Uzucapiune. Sentința nr. 55/2014. Judecătoria BUHUŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 55/2014 pronunțată de Judecătoria BUHUŞI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 24/199/2013
Dosar nr._ - uzucapiune –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 55/2014
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A.-M. C.
Grefier: L. D. K.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul J. A. și pârâta Primăria or. B. prin primar T. I., având ca obiect uzucapiune.
Desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloacele tehnice audio,conform dispozițiilor art. 231 al. 2 N.C.P.C.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul lipsă fiind pârâta și apărătorul reclamantului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reclamantul depune la dosar xerocopie a declarației fratelui său J. C., de neacceptare a succesiunii după defuncta J. M..
Precizează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța constată cauza în stare de judecat și acordă cuvântul în fond.
Reclamantul J. A., având cuvântul în fond, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, respectiv să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului teren, situat în intravilanul orașului B., .. 118, jud. Bacău, în suprafață totală de 1815 mp și asupra imobilul casă cu extindere, situat pe terenul sus-menționat, în suprafață totală de 132,85 mp. Nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
-deliberând-
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ /14.01.2013 la Judecătoria B., reclamantul J. A. a chemat în judecată pârâta Unitatea Administrativ Teritorială B. prin Primar, pentru ca instanța să constate că reclamantul a dobândit prin uzucapiune un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 1000 mp și că a construit pe acesta o casă de locuit, imobilele fiind situate în orașul B., .. 118, jud. Bacău.
Cererea a fost legal timbrată, cu 3522 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
În motivarea de fapt a cererii, reclamantul a arătat că a construit casa cu mijloace proprii și a stăpânit imobilele ce fac obiectul acțiunii în mod permanent și sub nume de proprietar.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar copii ale următoarelor înscrisuri: carte de identitate reclamant, certificat de naștere reclamant, certificat de atestare fiscală nr._, scrisoare comercială și a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, martori și expertize construcții și topo-cadastrală, probe încuviințate și administrate de instanță.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, arătând doar prin adresa nr._/21.08.2013 (fila 72 dosar), că reclamantul stăpânește la adresa menționată, terenul în suprafață de aproximativ 1000 mp și o casă, pentru care a achitat la zi taxele și impozitele. Se mai arată în adresă că în evidențele fiscale, imobilele sunt înregistrate pe numele J. C., decedat la data de 25.03.1996.
Adresei i-au fost anexate copii ale următoarelor înscrisuri: extras din registrul de deces J. C., proces verbal-înștiințare de plată din 28.06.1999, proces verbal-înștiințare de plată din 02.10.1995.
La solicitarea instanței, reclamantul a depus la dosar copii de pe Anexa 24 după defunctul său tată – J. C., precum și de pe două declarații autentice ale fratelui său J. C., de renunțare la succesiunea rămasă după părințiilor.
Părțile au fost legal citate, prezentându-se în instanță doar reclamantul.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul stăpânește terenul în litigiu încă din anul 1964, l-a îngrădit cu gard și tot de la acea dată a edificat pe el o casă, cu mijloace proprii. Reclamantul a stăpânit aceste imobile în mod continuu și netulburat, plătind impozitele aferente și locuiește și în prezent în această casă.
Terenul în suprafață de 1815 mp, nu face parte din domeniul public al statului, nu a făcut obiectul vreunei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, are ca vecinătăți la N – pârâul Cicat, la E – S. A., la S – T. D. și drum acces, la V – M. și teren primărie, iar casa situată pe terenul sus-menționat, împreună cu extinderea, este compusă din 11 încăperi și un beci, este construită din chirpici și bolțari și acoperită cu tablă.
Situația de fapt a fost reținută așa cum a rezultat din înscrisurile depuse de reclamant la dosar, coroborate cu adresa nr._/21.08.2013 a pârâtei și cu declarațiile martorilor E. I. și Craivan I., care au relatat că reclamantul stăpânește terenul în litigiu încă din anul 1964, l-a îngrădit cu gard și tot de la acea dată a edificat pe el o casă, cu mijloace proprii, imobilele fiind stăpânite de acesta în mod continuu și netulburat, reclamantul plătind impozitele aferente și locuind și în prezent în această casă.
Suprafețele, vecinătățile și valoarea terenului, au fost stabilite prin expertizele topo-cadastrală și construcții, efectuate de ing. Zveghințev E. și Căiuțanu N..
În drept, cu privire la aplicarea legii, instanța urmează a avea în vedere dispozițiile art. 6 al. 1 și 2 din Noul Cod Civil, care reglementează principiul neretroactivității legii civile, prevăzând că actele și faptele juridice încheiate, săvârșite sau produse înainte de . legii noi, generează efectele juridice prevăzute de legea în vigoare la data încheierii, săvârșirii sau producerii lor.
În speță, posesia reclamantului fiind începută sub legea veche, instanța va face aplicarea vechiului Cod Civil.
Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1846 și 1847 C. civ., în sensul că reclamantul a stăpânit terenul în nume propriu, exercitând astfel o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, pe o perioadă de peste 30 de ani, instanța urmează ca, în temeiul art. 1837 și 1890 și urm. Cod Civil, să admită acțiunea și să constate în consecință, că acesta a dobândit prin efectul uzucapiunii, dreptul de proprietate asupra terenului sus-menționat.
Potrivit art. 482 C. civ., proprietatea unui lucru imobil dă drept asupra a tot ce se unește ca accesoriu cu acel lucru în mod natural sau artificial, iar potrivit art. 488 C. civ., tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului.
De asemenea, art. 492 C. civ. instituie prezumția că orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale sale.
În consecință, văzând și dispozițiile art. 111 C. proc. civ., în raport de considerentele arătate în cele ce preced, instanța va constata că reclamantul au dobândit prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, dreptul de proprietate asupra imobilelor construcții - casă și anexe - mai sus menționate.
În temeiul art. 274 al. 1 C. proc. civ., va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamantul J. A. domiciliat în B. .. 118, jud.Bacău, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul B. prin Primar cu sediul în B. ., jud. Bacău, astfel cum a fost precizată.
Constată că reclamantul a dobândit prin efectul prescripției achizitive de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra imobilului teren, situat în intravilanul orașului B., .. 118, jud. Bacău, în suprafață totală de 1815 mp, compus din suprafața de 736 mp teren curți-construcții și suprafața de 1079 mp teren arabil, cu următoarele vecinătăți: la N – pârâul Cicat, la E – S. A., la S – T. D. și drum acces, la V – M. și teren primărie, identificat potrivit raportului de expertiză specialitatea topo-cadastru, întocmit de expertul tehnic Căiuțanu N., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Constată că reclamantul a dobândit prin efectul accesiunii imobiliare, imobilul casă cu extindere, situat pe terenul sus-menționat, în suprafață totală de 132,85 mp, compusă din 11 încăperi, construită din chirpici și bolțari și acoperită cu tablă și beci în suprafață de 9,85 mp, conform raportului de expertiză specialitatea construcții, întocmit de expert tehnic ing. Zveghințev E., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.01.2014.
Președinte, Grefier,
Red. 31.03.2014
Tehnored. CAM/KLD ex.6
14.04.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 456/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 319/2014.... → |
|---|








