient A. E. L., domiciliată in ., .. 44, ., precizată.
Obligă pârâtă la plata către reclamanta a penalităților de 0,1% pe zi de intârziere calculate la suma de 5640,00 lei de la data scadentei, 27.11.2013 si până la data achitarii integrale a debitului, 06.01.2015.
Ia act ca reclamanta isi rezerva dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
Executorie.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va introduce la Judecătoria B..
Pronuntata in sedință publică azi, 24.06.2015..
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. N. M.S. I. M.
Red. Jud. ANM/thn S./05 ex/10.09.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4431/2015.... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 04-06-2015,... → |
---|