Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 12278/200/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR._
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 11.09.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
P.: N. G.
GREFIER: G. I.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta P. M. A., cu domiciliul în mun.Rm.Sărat, . ., județul B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-CESNTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în București, ..410 A, sector 6 împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/21.03.2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul P. M. A. și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care arata ca procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la prim termen de judecată, după care:
În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru petent și pentru intimată, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 12.04.2012 petenta P. M. A. a solicitat în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea în parte a procesului verbal de contravenție . nr._/21.03.2012 și înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a învederat că, din eroare, nu și-a dat seama că rovinieta achiziționată pentru un an a expirat motiv pentru care, la data de 28.10.2011 ora 11:25 a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe raza comunei Mărăcineni, jud. B.. Ulterior a achiziționat rovinietă.
În dovedirea plângerii, petenta a depus, în fotocopii, proces verbal de constatare a contravenției și roviniete.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu a fost reprezentată în instanță dar a depus la dosarul cauzei planșa foto a înregistrării săvârșirii abaterii contravenționale, certificat calificat și autorizație de control.
Analizând actele dosarului, raportat la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/21.03.2012 petenta P. M. A. a fost sancționată cu amenda in cuantum 750 de lei și obligat la plata contravalorii tarifului de despăgubire de 417,41 lei întrucât la data de 28.10.2011 la orele 11:25, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni vehiculul categoria B, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, a fost depistat circulând fără a deține rovinietă valabilă.
Conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituie contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevede ca obligație contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.
Examinând în continuare temeinicia procesului verbal, instanța notează că potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in forma de la datele săvârșirii presupusei contravenții), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculele mai sus menționate, de tip B, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 96 de euro.
Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentrutoate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”
Art. 1 lit. (j) definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.
Instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/21.03.2012, corespunde realității, în sensul că vehiculul deținut de petentă a circulat, într-adevăr, la data de 26.10.2011, orele 11:25 pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără rovinietă, aspect necontestat, de altfel, de aceasta.
În temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art.38 alin.3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, având în vedere împrejurările comiterii faptei, petenta achiziționând, de obicei, rovinietă ori de câte ori utilizează drumuri naționale, situația reținută în procesul-verbal de contravenție contestat fiind doar o excepție.
Ulterior încheierii procesului-verbal . 12 nr._/21.03.2012, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.
Potrivit art. II din Legea nr. 144/2012, tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.
D. consecință, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.
În raport de considerentele arătate, instanța va admite în parte plângerea formulată de petentul P. M. A. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri din România S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale 750 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.03.2012 și va anula tariful de despăgubire în cuantum de 417,41 lei aplicat prin același proces verbal.
Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta P. M. A. cu domiciliul în mun.Rm.Sărat, . ., județul B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, cu sediul în București, ..410 A, sector 6.
Înlocuiește cu avertisment sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 750 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.03.2012.
Anulează tariful de despăgubire în cuantum de 417,41 lei aplicat prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.03.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
N. G. G. I.
red. tehnored N.G./:x 4/01.10.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1310/2013.... → |
---|