Plângere contravenţională. Sentința nr. 01/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 01/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 1467/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 01.10.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – P. E.
GREFIER – I. D. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul N. P.- M., cu domiciliul în mun. B., Al. Siretului, nr. 7, ., . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul in municipiul București, sector 6, ..401 A, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011, emis de către intimată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit, petentul N. P.- M. și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea este scutită de taxă de timbru, iar intimata nu a depus întâmpinare, după care;
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 13.01.2012 petentul N. P. - M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/19.12.2011, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertismentul.
In motivarea plângerii, petentul arată în esență că prin procesul verbal . nr._/19.12.2011a fost obligat la plata amenzii în cuantum de 250 lei și la achitarea unei despăgubiri în cuantum de 28 euro pentru că în data de 08.07.2011 a circulat fără rovinietă valabilă.
În ceea ce privește nelegalitatea procesului-verbal de contravenție, înțelege să invoce nulitățile rezultate din nerespectarea prevederilor art.16 al. 1, 6 si 7, art. 19 si art. 28 din O.G. nr. 2/2001, după cum va arăta în continuare.
Sub un prim aspect, consideră că agentul constatator nu a respectat prevederile art. 16, al. 1 din O. G. nr. 2/2001, referitoare la prezentarea împrejurărilor reale ce pot servi la aprecierea gravității faptei în sensul că trebuie să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale cu indicarea tuturor aspectelor care ar conduce la o corectă individualizare a faptei, în situația dedusă judecății s-au încălcat dispozițiile legale menționate, împrejurare în care procesul – verbal de contravenție este nul de drept.
Urmează să se observe faptul ca mențiunile incomplete arătate in procesul verbal contestat, in ceea ce privește lipsa mențiunilor absolut obligatorii, nu poate justifica încălcarea prevederilor imperative ale art.16 din O.G. 2/2001.
În același sens sunt și dispozițiile art. 11 alin. 5 litera a din Ordinul nr.69/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
De asemenea, înțelege să invoce nulitatea rezultată din nerespectarea prevederilor art. 16, alin. 7, din O.G. 2/2001, respectiv acordarea posibilității de a menționa eventualele obiecțiuni.
Consideră că agentul constatator nu a respectat prevederile art. 19, din O.G nr. 2/2001, referitoare la obligativitatea confirmării de către cel puțin un martor, a situației reținute în cuprinsul procesului - verbal.
A mai invocat nulitatea procesului verbal pentru lipsa semnăturii agentului constatator.
Mai mult decât atât, fiind vorba despre o contravenție prin aplicarea tarifului de utilizare și de trecere pe rețeaua de drumuri naționale, agentul constatator, a încălcat dispozițiile imperative ale alin. 6 din O.G. 15/2002 modif. și actualizată și prevederile art.12 din Ordinul 769/2010 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România care sunt imperative când se referă la obligațiile organului constatator, în sensul că, „odată cu aplicarea amenzii contravenționale utilizatorilor care folosesc rețeaua de drumuri naționale din România fără a avea rovinieta valabila li se retine certificatul de înmatriculare a vehiculului pana la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de despăgubire, agentul constatator făcând mențiune despre acest lucru în procesul-verbal de constatare a contravenției".
Arată, de asemenea, că, în dreptul românesc, deși contravențiile nu fac parte din sfera penală, în lumina jurisprudenței C.E.D.O. (cauzele Engel contra Olandei, Lutz contra Germaniei, Lauko contra Slovaciei și Kaubec contra Slovaciei), acestea intră în sfera acuzațiilor în materie penală", la care se referă primul paragraf al art. 6 C.E.D.O..
Pe cale de consecință, petentei îi sunt recunoscute și garanțiile specifice materiei penală, din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție. Beneficiind de prezumția de nevinovăție, nu este obligat să-ți dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind agenților constatatori, orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârșirea contravenției (in dubio pro reo).
A mai invocat și dispozițiile art. 7 alin. 1 ale Ordinului 769/2010, referitoare la posibilitatea de a solicita CNADNR contravaloarea tarifului dacă l-a achita pentru perioade care se suprapun.
. Potrivit art. 21 alin 3 din OG 2/ 2001, „ sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Mai mult decât atât, solicită, potrivit dispozițiilor art. 5 din O.G. 2/2001, avertismentul reprezintă una din sancțiunile contravenționale principale, iar aplicarea unei astfel de sancțiuni în cazul de față ar respecta întru-totul cerințele impuse prin alin. 5 din același act normativ, această sancțiune fiind proporțională cu gradul de pericol social al pretinsei faptei săvârșite.
Astfel, dispozițiile art. 34 din O.G. 2/2001, care constituie dreptul Comun în materie contravențională, coroborate cu dispozițiile art. 38 din același act normativ, permit instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care i impune a fi aplicată contravenientului, scopul legii fiind atins, prin îndeplinirea obligațiilor care revin în materia circulației pe drumurile publice, sancțiunea avertismentului fiind totuși suficientă.
În drept, invocă art. 31 din OG 2/2001, O.G. 15/2002, Ordinul 769/2010.
Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art. 115-118 C.proc.civ, dar a depus la dosarul cauzei imaginea foto detaliu captată de camera video tip ANPR, certificatul calificat al agentului constatator.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: procesul verbal de contravenție . nr._/19.12.2011– f. 7, dovada comunicării procesului verbal, f 9, certificat calificat – f. 10, planșa foto – f.11.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 19.12.2011, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._/19.12.2011, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 08.07.2011, ora 13,55 a circulat autovehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2 km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, aparținând petentului N. P. M., fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 Euro, adică 121,79 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate a procesului verbal de contravenție atacat, invocate de petent instanța le apreciază neîntemeiate pentru următoarele motive:
Din cuprinsul procesului verbal rezultă suficiente împrejurări de fapt pentru a se putea aprecia asupra gravității faptei astfel fiind respectate dispozițiile art. 16 din OG 2/2001.
Nici lipsa mențiunilor privind, locul de muncă și ocupația nu pot atrage nulitatea procesului verbal, întrucât petentul nu a fost vătămat în nici un fel prin încheierea procesului verbal în acest mod.
De vreme ce procesul verbal de contravenție s-a încheiat în lipsa contravenientului, este logic că acesta nu putea formula obiecțiuni la data întocmirii procesului verbal, oricum prin plângerea adresată instanței petentul a formulat toate obiecțiunile la procesul verbal, așa încât nu a suferit nicio vătămare prin încheierea procesului verbal în acest mod.
În ceea ce privește lipsa martorului din procesul verbal, instanța constată că s-a menționat în cuprinsul acestuia motivul pentru care procesul verbal nu a fost semnat de martor, respectiv faptul că stabilirea contravenției s-a efectuat cu ajutorul mijloacelor tehnice, fiind astfel respectate dispozițiile art. 19 alin. 3 din OG 2/2001.
În ceea ce privește lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că potrivit art.7 din Legea nr.455/2001 „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”. În cauză, procesul verbal se circumscrie acestei reguli, acesta fiind generat și tipărit în mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR, având asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice.
Pe fond, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autovehiculului (înscris în certificatul de înmatriculare), iar în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietarul autovehiculului.
Prin urmare contestatorul era obligat să dețină rovinieta valabilă la momentul controlului, respectiv la data de 08.07.2011, ora 13,55. Faptul că nu avea rovinietă, rezultă din împrejurarea că petentul nu a făcut dovada achitării rovinietei, precum și din planșa foto anexată la dosar, prin care se face dovada că autoturismul petentului a circulat la data, ora și locul menționate în procesul verbal. Prin urmare intimata a făcut dovada temeiniciei faptei reținute în sarcina petentului prin procesul verbal atacat, și a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a petentului, prevăzută de art. 6 din CEDO.
Instanța constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă.
În ceea ce privește obligarea petentului la achitarea tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, instanța va dispune anularea acestuia, având în vedere dispozițiile art. II din Legea 144/2012, potrivit căruia tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002, aplicate și contestate în instanță, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv 27.07.2012, se anulează.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită numai în parte în sensul că va anula tariful de despăgubire în sumă de 28 euro.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de petentul N. P.- M., cu domiciliul în mun. B., Al. Siretului, nr. 7, ., . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul in municipiul București, sector 6, ..401 A.
Anulează tariful de despăgubire în cuantum de 28 Euro, adică 121,79 lei stabilit prin procesul verbal de contravenție . nr._/19.12.2011.
Menține restul dispozițiilor procesului verbal de contravenție . nr._/19.12.2011.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 01 octombrie 2013
PREȘEDINTE GREFIER,
P. ELENAIAMANDI D. C.
Red. P.E../Tehnored.I.D.C./4 ex/ 10.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2013.... → |
---|