Acţiune în constatare. Sentința nr. 258/2014. Judecătoria BUHUŞI

Sentința nr. 258/2014 pronunțată de Judecătoria BUHUŞI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 94/199/2013

Dosar nr._ - acțiune în constatare – PERIMARE -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 258/2014

Ședința publică de la 23 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.-M. C.

Grefier L. N.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamanta A. T. în contradictoriu cu pârâtul C. L. al .> La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată dosarul în stare de judecată și trece la deliberare.

INSTANȚA

- deliberând –

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Instanța, sesizându-se din oficiu în baza dispozițiilor art. 252 Cod proc. civ., ca urmare a referatului grefei Judecătoriei B., a dispus repunerea pe rol a cauzei privind acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ din 31.01.2013 având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamanta A. T. în contradictoriu cu pârâtul C. L. al . class="BodyText"> Din verificarea actelor aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în această cauză la data de 06.03.2013 potrivit încheierii de ședință, în baza dispozițiilor art. 242 alin.1 pct .2 Cod proc. civ., instanța a dispus suspendarea judecării cauzei.

De la această dată cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

Întrucât de la data mai sus menționată și până în prezent nu a intervenit vreo cauză care să întrerupă sau să suspende cursul termenului de perimare, văzând și prevederile art. 248 Cod proc. civ. potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, precum și prevederile art. 252 Cod proc. civ. potrivit cărora perimarea se poate constata și din oficiu, instanța va constata perimată acțiunea civilă ce face obiectul prezentului dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată din oficiu perimată acțiunea civilă având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanta A. T., domiciliată în ..Bacău, în contradictoriu cu pârâtul C. L. al ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2014.

Președinte, Grefier,

Red. C.A.M.-25.04.2014

Tehnored.C.A.M., N.L. – 25/25.04.2014

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 258/2014. Judecătoria BUHUŞI