Plângere contravenţională. Sentința nr. 50/2014. Judecătoria BUHUŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 50/2014 pronunțată de Judecătoria BUHUŞI la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 5950/180/2013
Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 50/2014
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. T. A.
Grefier I. R.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul B.-P. A. în contradictoriu cu intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE BACĂU-SERVICIUL RUTIER-BDNE .
Desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio, conform art.231 al.2 Noul Cod de procedură Civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța potrivit dispozițiilor art. 131 din Noul Cod de procedură civilă constată că este competentă material și teritorial să judece cauza .
Față de dispozițiile art. 238 din Noul Cod de procedură civilă instanța estimează durata procesului la 2 luni.
Instanța decade petentul din proba cu martori, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare:
INSTANȚA
-deliberând -
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr._, în data de 15.04.2013, petentul B. P. A. a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ din 14.04.2013 întocmit de I.P.J. Bacău.
Prin sentința civilă nr.5776/20.09.2013 Judecătoria Bacău a dispus declinarea prezentei cauze la Judecătoria B. unde a fost înregistrată pe data de 31.10.2013.
Plângerea a fost legal formulată în termenul prevăzut de art. 31 din O.G.2/2001.
În motivare, în fapt, petentul arată că la data indicată în procesul verbal nu se afla sub influența băuturilor alcoolice aspect pe care la precizat organului constatator. Avea o afecțiune stomatologică și efectua un tratament local, pe bază de alcool medicinal.
Arată că nu este conformă cu realitatea mențiunea cuprinsă în procesul verbal referitoare la faptul că nu solicită recoltarea probelor de sânge că nu i s-a adus la cunoștință.
Petentul solicită anularea procesului verbal de contravenție.
Atașat plângerii petentul a depus copia procesului verbal de constatare a contravențiilor.
Intimatul, legal citat, nu a fost reprezentat în instanță,dar a depus întâmpinare.
În motivarea de fapt a întâmpinării depusă de organul constatator, se arată că din verificările efectuate, rezultă că la data de 14.04.2013, ore 8,04, petentul a condus autovehiculul marca „Daewoo” cu numărul de înmatriculare_ pe DN 2-E85-localitatea Filipești, jud.Bacău, iar la controlul efectuat s-a constatat că emana halenă alcoolică.
Fiind testat cu aparatul „Etilotest” din dotarea IPJ Bacău,marca ARMN-0103 nr. test_, rezultatul testării petentului a fost înregistrat cu o valoare de 0,12 mg./l alcool pur în aerul expirat, valoare ce indica prezența alcoolului în organism, faptă prevăzută și sancționată de art. 102 alin.3 lit a din OUG.195/2002 RMCU.
Împotriva petentului s-a luat măsura principală de sancționare cu 9 puncte de amendă în cuantum de 675 lei și măsura tehnico administrativă de reținere a permisului de conducere.
Conform raportului agentului constatator, aplicarea sancțiunilor și întocmirea procesului verbal de contravenție a fost făcută în mod nemijlocit cu ajutorul mijlocului tehnic certificat și verificat metrologic.
La momentul aplicării sancțiunii și aducerii la cunoștință a faptei reținute, contravenientul a declarat, la solicitarea agentului constatator de a conduce petentul la spitalul Județean Bacău în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, că nu solicită recoltarea probelor de sânge și nu are obiecții.
Procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale.
În drept, intimatul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 148,205,315 Cod procedură civilă, O.U.G. 195/2002 modificată,O.G. nr.2/2001 modificată, iar în temeiul art. 223 și 411 al.2 C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întâmpinării i-au fost anexate: raportul agentului constatator din 30.05.2013, rezultatul testării alcoolscopice efectuat pe Etilotest.
În cauză au fost citați martorii petentului P. T. E. și Pișca L. P..
La termenul din 21.01.2014 instanța a decăzut petentul din proba cu martori.
Din actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 14.04.2013 întocmit de I.P.J. Bacău, petentul B. P. A. fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 675 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.102 al.3 lit.a din O.U.G. nr.195/2002, reținându-se în sarcina sa, că în data de 14.04.2013, a condus auto marca Daewoo cu nr._ pe DN 2-E85,în dreptul localității Filipești,fiind sub influența băuturilor alcoolice,având o îmbibație alcoolică în aerul expirat de 0,13 gr/l alcool pur în aerul expirat. Petentul a fost testat cu testul alcoolscopic cu aparatul Etilotest marca Drager . nr. 0103, test nr._.
Instanța investită cu soluționarea plângerii verifică din oficiu legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Petentul nu a criticat procesul verbal sub aspectul nelegalității, ci sub aspectul netemeiniciei iar instanța analizându-l prin prisma motivelor invocate, reține că:
Potrivit art.1 din O nr.2 /2001 “constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege […]”.În ceea ce privește latura obiectivă a faptei așa cum a fost reținută de agentul constatator în sarcina petentului elementul material constă într-o acțiune, respectiv, de a conduce autotutismul, în localitate sub influența băuturilor alcoolice. Pentru a antrena răspunderea petentului este necesar a se dovedi comportamentul ilicit al petentului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis includerea contravențiilor, ca regulă, în materia penală astfel că prezumția de nevinovăție este o garanție existentă și în acest domeniu, aplicându-se, în esența ei, și în materie civilă, astfel încât este evident că ea acoperă și materia contravențiilor. Astfel, ca un element fundamental al prezumției de nevinovăție se instituie sarcina probei în cadrul obligațiilor organului constatator, astfel că acestuia îi revine sarcina să facă dovada că petentul a săvârșit contravențiile.
Intimata și-a îndeplinit această obligație ,din raportul depus precum și din buletinul de calibrare și din cel de analiză rezultând că petentul a condus autoturismul, în localitate, sub influența băuturilor alcoolice.
Petentul nu a administrat probe din care să rezulte că cele menționate în procesul-verbal de contravenție nu corespund realității.
Or, în speță, petentul nu poate susține că fapta nu este săvârșită din culpa sa, fapta fiind mai gravă cu atât mai mult cu prin consumarea de băuturi alcoolice se pot produce consecințe grave pe drumurile publice. Mai mult,instanța constata că inițial petentul,la data constatării contravenției nu a solicitat recoltare probe biologice și nu a avut obiecții.
Pe fond instanța reține că petentul nu a făcut dovada celor susținute în plângere, la dosarul cauzei petentul nu a depus nicio proba care să dea posibilitatea instanței să verifice calitatea sau nu acesteia.
Față de considerentele ce preced ,instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001, republicată, va respinge plângerea contravențională și va menține procesul verbal contestat .
În baza art. 36 alin. 2 din OG nr. 2/2001 petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 20 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul B. P. A. domiciliat în com Filipești, . împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 14.04.2013 întocmit de I.P.J. Bacău, ..2,jud.Bacău.
Obliga pe petent la cheltuieli judiciare către stat in cuantum de 20 lei.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare,care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2014.
Președinte, Grefier,
Red.A.N.T.-22.01.2014
Red.tehnored.-A.N.T/R.I.-4 ex.
22/23.01.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 461/2014. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 518/2014. Judecătoria BUHUŞI → |
|---|








