Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 26813/200/2011
DOSAR NR ._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 03.10.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – V. A. M.
GREFIER – T. D.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect revendicare imobiliară, formulată de reclamanta P. A., cu domiciliul în com. Zărnești, ., în contradictoriu cu pârâții S.C. R. E. SERVICE S.A. cu sediul în mun. B., ., . și M. B. PRIN PRIMAR cu sediul în mun. B., ., județ B..
Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.09.2013, când instanța din motivele sus menționate a amânat pronunțarea pentru data de 03.10.2013 și pentru această dată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că prin Serviciul registratură în data de 10.10.2013 reclamanta a depus memoriu, iar în data de 25.10.2013 a depus precizări.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 21.11.2011, sub număr de dosar_, reclamanta P. A. a chemat în judecată pe pârâții S.C. R. E. SERVICE S.A. și M. B. PRIN PRIMAR, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 114 mp situat în ., mun. B., obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință pe ultimii trei ani în cuantum de_ lei, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3845/14.05.1990 autentificat de notariatul de stat al Județului B., a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului imobil format din dormitor, sufragerie, toaleta și două holuri, în suprafața construită de 57 mp și suprafața teren de 57 mp aferentă construcției, situat în ., mun. B..
Susține că datorită gradului ridicat de uzură a imobilului casa de locuit a solicitat prin cererea nr. 7741/01.11.1990, întocmirea documentației tehnice privind autorizarea demolării acesteia, iar urmare cererii imobilul a fost demolat în anul 1992.
Precizează că în anul 1997, S.C. R. E. SERVICE S.A a încheiat un contract de închiriere nr. 2848/1997 cu Primăria municipiului B., privind folosința terenului din ., mun. B.. De când a luat cunoștință de posesia fără drept a . început o . demersuri la Primăria municipiului B., la . la OCPI B., chiar și la Poliția municipiului B.. Mai precizează că prin ultima cerere înregistrată sub nr._/02.09.2011 la Primăria mun. B. privind regimul juridic al terenului situat în ., i s-a comunicat că terenul în discuție este proprietatea sa privată, înscrisă în cartea funciară nr._ cu nr. cadastral_. S-a adresat și OCPI B., cerând aceleași relații și i s-a comunicat că imobilul cu nr. cadastral indicat este situat pe ..
În drept reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 563, 1345 și 1348 Cod Civil.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus, în copie, actul de identitate, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3845/14.05.1990 de Notariatul de stat al județului B. (fila 6), certificat de moștenitor nr. 604/05.05.1989 (fila 7), memoriu tehnic, acte de stare civilă, certificat de deces, adresa nr._/02.09.2011 emisă de Primăria municipiului B. (fila 11), răspuns la adresa nr. 6508/06.10.2011, adresa nr._/10.10.2011 emisă de OCPI B., proces verbal de înștiințare plată nr._/07.12.2011 (fila 32), adresa nr._/29.11.2011, oferta de donație autentificată sub nr. 9505/08.11.1990 de Notariatul de stat al județului B. (fila 34), adresa nr. 5164/13.12.2011 emisă de Primăria municipiului B. (filele 35-36), adresa nr. 40/14.03.2012 emisă de Avocatul Poporului fila 37, adresa emisă de Camera Notarilor Publici – Arhiva actelor autentice (fila 38), sentința civilă nr. 1814/19.05.1988 pronunțată în dosar nr. 880/1988 de Judecătoria B., adresa nr._/28.09.2001 emisă de R.A.M B. (fila 42), adresa nr._/19.11.2010 emisă de Primăria municipiului B. (fila 43), adresa nr._/02.10.2012 emisă de Primăria municipiului B. (fila 47), adresa nr. 40/26.01.2012 emisă de Avocatul Poporului fila 37, notificare (fila 49), adresa nr._/24.10.2011 emisă de Instituția Prefectului – Județul B. (fila 50), act adițional nr. 1 la contractul nr. 2848/1997, situația terenurilor situate în municipiul B. care se închiriază . 52), contract de închiriere nr. 2848/1997, adresa nr. 6803/18.10.2011 emisă de . de primire, adresa nr. 8989/2012 emisă de Avocatul Poporului, stat plată din anul 1987 (fila 70), adresa nr._/31.10.2012 emisă de OCPI B..
Pârâtul M. B. prin Primar a formulat întâmpinare (filele 60-61) în cuprinsul căreia a arătat că pentru imobilul situat în municipiul B., ., format din teren în suprafață de 57 mp, reclamanta a făcut ofertă de donație statului român, ce a fost acceptată potrivit deciziei nr. 304/1991 emisă de Prefectura județului B.. Mai învederează că reclamantei i s-a repartizat un spațiu de locuit, situat în mun. B., ., ., încheindu-se contractul de închiriere nr. 2797/31.12.1990, în urma repartiției nr._/27.12.1990. Precizează că în luna august 1991 reclamanta a solicitat fostului IJGCL B. schimbul apartamentului pe care îl deținea în calitate de chiriașă, iar potrivit contractului de schimb cu nr. 5041/14.08.1991, acesta obține apartamentul nr. 3 situat în ., cart.. D. 2, apartament pe care l-a achiziționat de la stat, după care, la rândul ei, reclamanta l-a vândut altei persoane.
Concluzionează faptul că acțiunea reclamantei nu are suportul juridic necesar, motiv pentru care solicită respingerea ca fiind neîntemeiată și nefondată.
La dosarul cauzei a depus, în copie, contract de închiriere pentru suprafața locativă, tabel cu titularul contractului și membrii familiei, fișa suprafeței de locuit, adresa nr._/27.12/1990, decizia nr. 304/1991.
La data de 19.07.2013, pârâta S.C. R. E. SERVICE S.A. a depus concluzii scrise, în cuprinsul cărora învederează faptul că între societate, în calitate de locatar și Consiliul Local al municipiului B., în calitate de locator, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2848/1997, aprobat prin HCL al municipiului B. nr. 1/1997, contractul având Anexa nr. 3 la HCL, prin care se stabilesc terenurile situate în municipiul B., care se închiriază către S.C. R. E. SERVICE B. SA, anexa fiind semnată și ștampilată de către proprietar, prin reprezentanții Serviciului Urbanism din cadrul Primăriei B.. Mai precizează faptul că termenul de închiriere prevăzut la art. 3 al contractului a fost prelungit de 10 ani, termenul fiind prelungit anual, începând cu anul 2007. Începând cu data de 01.01.2008, obiectul contractului s-a restrâns, rămânând în chirie doar spațiul în suprafață de 28,00 mp, situat la intersecția străzilor Griviței cu Oltețului. Apreciază că prin HCL B. nr. 1/1997 Consiliul Local al municipiului B., a făcut dovada calității de proprietar pe care o are asupra terenurilor ce urmau a face obiectul închirierii, având ca „drept principal dreptul real de proprietate”. Mai precizează că a respectat întrutotul obligațiile asumate prin contract, atât cele referitoare la modalitatea de folosință a terenurilor, cât și la termenele de plată. Consiliul Local al municipiului B. a predat terenurile care fac obiectul contractului de închiriere, liber de sarcini, pe baza unui proces verbal de predare-primire, conform art. 11 din contract, asigurându-le folosința pașnică a terenului, până la momentul inițierii prezentei acțiuni. Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive.
La dosarul cauzei a depus, în copie, contract de închiriere nr. 2848/1997, anexa 1 la Hotărârea nr. 1 din 30.01.1997, anexa 3 la contractul de închiriere nr. 2848/1997, act adițional nr. 1/2013, act adițional nr. 1/2012, act adițional nr. 1/2011, act adițional nr. 1/2010, act adițional nr. 1/2009, act adițional la contractul de închiriere nr. 2848/1997 din 19.09.2008, act adițional la contractul de închiriere nr. 2848/1997 din 18.02.2007
In baza art. 167 alin.1 C.proc.civ. instanța a încuviințat, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă dezlegării pricinii.
Analizând actele dosarului prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive a . S.A., cu respectarea dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Pentru început, instanța subliniază faptul că orice acțiune în justiție trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care se află și aceea ca partea, în cazul de față pârâta, să aibă calitate procesuală. Condiția calității procesuale prezintă o importanță considerabilă deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.
În cauză, reclamanta a formulat acțiune în revendicare, apreciind că este titulara dreptului de proprietate, în contradictoriu cu posesorul terenului, despre care afirmă că nu are calitatea de proprietar. Întrucât din înscrisurile depuse la dosar reiese că pârâta . S.A. folosește în baza unui contract de închiriere terenul care face obiectul cauzei, având calitatea de detentor precar, acțiunea în revendicare se poate îndrepta și împotriva acestuia, întrucât pretinsul proprietar nu are o altă acțiune la îndemână, nefiind parte în contractul de închiriere.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a . S.A.
Analizând actiunea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține pentru început că reclamanta a formulat acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art.563 NCC. Instanța apreciază că nu este aplicabil acest text de lege, întrucât normele Noului cod civil devin incidente potrivt art.6 pentru actele sau faptele încheiate după ., iar pentru actele și faptele juridice încheiate, ori după caz săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Pentru motivele expuse, instanța apreciază că este aplicabil în speță art.480 din vechiul cod civil, urmând să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea acțiunii în revendicare.
Potrivit art. 480 C.civ. proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
În speță, reclamanta revendică de la pârâți suprafața de teren de 114 mp situat în ., mun. B. și precizează că a dobândit acest imobil prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3845/14.05.1990 autentificat de Notariatul de Stat a Județului B..
Conform contractului de vânzare-cumpărare mai sus menționat de reclamantă (fila 6), aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului imobil format din dormitor, sufragerie, toaleta și două holuri, în suprafața construită de 57 mp și suprafața teren de 57 mp aferentă construcției, situat în ., mun. B..
Ulterior însă, așa cum reiese din oferta de donație autentificată sub nr.9505/08.11.1990 (fila 34), G. A. și G. V. au donat Statului Român, prin Primăria municipiului B. imobilul în suprafață de 57 mp, situat în ., mun. B.. În cuprinsul acestei oferte, se menționează că prin derogare de la art.814 C.civil ofertanții declară că renunță la comunicarea acceptării de către primăria B. a acestei donații și că donația va fi perfectă prin grija Primăriei municipiului B..
Potrivit deciziei nr.304/07.01.1991 oferta de donație este acceptată de Prefectura Județului B., iar dreptul de proprietate al statului urma să fie transcris la Notariatul de Stat al Județului B., Primăria municipiului B. fiind cea care urma să aducă la îndeplinire această decizie.
Deși reclamanta a menționat că nu a făcut o asemenea ofertă de donație, aceasta nu a făcut dovada că s-a înscris în fals cu privire la oferta de donație aflată la dosar. Aceasta a invocat ulterior faptul că de-a lungul timpului nici municipiul B. și nici altă persoană nu a figurat înscris la rol cu acest imobil, astfel încât aceasta a fi plătit impozitul aferent acestui teren pentru anul 2011, motiv pentru care apreciază în mod neîntemeiat că a rămas proprietara terenului în cauză.
Faptul că terenul nu a fost înscris în evidențe pe numele unei persoane în perioada 1990-2013 nu înseamnă că reclamanta este îndreptățită să se considere proprietară a acestui teren, cum nici faptul că a achitat impozitul acestui teren nu o transformă automat în titularul dreptului de proprietate al acestuia, în lipsa unui titlu de proprietate valabil.
În proces, partea obligată să își dovedească dreptul de proprietate asupra bunului revendicat este reclamantul, deoarece în această materie, operează principiul înscris în art. 1169 Cod civil, conform căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Pârâtul în beneficiul căruia funcționează prezumția simplă de proprietate, are calitatea privilegiată de posesor care așteaptă ca reclamantul să facă dovada dreptului de proprietate ce pretinde că îi aparține.
Se constată că reclamanta nu a făcut dovada că deține la acest moment un titlul de proprietate pentru imobilul revendicat, prin urmare nu are calitatea de proprietar pentru a fi îndeplinite condițiile pentru admiterea unei acțiuni în revendicare în contradictoriu cu posesorul terenului, motiv pentru care instanța va respinge acțiunea în revendicare ca neîntemeiată.
Referitor la acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință, nefăcând dovada dreptului de proprietate, reclamanta nu se poate prevala de atributele acestuia, implicit de beneficiile aduse de folosința bunului, motiv pentru care instanța va respinge și acest capăt de cerere.
Față de dispozițiile art.274 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a reclamantei, instanța va respinge cererea acesteia de obligarea a pârâților la plata a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. R. E. SERVICE S.A., invocate de aceasta.
Respinge acțiunea având ca obiect revendicare imobiliară, formulată de reclamanta P. A., cu domiciliul în com. Zărnești, ., în contradictoriu cu pârâții S.C. R. E. SERVICE S.A. cu sediul în mun. B., ., . și M. B. PRIN PRIMAR cu sediul în mun. B., ., județ B., ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în lipsa de folosință pentru ultimii 3 ani, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de obligare a pârâților la cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 03 octombrie 2013.
Președinte, Grefier,
V. A. M. T. D.
Red. V.A.M
Tehnored. T.D
15.11.2013/5 ex
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3112/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9442/2013.... → |
---|