Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 13107/200/2012

DOSAR NR ._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 11.12.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – V. A. M.

GREFIER – C. M.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul ., cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul ., prin avocat V. A. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, iar intimata CNADNR-CESTRIN a depus întâmpinare, planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.

Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.

Instanța acordă cuvântul în probațiune, iar apărătorul petentei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În temeiul art. 167 al. 3 Cod pr. civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentei, având cuvântul pe fond, solicită admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, anularea procesului verbal de constatare a contravenție, având în vedere faptul că, petenta a fost sancționată în mod repetat în mai puțin de 30 de zile.

Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 19.04.2012, petentul a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 21.03.2012, emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

In motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că procesul-verbal a fost închiat cu nerespectarea prevederilor legale, întrucât petenta nu a beneficiat de prezumția de nevinovăție garanttă de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii cu avertismentul.

În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.2/2001 și le OG nr.15/2002.

La dosarul cauzei s-au depus în copie, procesul verbal de contravenție (fila 9), dovada de comunicare a procesului-verbal, cartea de identitate, bon fiscal nr.261/18.04.2012, bon nefiscal din data de 18.04.2012, chitanța nr._/18.04.2012 și ordin de încasare numerar din data de 18.04.2012.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, în cuprinsul căreia a arătat că potrivit art.1 alin.2 din OG nr.15/2002, începând cu 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale în România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România (…). Mai susține că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de OG nr.15/2002 și OG nr.2/2001.

Totodată a depus planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 21.03.2012, petentul a fost sancționat cu amenda de 750 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 417,41 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.

Instanța apreciază astfel că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001).

În ceea ce privește temeinicia plângerii, instanța constată că petentul nu contestă situația de fapt reținută de agentul constatator.

Din planșa fotografică depusă la dosar de intimată reiese că autovehiculul cu număr de înmatriculare_ a fost înregistrat cu mijloacele tehnice, la data de 15.10.2011, pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deținea rovinietă valabilă.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar potrivit art. 1, alin. 21, din același act normativ tariful de utilizare se aplică doar pentru rețeaua de drumuri naționale din România.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietarul autovehiculului.

În cauza de față, intimata a făcut și dovada existentei faptei contravenționale reținute prin procesul-verbal în discuție, așa cum s-a reținut mai sus prin prezentarea planșei fotografice, iar contestatorul nu a făcut în niciun fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținuta în procesul verbal de contravenție, condiție în care instanța constată că forța probanta a acestuia nu a fost înlăturată.

Așadar, este evident faptul că pentru autoturismul proprietatea petentului la momentul săvârșirii contravenției, nu exista achiziționată o rovinietă pentru autovehiculul înmatriculat sub nr._ și că acesta a circulat pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, așa cum rezultă din planșa foto atașată la dosar.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv bonul fiscal nr.261/18.04.2012, bonul nefiscal din data de 18.04.2012, chitanța nr._/18.04.2012 și ordin de încasare numerar din data de 18.04.2012 instanța reține că petentul a achitat ulterior datei controlului rovinieta valabilă un an, precum și amenda și tariful de despăgubire la care a afost obligat pentru o faptă similară.

Instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, întrucât acesta a fost sancționat în mod repetat, a achitat rovinieta, o amendă și un tarif de despăgubire, astfel că ar fi excesivă obligarea la plata altor tarife de utilizare.

Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art.II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

În consecință, în raport de considerentele arătate, instanța va admite în parte plângerea, va înlocui amenda contravențională cu avertisment, exonerând petentul de la plata amenzii aplicate și va anula tariful de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de petentul petentul ., cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 21.03.2012, cu sancțiunea avertisment.

Anulează tariful de despăgubire la care petentul a fost obligat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 decembrie 2013.

Președinte, Grefier,

V. A. M. C. M.

Redactat / Tehnored.V.A.M

18.12.2013/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria BUZĂU